Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.
Liga 2, etapa #13 Poli Timișoara a ratat ocazia să revină pe primul loc! De la 17:00, CS Dinamo - Rm. Vâlcea » Clasamentul actualizat
Citește mai mult
Superliga, etapa #15 LIVE de la 20:00 » FC Botoșani - Oțelul, ultimul meci al rundei. Clasamentul actualizat
Citește mai mult
„Dau din casă, deși nu ar trebui” Cum a gestionat Nuno Campos eșecul cu FC Argeș: „A fost primul lucru pe care l-a făcut”
Citește mai mult
Mourinho, primul în top! Guardiola, Ancelotti și Enrique au rămas în spatele portughezului. Cine îl poate detrona
Citește mai mult
Ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea Un nou mesaj lasă loc de interpretări privind retragerea: „Simt că nu mai am deloc energie”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult