Turneele de tenis din China vor reveni începând cu acest sezon în circuitul feminin, iar președintele WTA dă asigură că lucrurile merg într-o direcție bună. Steve Simon a abordat și controversatul subiect Peng Shuai, oficialul precizând că știe unde se află fosta lideră mondială de dublu și că ea este în siguranță.
Context:
În noiembrie 2021, Peng îl acuzase pe fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli de agresiune sexuală, într-o postare pe rețelele de socializare care a fost rapid eliminată de pe internet. Ulterior, ea a negat că ar fi făcut această acuzație.
Au existat campanii întregi (multe jucătoare din WTA s-au implicat) care au cerut chinezilor dreptate și adevăr în cazul Shuai Peng, dar încetul cu încetul vocile au devenit tot mai fără vlagă.
Steve Simon, președintele WTA, dă asigurări că știe unde se află Peng Shuai și că ea este în siguranță
Prezent la turneul WTA de la Strasbourg (de categorie WTA 250), Simon a vorbit cu presa și a dat asigurări că decizia de a primi turneele din China înapoi a fost o alegere inspirată.
În plus, șeful WTA vine cu o informație interesantă în ceea ce o privește pe Peng Shuai: Simon își arată încă o dată susținerea față de fosta lideră WTA de dublu, iar în plus precizează că „știe unde se află și că sportiva este în siguranță”.
Întorcându-se la subiectul revenirii turneelor din China în sezonul WTA, Simon spune că este decizia corectă.
„Ne-am asumat o poziție de forță față de China, ceea ce foarte puține companii sau industrii au făcut. Nu punem sub nicio formă la îndoială această decizie. A fost ceea ce trebuia făcut și aș mai face-o încă o dată dacă ar fi nevoie.
La doi ani distanță, progresele pe care le doream nu au fost obținute, așa că era timpul să schimbăm abordarea. Am fost asigurați din nou că Peng Shuai este în siguranță și știm de altfel unde se află. Acesta era primul lucru care trebuia făcut (n.r. să afle lucruri noi despre Shuai).
Trebuie să discutăm clar și să găsim împreună soluții. Sper că odată cu revenirea turneelor din China în circuitul WTA acest lucru se va petrece.
Nu am spus niciodată că nu ne vom mai întoarce în China. Principalul obiectiv este să putem să apărăm interesele lui Peng Shuai” - Steve Simon, președintele WTA, citat de L'Equipe.
Trebuie reamintit faptul că puterea financiară a WTA din ultimii ani era într-o strânsă legătură cu sumele imense pompate dinspre statul asiatic.
Steve Simon, patron de la WTA : « Peng Shuai est en sécurité et nous savons où elle se trouve » https://t.co/IT842SJcUX pic.twitter.com/1BJGt6G15m
— L'ÉQUIPE (@lequipe) May 24, 2023
China, o fabrică de bani pentru WTA
China a devenit din sezonul 2015 un important partener al WTA. Pe lângă turneele multe care au loc în această țară, trebuie amintit și faptul că în 2018 WTA a semnat un contract important pe zece ani pentru găzduirea Turneului Campioanelor la Shenzhen.
În 2019, Ashleigh Barty, retrasă între timp din sportul de performanță, a primit un premiu de 4,4 milioane de dolari după ce a cucerit Turneul Campioanelor de la Shenzhen.
Este în continuare cel mai mare cec încasat vreodată în istoria tenisului (atat feminin, cât și masculin) pentru câștigarea unei competiții. Nici măcar turneele majore (cele de Grand Slam) nu pot oferi (momentan) o asemenea rețetă financiară.
Conform Federației Internaționale de Tenis, China se putea lăuda în 2021 cu nu mai puțin de 50.000 de terenuri de tenis și cu aproximativ 20 de milioane de jucători legitimați în toată țara (a doua după SUA).
China are în acest moment cinci sportive în TOP 100 WTA: Qinwen Zheng (locul 19), Shuai Zhang (30), Lin Zhu (40), Xiyu Wang (62) și Xinyu Wang (78).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro