- Americanii nu renunță: merg la Tribunalul Federal Elvețian pentru a ataca decizia TAS în ceea ce privește medalia de bronz „confiscată” de la Jordan Chiles și reatribuită româncei Ana Maria Bărbosu.
Americanii merg la Tribunalul Federal Elvețian
Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) va contesta decizia conducătorilor Comitetului Internațional Olimpic (CIO) de a-i retrage medalia de bronz sportivei din SUA, Jordan Chiles, din finala olimpică de la sol.
Duminică dimineață, CIO a confirmat că-i va reatribui medalia de bronz de la sol sportivei din România, Ana Bărbosu, după ce cea mai înaltă instanță sportivă a anulat contestația realizată de antrenorul lui Chiles, care a depășit terminul limită admis.
SUA face apel la decizia TAS
Câteva ore mai târziu, USOPC a emis o declarație prin care are convingerea că „Chiles și-a câștigat pe merit” medalia de bronz.
„Au existat erori critice, atât în stabilirea scorului inițial, din partea Federației Internațională de Gimnastică (FIG), cât și în procesul de la TAS”, a notat USOPC, conform Daily Mail.
„Eroarea inițială a avut la stabilirea scorului de către FIG, iar a doua eroare a fost în timpul procesului de la TAS, unde USOPC nu a fost informat sau nu a avut timpul adecvat pentru a contesta decizia în mod eficient.
Ca rezultat, nu am fost corect reprezentați și nu ni s-a oferit oportunitatea de a ne susține cazul în mod cuprinzător.
Având în vedere aceste circumstanțe, suntem hotărâți să ne continuăm apelul pentru a ne asigura că Jordan Chiles primește recunoașterea pe care o merită.
Rămânem dedicați să o sprijinim ca o campioană olimpică și vom continua să lucrăm asiduu pentru a rezolva această problemă rapid și corect”, a transmis USOPC.
Sabin Gherdan, avocatul gimnastelor: „Statistic, doar 0,5% dintre recursuri se admit”
GOLAZO a stat de vorbă cu Sabin Gherdan, avocatul care le-a reprezentat pe gimnastele române, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, la TAS:
„U.S. Olympics & Paralympic Commitee se va adresa Tribunalului Federal Elvețian. Este vorba despre motive limitative de atac. E un recurs.
Prin motive se numără faptul că se constată că s-a încălcat ordinea publică, că nu au semnat arbitrii hotărârea TAS, că nu le-au fost comunicate actele de procedură și nu au avut timp să se pregătească pentru apărare, că arbitrii erau incompatibili.
Nu se mai discută din nou fondul problemei. Se discută doar aspecte procedurale, care, într-un anumit context, ar putea să anuleze hotărârea arbitrală și să se rejudece.
Statistic, doar 0,5% dintre recursuri se admit la Tribunalul Federal Elvețian. Hotărârea e executorie”.