Superliga
Superliga, numită Liga 1 sau Divizia A până în 2023, este cea mai importantă competiție de fotbal din România cu o istorie de peste un secol. Este unul dintre cele numai 13 campionate europene care se pot lăuda cu o câștigătoare de Cupa Campionilor / Liga Campionilor: Steaua București. Citește mai mult
Revine Paul Iacob Mijlocașul de la Rapid, inclus de Șumudică în lotul pentru Dubai: „Așteptarea a luat sfârșit”
Citește mai multCazul Săftica Când poate prelua Dinamo întreaga bază de pregătire » Ce perioadă estimează Ionuț Negoiță
Citește mai multLuis Phelipe Sepsi a trimis o primă ofertă pentru brazilian » Suma pentru care FCSB este dispusă să îl cedeze
Citește mai multNegocieri intense Denis Ciobotariu s-a înțeles cu Rapid, dar Sepsi renunță la el din iarnă cu o condiție! Ce salariu va încasa la București
Citește mai multDecizie finală Darius Olaru le-a răspuns americanilor de la FC Dallas, care voiau să-l transfere în MLS. Anunțul presei din Italia
Citește mai multI-a spus adio lui FCSB Andrei Vlad, mesaj emoționant la despărțirea de campioană: „Aici m-am format ca jucător și ca om”
Citește mai multBorza, pus pe fapte Obiectivele jucătorului de la Rapid pentru 2025 + Provocare pentru un titular al naționalei:„Să vedem care e mai bun”
Citește mai multOFICIALSebastian Mailat a fost prezentat la Sepsi. Ce alte propuneri din Liga 1 a refuzat
Citește mai mult„De aceea am ales Petrolul”Adrian Mutu dezvăluie de ce a preluat „lupii galbeni”: „Nu e vorba despre bani”
Citește mai mult„Aici a fost ruptura”Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre plecarea de la Oțelul Galați: „Am fost mințit”. Declarațiile, publicate pe contul oficial al clubului!
Citește mai multȘumudică primește întăririItalienii anunță intensificarea negocierilor pentru un atacant de la Genoa: „E la un pas de a ajunge la Rapid”
Citește mai multLa un pas de un „blat” Adrian Mititelu a recunoscut: „O singură dată am avut o slăbiciune. Eram cu marele Ilie Balaci”. Cine s-a opus
Citește mai mult- Superliga, numită Liga 1 sau Divizia A până în 2023, este cea mai importantă competiție de fotbal din România cu o istorie de peste un secol. Este unul dintre cele numai 13 campionate europene care se pot lăuda cu o câștigătoare de Cupa Campionilor / Liga Campionilor: Steaua București.
Campionatul României - începuturi
Înființat în 1909, campionatul României a fost disputat inițial de 3 echipe. Lucrurile au evoluat treptat, iar din 1921 s-a trecut la un format tip cupă cu faze regionale și o fază finală care stabilea câștigătoarea trofeului. Chinezul Timișoara a fost cu adevărat prima mare echipă a țării, reușind să câștige 6 titluri consecutive, record egalat de Steaua la finalul mileniului.
Formatul se schimbă în 1932, când se formează Divizia Națională cu 14 echipe împărțite în două serii și o finală pentru trofeu între cele două echipe clasate pe locul 1. Chinezul s-a prăbușit după seria spectaculoasă, iar pentru titlu a început o luptă spectaculoasă între Venus București și Ripensia Timișoara.
După Al Doilea Război Mondial au fost înființate echipele care urmau să domine fotbalul în România, CCA (Steaua) și Dinamo. Monopolul a fost rar întrerupt de generațiile de aur ale unor echipe ca UTA, Petrolul, FC Argeș, Universitatea Craiova sau Rapid.
Divizia A în era marilor victorii europene
Anii ‘80 au venit la pachet cu marile performanțe ale echipelor românești în cupele europene. Craiova a deschis ușile în 1982 cu o calificare în sferturile Cupei Campionilor, completată un an mai târziu de prezența în semifinalele Cupei UEFA. Dinamo a avansat și ea în 1984 până în semifinalele CCE, pentru ca 5 ani mai târziu să își mute atenția pe Cupa Cupelor, unde a atins sferturile, iar sezonul următor semifinalele.
Apogeul a fost atins în 1986, când Steaua o învingea pe Barcelona la penalty-uri, 2-0, și câștiga Cupa Campionilor Europeni. Statutul de forță la nivel european a fost confirmat și în sezoanele următoare, când „militarii” au ajuns până în semifinale (1988) și apoi din nou în finală (1989).
Liga 1 s-a mai apropiat de performanțele acelei perioade abia în 2006, când Steaua și Rapid s-au înfruntat într-o „dublă” istorică în sferturile Cupei UEFA, „roș-albaștrii” avansând în semifinale. Rezultatele bune au propulsat campionatul între primele 10 din Europa și i-a permis să trimită campioana direct în grupele Champions League.
Steaua, Dinamo și Rapid, doborâte de Provincie
Din acel moment s-a produs rocada în vârf, iar monopolul Capitalei a încetat. Provincia a trecut la putere, iar CFR Cluj și-a betonat locul în istorie, reușind să câștige 8 titluri. Cel mai important trofeu a ajuns în 2017 și în Dobrogea, singura regiune care nu dăduse o campioană, după triumful lui Gică Hagi cu Viitorul, Farul de astăzi.
Format Liga 1 / Superliga
Primul eșalon din fotbalul românesc are 16 echipe și, începând cu 2015, se desfășoară în două faze. Începe cu sezonul regulat, unde toate echipele se înfruntă în sistem tur-retur. La finalul acestuia, punctele se înjumătățesc, iar primele 6 clasate evoluează în play-off, unde se întâlnesc din nou tur-retur pentru stabilirea campioanei. Celelalte 10 formații merg în play-out, în lupta pentru salvarea de la retrogradare, unde joacă doar o singură dată cu fiecare adversar.
Ultimele două clasate din play-out retrogradează direct în Liga 2, în timp ce locurile 7 și 8 vor evolua într-un baraj de menținere/promovare tur-retur cu locurile 3 și 4 din play-off-ul ligii secunde.
Cine se califică în cupele europene
Câștigătoare play-off-ului se califică în preliminariile Ligii Campionilor, în timp ce locul 2 evoluează în preliminariile Conference League.
Un alt loc de Conference League se acordă după un baraj. Locul 3 din play-off înfruntă pe teren propriu în finala pentru Europa câștigătoarea unui nou duel între locurile 1 și 2 din play-out disputat pe terenul echipei mai bine clasată.
Al patrulea loc al României în cupele europene, cel care duce în preliminariile Europa League, este rezervat câștigătoarei Cupei României.
Legende Divizia A / Liga 1 / Superliga
De departe cel mai titrat jucător din istoria Ligii 1 este Marius Lăcătuș. Legenda Stelei a reușit o performanță unică în fotbalul românesc și a câștigat de 10 ori trofeul de campion. Ionel Dănciulescu, atacantul letal care a evoluat pentru ambii granzi ai României, Steaua și Dinamo, este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate all-time (515) și al doilea golgeter, cu 214 reușite.
Este depășit în ierarhia marcatorilor de un alt simbol al lui Dinamo, Dudu Georgescu (252 de goluri), dublu câștigător al Ghetei de Aur acordată celui mai bun marcator al sezonului din campionatele Europei.
Liga 1 este campionatul care a dat fotbalului european jucători ca Gică Hagi, cel mai valoros jucător al României, Miodrag Belodedici, primul dublu câștigător al Cupei Campionilor, Gică Popescu, căpitanul Barcelonei, dar și marile talente din era modernă, Cristi Chivu și Adrian Mutu.
Înainte de Revoluție au existat „magicieni” ca Nicolae Dobrin, Liță Dumitru, Florea Dumitrache și Ilie Balaci. Și lideri veritabili ca Mircea Lucescu, Cornel Dinu și Costică Ștefănescu.
Câștigătoare Divizia A / Liga 1 / Superliga
- Steaua / FCSB - 27 de titluri (1951, 1952, 1953, 1956, 1959/60, 1960/61, 1967/68, 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1987/88, 1988/89, 1992/93, 1993/94, 1994/95, 1995/96, 1996/97, 1997/98, 2000/01, 2004/05, 2005/06, 2012/13, 2013/14, 2014/15, 2023/24);
- Dinamo - 18 titluri (1955, 1961/62, 1962/63, 1963/64, 1964/65, 1970/71, 1972/73, 1974/75, 1976/77, 1981/82, 1982/83, 1983/84, 1989/90, 1991/92, 1999/00, 2001/02, 2003/04, 2006/07);
- CFR Cluj - 8 titluri (2007/08, 2009/10, 2011/12, 2017/18, 2018/19, 2019/20, 2020/21, 2021/22);
- Venus București - 7 titluri (1919/20, 1928/29, 1931/32, 1933/34, 1936/37, 1938/39, 1939/40);
- UTA Arad - 6 titluri (1946/47, 1947/48, 1950, 1954, 1968/69, 1969/70);
- Chinezul Timișoara - 6 titluri (1921/22, 1922/23, 1923/24, 1924/25, 1925/26, 1926/27);
- Universitatea Craiova - 4 titluri (1973/74, 1979/80, 1980/81, 1990/91);
- Ripensia Timișoara - 4 titluri (1932/33, 1934/35, 1935/36, 1937/38);
- Rapid - 3 titluri (1966/67, 1998/99, 2002/03);
- Petrolul Ploiești - 3 titluri (1957/58, 1958/59, 1965/66);
- Farul Constanța - 2 titluri (2016/17, 2022/23);
- FC Argeș - 2 titluri (1971/72, 1978/79);
- Unirea Tricolor București - 2 titluri (1920/21, 1940/41);
- Prahova Ploiești - 2 titluri (1911/12, 1915/16);
- Colentina București - 2 titluri (1912/13, 1913/14);
- Olympia București - 2 titluri (1909/10, 1910/11);
- Astra Giurgiu - 1 titlu (2015/16);
- Oțelul Galați - 1 titlu (2010/11);
- Unirea Urziceni - 1 titlu (2008/09);
- Club Atletic Oradea - 1 titlu (1948/49);
- CSM Reșița - 1 titlu (1930/31);
- Juventus București - 1 titlu (1929/30);
- Colțea Brașov - 1 titlu (1927/28);
- Româno-Americana București - 1 titlu (1914/1915).