Medaliat cu bronz la JO 2016: "Gimnaştii britanici sunt trataţi ca nişte bucăţi de carne"

Medaliat cu bronz la JO 2016: "Gimnaştii britanici sunt trataţi ca nişte bucăţi de carne"

Nile Wilson, medaliat cu bronz la gimnastică la Jocurile Olimpice din 2016, a criticat abuzurile din gimnastica britanică, el spunând că sportivii sunt trataţi ca nişte “bucăţi de carne”, relatează bbc.com.

HotNews.roFoto: Hotnews

Wilson a spus că l-a dezamăgit profund felul în care s-a rezolvat o plângere a sa împotriva clubului de gimnastică Leeds, depusă în acest an, precizând că a simţit că problema a fost muşamalizată.

Plângerea nu făcea referire la antrenori sau la pregătire, ci la o altercaţie cu un membru important al stafului la un eveniment al clubului. După o anchetă internă, plângerea lui Wilson a fost respinsă, decizie care a fost menţinută de federaţia de gimnastică.

“Am simţit că nu am fost ascultat. Şi mi s-a făcut o nedreptate”, a spus sportivul în vârstă de 24 de ani.

El a menţionat că în gimnastica britanică există un control “masiv”.

“Suntem făcuţi să ne fie frică să vorbim, să ne spunem îngrijorările, pentru că ei ne au în mâinile lor. Dacă îmi spun îngrijorarea, acest lucru ar putea afecta selectarea mea pentru Jocurile Olimpice. Astfel că nu vorbim, facem ce ni se spune. Simt că asta este cultura, asta am trăit în ultimele decenii”, a explicat Nile Wilson.

Clubul de gimnastică Leeds a precizat, într-un comunicat, că versiunea prezentată de Wilson a evenimentelor din plângere au fost anchetate în mod profesionist şi că rezultatul a fost verificat independent. British Gymnastics a adăugat că gruparea a tratat corespunzător cazul şi că îi susţine concluziile.

Nile Wilson este de părere că în gimnastică există o cultură de forţare a sportivilor indiferent de durerea fizică, în dorinţa ca aceştia să obţină medalii.

Wilson s-a declarat impresionat de documentarul “Athlete A”, apărut în această vară, în care sunt prezentate detalii cu privire la muşamalizarea abuzurilor sexuale din gimnastica americană.

“Am vorbit cu mulţi sportivi, cu prietenii mei, cu colegii mei, şi au fost multe lacrimi. Categoric nu vreau să mă pun în locul lui Larry Nasser (fostul medic al echipei SUA, acum încarcerat). Este absolut dezgustător. Însă voiam să câştigăm medalii.

Federaţia, antrenorii voiau să câştigăm medalii. Această cultură a ‘câştigă cu orice preţ’... Simt că de mulţi ani sunt manipulat emoţional şi împins dincolo de durerea fizică. Cred că era metodologia de antrenament conform căreia simţeam cum este să trăieşti cu frică – performezi sau vor fi consecinţe. Şi asta ne afectează emoţional”.

Wilson a precizat că el a avut norocul de a avea antrenori incredibili, dar ştie că acea cultură a abuzului există, informează News.ro.

“Am trăit şi respirat această cultură timp ce 20 de ani. Medaliile aduc bani pentru ca sportul nostru să fie unde este acum. Aşa că nu vorbim, facem ce ni se spune. Noi suntem cei care câştigă medaliile şi totuşi gimnaştii sunt încă trataţi ca nişte bucăţi de carne şi plătiţi cel mai puţin.

Mă tem că faptul că vorbesc îmi poate afecta selecţionarea. Suntem oameni. Nu suntem bucăţi de carne şi vreau să ajut la schimbarea culturii. Trebuie să ne simţim bine, să avem un zâmbet pe chip, să vrem să muncim mult, să fim încântaţi de reuşită, nu speriaţi că pot exista consecinţe dacă nu reuşim”.

Federaţia Britanică de Gimnastică a notat, într-un comunicat, că este vital ca sportivii să îşi exprime în mod public îngrijorările şi că nu există scuze pentru tratarea necorespunzătoare a sportivilor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11