Dan Udrea  Momentul memorabil al serii a durat 1 minut și 23 de secunde:   absolut impresionant!
Dan Udrea FOTO GOLAZO.ro

Dan Udrea Momentul memorabil al serii a durat 1 minut și 23 de secunde: absolut impresionant!

  • Noi ne batem joc de momentul imnului, alții îl venerează, iar scoțienii l-au transformat în artă

Ascultând modul în care s-a intonat imnul nostru la Ploiești, înainte de disputa cu San Marino, mi-a pierit cheful de a mai vedea și meciul.

Cezar Ouatu s-a scremut să cânte ceva, dar s-a auzit doar un urlet prelung spre finalul imnului. Și apoi, o senzație de dezgust. O bătaie de joc.

Iritat de acest moment, am preferat un alt meci al serii și am mutat la Scoția-Danemarca exact când se pregăteau gazdele să intoneze imnul. Și ce a urmat a fost unic.

Ceva impresionant, ceva ce te emoționează și îți ridică pulsul și dacă Scoția și scoțienii ți-ar fi antipatici. Cum mie nu-mi sunt, chiar deloc, Flower of Scotland a reprezentat în această seară, prin modul în care a fost cântat de tot stadionul la Glasgow, un moment realmente memorabil.

Aveți aici momentul celor 83 de secunde. Un sfat, înainte de a-l asculta: volumul sunetului să fie la maximum.

În Bosnia am fost revoltați că gazdele ne-au huiduit imnul. De ceva timp, de când sunt aduși artiști să cânte „Deșteaptă-te, române”, chiar noi, singuri, ne batem joc de acest moment. Nici nu mai e nevoie ca alții să nu-l respecte, că nu-l respectăm chiar noi.

Aici suntem, în timp ce majoritatea își onorează imnul cum se cuvine, alții, precum italienii sau francezii, îl folosesc ca pe o icoană, iar scoțienii l-au transformat în artă!

Știrile zilei din sport
„Sabrina e prioritară!”    AUDIO:  GOLAZO.ro are înregistrarea în care   Camelia Voinea amenință.  „Sunt aparatele lui Bitang!”
Special
17:44

Citește mai mult

Cofinanțare pentru arena din „Ștefan cel Mare”     Primăria Sectorului 2  va contribui la construcția noului stadion al lui Dinamo
Superliga
20:43

„Îmi spuneți echipa voastră? Perfect!”     Robin van Persie,  antrenorul lui Feyenoord, a glumit cu jurnaliștii români: „A anunțat patronul FCSB? Nu știam”
Europa League
21:04

Live  Real Madrid - Manchester City se joacă în   Liga Campionilor  + alte 6 meciuri » Vlad Dragomir, titular cu Juventus
Liga Campionilor
22:00

Știri ultima oră
21:47
Ce îi place lui Van Persie la FCSB Antrenorul lui Feyenoord a descris jocul rivalilor. Și-a amintit de cariera de fotbalist: „Am debutat cu România”

22:35
„Ar fi o mare lipsă de respect” Erling Haaland, despre ce nu-i place în fotbal: „Să fim sinceri”
„Ar fi o mare lipsă de respect”  Erling Haaland, despre ce nu-i place în fotbal: „Să fim sinceri”
17:44
„Sabrina e prioritară!” AUDIO: GOLAZO.ro are înregistrarea în care Camelia Voinea amenință. „Sunt aparatele lui Bitang!”
„Sabrina e prioritară!” AUDIO: GOLAZO.ro are înregistrarea în care  Camelia Voinea amenință. „Sunt aparatele lui Bitang!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață
Despre o mistificare

Cristian Geambașu: Despre o mistificare

Cristian Geambașu: Despre o mistificare
De ce ne mirăm?!

Radu Naum: De ce ne mirăm?!

Radu Naum: De ce ne mirăm?!
Tăcerea campioanelor

Cristian Geambașu: Tăcerea campioanelor

Cristian Geambașu: Tăcerea campioanelor
De ce tace Nadia?

Dan Udrea: De ce tace Nadia?

Dan Udrea: De ce tace Nadia?
De ce a refuzat  David Popovici o invitație a președintelui Nicușor Dan

Cătălin Tolontan: De ce a refuzat David Popovici o invitație a președintelui Nicușor Dan

O zi din viața lui Stipe Perica

Cristian Geambașu: O zi din viața lui Stipe Perica

Corecți cu David, dar și cu adevărul

Dan Udrea: Corecți cu David, dar și cu adevărul

Vă place Eissat?

Cristian Geambașu: Vă place Eissat?

Cristian Geambașu: Vă place Eissat?
Fără „licențe” la microfoane!

Silviu Tudor Samuilă: Fără „licențe” la microfoane!

Ce nu acceptă Burleanu:  incompetența e la fel de gravă cum e corupția. Iată dovada!

Dan Udrea: Ce nu acceptă Burleanu: incompetența e la fel de gravă cum e corupția. Iată dovada!

O „tâmpenie” necesară?!

Cristian Geambașu: O „tâmpenie” necesară?!

Țară, importăm coloane. Vertebrale!

Cristian Munteanu: Țară, importăm coloane. Vertebrale!

Top stiri din sport
FCSB, primul „11” cu Feyenoord  Sunt 9 indisponibili, în frunte cu Olaru.   Cum arată echipa de start  împotriva trupei antrenate de Van Persie
Europa League
12:38

Dinamo se întărește   „Câinii” ar dori să transfere un jucător de la   campioana Cehiei  » A evoluat și în România
Superliga
18:33

Cătălin Tolontan  Fără   spectatori
Opinii
18:02
Cătălin Tolontan Fără spectatori
Citește mai mult
Cătălin Tolontan Fără spectatori
Probleme mari pentru U Craiova    Doi titulari s-au accidentat  înainte de meciul crucial cu Sparta + Filipe Coelho a luat în lot un junior de 16 ani
Conference League
16:20

FCSB și Craiova, în EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
10.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %