Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Măldărășanu, reconfirmat  Conducerea lui  Hermannstadt  a ales să-l păstreze pe antrenor, în ciuda rezultatelor slabe
Superliga
21.10.2024

Sabrina Ionescu, campioană în WNBA  New York Liberty a câștigat finala competiției, cu jucătoarea de  origine română  în prim-plan
Baschet

„Câini” pe placul FCSB   Ce jucători de la Dinamo l-au  impresionat  pe patronul campioanei + Nu vrea Rapidul în play-off

Louis Munteanu, accidentat?   Noi explicații despre înlocuirea vârfului de la CFR Cluj „Schimbarea a fost cerută  în minutul 80 ”

Florentin Petre cere răbdare   Secundul lui  Dinamo  îi apără pe jucători: „Nu poți construi peste noapte”

Dinamo l-a dezamăgit  Basarab Panduru, despre jocul „câinilor” contra FCSB: „Tot meciul  nu reuşeşti să dai un şut pe poartă?! ”

„Amândoi sunt de vină”   Ioan Varga , patronul lui CFR, a comentat conflictul Louis Munteanu - Dan Petrescu
Superliga
21.10.2024

„Amândoi sunt de vină” Ioan Varga, patronul lui CFR, a comentat conflictul Louis Munteanu - Dan Petrescu

Citește mai mult
„Amândoi sunt de vină”  Ioan Varga , patronul lui CFR, a comentat conflictul Louis Munteanu - Dan Petrescu
alt-text
Superliga
21.10.2024

Dinamo, încasări record După meciul cu FCSB, „câinii roșii” au adunat 400.000 de euro, după noul record de asistență al sezonului

Bîrligea, suspendat cu Rapid Vârful de la FCSB va rata meciul din etapa viitoare, după cartonașul galben din derby-ul cu Dinamo

Politic, out la Sibiu Atacantul lui Dinamo va fi suspendat o etapă, după cartonașul galben din meciul cu FCSB, 0-2

  • 1
  • ...
  • 445
  • 446
  • 447
  • ...
  • 459