CĂTĂLIN TOLONTAN Când Hagi mi-a adus o bătaie pe stadion

• La 60 de ani împliniți de Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist al României, o remarcă: nu doar golurile istorice i-au conturat cariera, ci și pasele de gol, care au ajutat echipele la care a jucat și destinul sportiv al atâtor coechipieri.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cele mai tari lovituri pe stadioane le-am luat din întâmplare, dar logic. Din întâmplare, pentru că oamenii nu m-au vizat pe mine, nu mă ținteau, dar am făcut ceva, am fost la locul nepotrivit și, logic, am încasat-o.

Dulce ca mierea e bocancul jandarmilor

Una care mă doare și acum e de la Brașov, de după un meci ”Steagul” - Rapid, la mijlocul anilor ‘90. Galeria giuleșteană i-a înfruntat verbal pe jandarmi și a urmat o cursă de urmărire a statului furios, prin tot orașul, până la gară. Eram la meci ca ziarist, așa că m-am băgat să văd de ce-i lovesc jandarmii pe suporteri.

Bărbații în uniforme m-au prins între ei, mi-au dat bocanci în tibie și bulane pe umeri și pe spate, de unde rezultă că am luat-o la fugă, jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop.

Erau vremuri din România primitivă la propriu. Jandarmii erau altfel decât cei de azi, nici societatea nu evoluase prea mult, în București se mai întâmpla ca șmecherii cu jeep-urile să iasă cu bâta de baseball la o ceartă ”nevinovată”, de trafic.

A doua bătaie încasată are legătură cu Hagi. Era în 1990, înainte ca “minunea Estului” să se transfere în fotbalul mare.

Hagi încă juca la Steaua și o groază de cluburi mari îl pețeau. Avea să ajungă la Real Madrid, dar toate frecușurile și negocierile era clar că-l afectaseră. Era nervos la multe meciuri, iar prestația oscila de la geniu la ”băi, Gică, tu mai joci ceva?”, cum îi striga tribuna, neiertătoare.

Hagi s-a repezit spre tușă

Țin minte faza în care Hagi mi-a adus o mamă de bătaie, dar spre rușinea mea nu îmi amintesc meciul. Era o partidă de campionat. Gică, ca de obicei, intrase pe teren cu țâfnă și nu prea îi ieșea nimic. Ținea mingea prea mult, dornic să iasă din eclipsa de formă, cum se spunea în limbajul de lemn al vremurilor.

Steaua ataca. La un moment dat, Hagi a intrat în careu pe partea stângă a fazei ofensive. A driblat scurt, în viteză, doi adversari. Colegii săi erau bine plasați, dar el n-a dat drumul la minge și a intrat în unghiul mort, tatonat de un  jucător advers, care își proteja perfect poarta.

Fără soluții, Gică se apropia rapid de linia de tușă, eram undeva la 10 metri de fază, chiar în sectorul din spatele porții. Alături de un stadion întreg priveam neîncrezători că mai poate ieși ceva.

Dintr-o dată, el a crescut uluitor viteza fazei, care oricum era la limita pistoanelor, gata să plesnească. Când era gata să iasă din teren cu mingea, Hagi a frânat, cu o fermitate neumană, cu dușmănie. Adversarul se pierduse pe drum, nu credea că nebunul se duce chiar pe linia de fund și dincolo de ea, ce să facă acolo?

Pasa, țipătul, golul și ”Boule, de ce te-ai ridicat?!”

Inerția l-a tractat într-adevăr pe Hagi în afara terenului. El s-a prăvălit peste panourile publicitare, cum vedea toată lumea în avans că se va întâmpla. Ne lipsea însă ceva. Ca în scenele de magie, îl priveam pe magician, gata să-l sfâșiem în reproșuri, și uitasem de magie.

În acele ultime măsuri din secvența spațiu-timp, Hagi pasase. Noi, lemn! Nu am văzut decât mingea cum ajunsese exact la un coechipier, în puzzle-ul care se născuse în careu.

Colegul lui Hagi trebuia doar să înscrie, din pasa înnebunitoare de gol, ceea ce a și făcut.

Oamenii din spatele meu n-au mai văzut golul, căci eu mă ridicasem să urlu la frumusețea pasei. Era de strigat până la cer, de dragul întoarcerii balonului cu un unghi și cu o generozitate în care, din cei 20.000 de oameni, doar Hagi mai sperase. Era de urlat și era un gest prostesc din partea mea.

Furioși că le luasem imaginea golulului, oamenii din cele două rânduri din spate au năvălit pe mine, aruncându-mă peste scaune, în Ghencea erau scaune, de m-am umplut de vânătăi. S-a simțit ca atunci când cazi pe un teren de zgură în care au fost înfipte și niște muchii de plastic dur.

A fost unul dintre sutele și sutele de assisturi din cariera lui Hagi, cum sunt numite astăzi contribuțiile unui coechipier la reușita celui marchează. Pe vremuri, le spuneam simplu, pase de gol.

O carieră de goluri elogiate și de pase despre care se vorbește rar

Hagi e cunoscut, în primul rând, prin golurile sale: șutul imponderabil din meciul România - Columbia de la World Cup 1994, loviturile libere pe care le vedeai direct în plasă sau golul uluitor, pe ceață, de la Barca - Celta Vigo, când a marcat de la mijlocul terenului.

Apoi driblingurile, mamă, mamă... Vorba unui ziarist turc, pe vremea când juca la Galatasaray: ”Hagi te driblează și într-o cabină telefonică”.

Dar Gică Hagi a fost și unul dintre cei mai mari pasatori din ultimele trei decenii ale fotbalului european. Cumva, asta e nedreptate care i s-a făcut. Nu a fost evidențiată partea generoasă a unui fotbalist care, într-adevăr, era fixat deseori pe propriile execuții. Dar omul pasa enorm și misterios.

Faza de la golul cu Argentina

Tot la Campionatul Mondial din America, în 1994, pasa dublă a lui Hagi, întâi către Lupescu și apoi către Ilie Dumitrescu, din care România a înscris, este parte a uneia dintre cele mai frumoase faze reușite vreodată de ”națională”. Puteți vedea imaginile cu golul antologic aici.

Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani. A meritat fiecare clipă trăită ca microbist, alături de el. Niciodată nu am reușit să-mi repar cu adevărat unul dintre dinții loviți atunci, la pasa din ”Ghencea”, dar nici nu m-am agitat prea tare. Când te lovește, chiar și de la distanță, furtuna geniului, rămâi cu o amintire.