Cătălin Tolontan Și în România se taie microfonul

• Incidentele oficiale de la meciul de sâmbătă au fost fără precedent la un asemenea nivel interțări. Însă lumea „neeuropeană” unde considerăm că sunt bosniacii ne bântuie și pe noi, acasă.

E inadmisibil că, la meciul de sâmbătă Bosnia – România 3-1, niște manageri din televiziunea de stat din Bosnia s-au amestecat peste comentatorii Prima TV, Costi Mocanu și peste Emil Grădinescu, tăindu-le microfonul, așa cum a confirmat echipa GOLAZO.ro de la Zenica. Evenimentele sunt descrise aici.

Pot să dea gazdele vina pe exploziile solare, pe ce vor ei, însă sunt destule elemente corelative care indică premeditarea realizată de „combinatori” politici bosniaci, supărați pe România.

Când delegatul UEFA a fost sesizat de Mocanu și de Grădinescu, „defecțiunea tehnică” s-a dovedit mai puțin tehnică și s-a rezolvat. Nu suntem naivi.

Bosniacii au făcut-o cum a făcut-o George Copos când a tras heblul de s-a oprit pe vremuri nocturna în Giulești, că nu-i convenea rezultatul la un meci internațional.

„Iată cum arată țările unde nu se respectă regulile”

Cum foarte bine a spus Costi Mocanu, către telespectatori: „Oameni buni, dacă vă puneți întrebarea dacă e bine în Europa? Iată cum arată țările unde nu se respectă regulile”. Și da, e „primitivism”, cum a arătat și Emil Grădinescu.

Dar când regulile neamestecului în presă și inadmisibilul se produc chiar acasă, în România, multă lume întoarce privirile. Atunci nu se mai vorbește foarte bine, se tace foarte bine.

Teoria chibritului pe Facebook

Unor jurnaliști români li „se taie tastatura” în România, precum li s-a deculpat comentatorilor români microfonul în Bosnia. Altora li se pun și acum microfoane cu sigle de firme în față.

Când la noi se întâmplă asta, nu mai e dovadă a încălcare flagrantă a regulilor libertății presei, ci se consideră ca o manifestare a implacabilului vieții și a pragmatismului de business.

Așa că ne e la îndemână să-i privim de sus pe bosniaci, drept parte a unei lumi din care noi ne-am desprins. Numai că i-am păstrat reflexele, în oglindă. Chiar și Mircea Lucescu a țipat la jurnaliștii bosniaci la conferința de presă, momente surprinse aici în video.

Când ziariști și redacții din România suportă imixtiuni ale comercialului sau politicului în editorial, la noi chiar și manageri de presă relativizează totul, până la o ingenioasă teorie e chibritului, pe care o redactează în postări pe Facebook.

Momentul Bosnia merită o discuție mai largă.

Tăierea microfonului

Aceste standarde democratice și europene de presă, care ne apără „în deplasare” ne apără „și pe teren propriu”. Da, au fost încălcate de „șefii șmecheri” din Bosnia. Tocmai din cauza revoltei în fața necivilizației încălcării unor norme elementare, cazul comentatorilor noștri a fost atât de preluat în toată țara.

Regula neamestecului celor puternici se încalcă însă, tot mai des, și în România. Obiceiuri din societăți cu mai puțin respect pentru presă se extind și la noi. Ne „bulgarizăm” în loc să ne occidentalizăm. Când spunem „bulgarizăm” ne referim la ce suferă presa din Bulgaria, care a fost silită inclusiv să devină parte interesată în organizațiile de lobby ale unor industrii.

Cristi Delcea, Recorder: „Nu moare presa, moare clona de presă”

Dar și la noi se întâmplă, chiar dacă nu la scara din Bulgaria. Ce „tăiere a microfonului” e mai evidentă decât atunci când prezentatori de știri sau ziariști devin ambasadori pentru companii și actori în spoturi comerciale ale unor industrii?

Cine se mai așteaptă ca ei (sau presa în general, că se extinde judecata publicului) să poată relata despre aceste fenomene în mod obiectiv? A fost nevoie să intervină CNA și să oprească asta, pentru că, totuși, nu se întâmplă nicăieri în Europa.

Constatăm că „moare presa”. Nu sunt integral de acord cu Cristian Delcea, de la Recorder, care a scris însă câteva rânduri de mare forță pe coperta unei recente cărți despre presă, a lui Horia Ghibuțiu. „Nu moare presa, moare altceva. Un altceva devenit, prin marketing agresiv și mincinos, mai mare decât ceva-ul fondator”.

Jurnalistul de la Recorder crede că „moare clona de presă” și că „vor supraviețui câteva titluri și niște oameni”.

Cu „câteva titluri și niște oameni” nu poți să-ți îndeplinești misiunea de a informa a șaptea țară a UE ca populație. Dar esența afirmației lui e necesară.

Cenzura nu e business, e monopol

Replica la cenzură a fost, tot timpul: „Așa e în business”.

Nu e nicio logică de business sau de piață liberă în tăierea microfonului. În Bosnia, ni l-au tăiat din motive politice și din ego național. Dar tot pe criterii politice, economice și de ego al diverșilor „puternici ai zilei”, se taie microfonul și în România.

Desigur că răspunsul la întrebarea lui Costi Mocanu, pusă cu năduf la microfonul pe care îl recăpătase, este: „Când ne întrebăm cum e în Europa, dacă ne e bine?, uitați-vă ce se întâmplă în jur! E bine în Europa”.

Europa nu e ceva abstract, e felul în care noi respectăm regulile când nu ne convin.