- Dinamo a anunțat că luni va lansa propria televiziune, 48TV, la ora 19:30
- „Câinii” vor avea o transmisiune live premergătoare derby-ului cu Rapid, care va avea loc la ora 21:00, în etapa #8 din Superliga.
- Partida Dinamo - Rapid va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro şi în direct pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 1
Denumirea „48TV” face referire la anul înființării clubului, 1948.
Dinamo își lansează înaintea derby-ului cu Rapid
Anunţul a fost făcut de „câini”, pe rețelele de socializare.
„Se lansează 48TV. Și o face cum îi stă bine unui canal dinamovist oficial: cu live, cu meci, cu Rapid. Adică fără plase de siguranță.
Luni, de la 19:30, cu o oră și jumătate înainte ca baietii să iasă pe gazon, ieșim și noi pe net. Intrăm în direct din noul studio 48TV și nu ne mai oprim până după fluierul final.
Vom fi acolo unde nu ajunge cablul TV: în vestiar, pe marginea terenului, în lojă, în mintea suporterului și poate chiar în gândurile adversarului.
E primul nostru maraton online. Un test al rezistenței, semnalului și nervilor.
Intră cu noi în atmosferă, o facem ca pe vremuri, dar mai bine. Mai mult decât am fost, live”, a notat clubul, pe rețelele de socializare.
Dinamoviștii au făcut și o altă schimbare importantă.
Canalul oficial de YouTube al clubului și-a modificat denumirea din „Dinamo București” în „48TV”
„Aici nu se vinde fotbal, noi îl povestim in alb și roșu! Suntem canalul oficial al lui Dinamo 1948, dar și o cameră de filmat cu suflet plasată în inima clubului nostru.
Nu urcăm aici doar faze, ci și emoții. Nu doar goluri, ci și context.
Aici vezi ce nu se vede la televizor: culise, reacții, oameni, greșeli, lacrimi, zâmbete, totul. 48TV e pentru cei care vor să vadă mai mult decât scorul”, este mesajul afișat în descrierea canalului de YouTube.
Andrei Nicolescu a anunțat debutul televiziunii 48TV a lui Dinamo
În urmă cu trei zile, pe rețelele de socializare, Nicolescu a transmis că televiziunea clubului își va începe foarte curând activitatea.
48TV, noua televiziune online a lui Dinamo
Proiectul a fost prezentat și la începutul lunii martie, când directorul de marketing, Romeo Bănică, a oferit mai multe detalii, odată cu anunțul noilor tricouri.
„Vor fi podcasturi, interviuri, emisiuni. E un conținut la care doar noi avem acces și vrem să-l aducem în prim-plan. Numele e ales așa pentru că a fost dorința noastră de a activa acest brand, îl folosim și în alte cazuri.
Vrem să creăm un brand al lui Dinamo cu «1948» sau «48», să fie și o linie merchandising fără o trimitere evidentă spre Dinamo, fără logo, care să poată fi purtată pe stradă”, spunea Romeo Bănică, directorul de marketing al clubului, în luna martie.