Cătălin Țepelin   Edi  or not to be?

Cătălin Țepelin Edi or not to be?

  • 7 SCURTE. Situația lui Edi Iordănescu și a posibilei sale plecări de la națională, analizată de Cătălin Țepelin, redactor-șef GOLAZO.ro. 
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

1. Obiectivul ​echipei naționale a fost atins. Ba chiar a fost atins cu ​"asupra de măsură​", cum i-ar plăcea președintelui Burleanu să spună. Pentru că nu a fost doar o calificare​, ci a fost o redescoperire, un restart de substanță, o redefinire a ceea ce suntem și putem fi. Dovada că se poate.​

​2. Și-acum, ce urmează? Ecoul aplauzelor se stinge încet-încet, noi ne vom reconecta la fotbalul nostru plăpând de lângă casă (apropo, ​s​ăptămâna viitoare ​deja începe ​n​oul sezon de Liga 1!), câteva echipe se vor zbate prin preliminariile cupelor europene​. Iar Edi Iordănescu și șefii Federației​ ar trebui, teoretic, să-și savureze în liniște succesul neașteptat din Germania, nu?

3. Nu. Pentru că au de rezolvat cel mai sensibil subiect al verii: cine va fi selecționerul României din toamnă încolo? FRF și ​Edi s-au hârjonit un pic înainte de Euro, apoi au pus pe hold Tom&Jerry-ul contractual​ și situația ​a​ rămas încurcată. ​În sensul că, după Euro, contractul lui Iordănescu expiră.

Va fi el prelungit? Aici intervine sensibilitatea: ​părțile nu par ​nici să fie deja înțelese, nici să se grăbească să ​tranșeze situația, deși nu ​prea e timp de pierdut​.

Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu, la începutul colaborării, în iarna lui 2022 Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu, la începutul colaborării, în iarna lui 2022
Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu, la începutul colaborării, în iarna lui 2022

4. Peste doar două luni sunt primele meciuri din Liga Națiunilor​. Și dacă terminăm grupa pe primul loc cu punctaj mare avem o șansă-n plus pentru calificarea la Mondialul din 2026, dincolo de ruta preliminarilor clasice din 2025, care va fi mai complicată pentru că doar câștigătoarea grupei va primi bilete de Americi.

Și acolo nu vom fi cap de serie, sigur primim cel puțin un adversar-balaur tip Franța, Germania, Anglia, Spania etc, deci Liga Națiunilor e un loz excelent. Și adversarii sunt abordabili. ​

Program Liga Națiunilor

  • 6 septembrie​,​ Kosovo – România
  • 9 septembrie, România – Lituania
  • 12 octombrie, Cipru – România
  • 15 octombrie, Lituania – România
  • 15 noiembrie​,​ România – Kosovo
  • ​18 noiembrie​,​ România – Cipru

​5. Avem, așadar, mai puțin de două luni pentru a ne găsi noul "șerif" de națională. Va fi tot Iordănescu sau se schimbă liniile?

Vestiarul îl vrea pe Edi, fără discuție. El le-a redat încrederea jucătorilor, el a câștigat respectul unei echipe obosite de insuccese și cocoșată sub presiunea ratărilor, și ​î​mpreună au schimbat refrenul tribunei din "Nu vă pasă de noi" în "Suntem mândri de voi". ​Răspunsul logic ar fi continuitatea. ​Dar nu știm, deocamdată, ce vor Iordănescu și Federația.

​6​. Ce vrea FRF? Teoretic, continuitate în performanțe. Pentru că asta aduce bani și liniște. Și-atunci, de ce Burleanu n-a rezolvat cazul înainte de Euro? Poate pentru că n-a avut încredere că Iordănescu e soluția corectă pe termen lung.

Sau poate că Edi a cerut prea multe și-atunci Federația a pândit Europeanul cu aceleași așteptări scăzute ca și ale noastre pentru a folosi un eventual parcurs mediocru drept joker la negocieri. Doar că acum toate cărțile bune sunt în mâna lui Iordănescu.

12,25 milioane de euro​
intră în conturile FRF pentru calificarea și parcursul de la Euro 2024, sub comanda lui Iordănescu. Aici intră doar suma garantată de UEFA, nu și banii generați în plus de Federație din sponsorizări sau merchandising

​7. Ce vrea Iordănescu? Dacă el ​a obosit să ducă-n spate stresul "naționalei" și își dorește să redevină antrenor de club, atunci toate discuțiile sunt inutile, e dreptul lui să-și aleagă drumul în carieră​ și să profite de acest moment bun al cotei sale.

Dar dacă și-ar dori să rămână la "națională", atunci FRF n-ar avea nicio scuză să nu-i facă toate poftele. ​

Ce salarii au avut selecționerii în ultimii 8 ani

  • Daum - 45.000 € / lună
  • Contra - 30.000 € / lună
  • M. Rădoi - 20.000 € / lună
  • Ed. Iordănescu - 20.000 € / lună

* Rădoi avea sub 5.000 € / lună când a dus "naționala" de tineret în semifinalele Euro2019

Iordănescu a avut al doilea cel mai mic salariu între selecționerii de la Euro. Sub el, doar Willy Sagnol (Georgia) Iordănescu a avut al doilea cel mai mic salariu între selecționerii de la Euro. Sub el, doar Willy Sagnol (Georgia)
Iordănescu a avut al doilea cel mai mic salariu între selecționerii de la Euro. Sub el, doar Willy Sagnol (Georgia)

În 2024, Federația o duce bine financiar și datorită lui Edi. Salariul actual al selecționarului nu mai stă în picioare, e absolut logic să fie plătit mult mai bine. El a fost singurul care s-a înhămat la drumul ăsta, a construit pe neîncredere și i-a ieșit. E vremea să convertească aplauzele în beneficii, cine n-ar face-o?

Nu-i ușor să negociezi cu Iordănescu, uneori poate fi enervant, teatral, prea "apretat" și atent la aparențe. Dar el și-a câștigat dreptul să fie tratat cu respectul cuvenit unui antrenor de succes, căruia i se admit chiar și câteva ifose. Sigur, nu vorbim despre bazaconii extreme, dar pe de altă parte nici nu e momentul pentru demonstrații de zgârcenie sau de orgoliu. FRF, ai legătura!

Cine ar trebui să fie selecționerul României de-acum înainte?

Edi Iordănescu, el a dovedit că e cel mai potrivit selecționer %
Alt antrenor, pentru că e nevoie de schimbare și de idei noi %
Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
16:28
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365