Si totusi... Tsonga

Aparent, eliminarea lui Nadal de catre Tsonga n-a fost decit o replica a adevaratului seism: eliminarea lui Federer de catre Djokovic. Geniul din Basel nu lipsise din nicio finala de mare slem din ultimele zece pe cind Nadal nu reusise nicio semifinala importanta pe hard. Daca Nadal parea ca nu se poate descotorosi nicicum de spectrul caderii atunci cind talpile-i nu-i prizeaza praful rosietic de zgura, Federer parea ca-si pune doar problema partenerului de finala. Si totusi, adevaratul seism a fost generat de Tsonga!

Venit de nicaieri, francezul i-a depasit fara niciun efort pe un Gasquet mereu promitator, pe un Youzhny aflat intr-o forma fantastica, iar in semifinala, pe un Nadal care a incercat totul. Pur si simplu, Tsonga a reusit sa se catare pe umerii lor, spre finala, cu lejeritatea cu care un alpinist se catara pe un scaun de bucatarie.

In cealalta semifinala, insa, haloul invincibilitatii lui Federer a fulgerat ca un blitz impiedicind caderea corecta a privirilor pe plictiseala funciara a elvetianului si pe prospetimea netulburata pina atunci de vreun adversar redutabil a lui Djokovic. Sirbul n-a produs insa, o surpriza grandissima, exemplara, cu iz de rocada. L-a invins, dar nu l-a putut inlocui pe elvetian. L-a dezghiocat doar ca pe un rubin, lasind montura jocului goala si ochiul obosit de-atita cautare a sclipirii.

Odiseea lui Tsonga e cea care a resuscitat spectacolul intrat in moarte clinica odata cu somnul fara vise al lui Federer. Francezul e cel care a cules o parte din scinteierile lui Roger, le-a batut in ramele rachetelor furate parca de la Sampras si Nastase, a pasat minunat, a amortizat colosal, inghetind mingile in instantanee imponderabile. A dansat ca Muhamad Ali, a levitat sprijindu-se in smashuri ca Bubka in prajina. A lasat toate plasmuirile imaginatiei sa prinda un corp si sa umple terenul ba chiar sa dea pe-afara pentru a se privi in oglinda si a-si face cu ochiul.

De cealalta parte, Djokovic n-a facut decit sa puna mingea in teren, de oriunde, oricind, egal si indistinct. Nici o lovitura formidabila n-a tulburat stereotipia “extatica” a sirbului. Nicio caramida din “zidul chinezesc” al lui Novak n-a cedat locul vreunei placi de majolica sau vreunei rozete de marmura. Nici vorba de siderantele revere in lung de linie, marca Federer, de napraznicele forehanduri liftate, specialitatea Nadal, nici vorba de vreun serviciu-vole devastator, a la Tsonga. Poate doar cadenta incapatinata a forehandului in cross sa ne fi oprit sa adormim. In rest, spectacolul lui “Nole” s-a instalat confortabil doar in grimasele apocaliptice cu care si-ar fi putut adjudeca lejer rolul sefului orcilor din “Stapinul Inelelor” si in siciitoarele suplicii ale mingii, batute de 13 ori inainte de serviciu.

Am sperat, alaturi de multi altii, ca Jocul din jocul francezului va triumfa asupra monotoniei exacte si exasperante din ambitia sirbului. N-a fost sa fie.... si asta pentru ca, din pacate, geniul e mai aproape de inocenta ca de orice altceva, iar inocenta e mai departe de victorie ca orice altceva.

Codrut Alin Feher, 36 de ani, Brasov, este cistigator al concursului "Talentul Anului" la Gala Premiilor Ioan Chirila 2007.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro