Fostă semifinalistă la Wimbledon, exclusă de la ediția actuală

Johanna Konta a fost exclusă de la ediția actuală a Wimbledonului după ce a intrat în contact direct cu o persoană infectată cu coronavirus. Tenismena este cel mai bine clasată dintre jucătoarele britanice, ocupând locul 31 WTA.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jucătoarea de 30 de ani, cap de serie numărul 27, a fost nevoită să intre în izolare pentru 10 zile după ce un membru al echipei ei a fost testat pozitiv.

Ea ar fi trebuit să joace marţi, în primul tur, cu sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 64 WTA.

"Simpatiile noastre sunt cu Johanna şi sperăm să o vedem pe teren cât mai curând posibil”, au scris organizatorii turneului de la Wimbledon, pe Twitter.

Grand Slamul londonez începe, luni, la All England Club, după ce anul trecut competiţia nu s-a desfăşurat din cauza pandemiei de coronavirus.

Toţi jucătorii trebuie să stea la hotelul oficial din Westminster şi li se permite să aducă trei persoane cu ei. Astfel, Konta i-a ales pe logodnicul ei, pe antrenorul Dan Smethurst şi pe preparatorul fizic Gill Myburgh.

Konta, semifinalistă în 2017 pe iarba londoneză, va putea să se izoleze în locuinţa ei din Londra.

Ea este al doilea participant la Wimbledon nevoit să se retragă din cauza Covid-19, după danezul Frederik Nielsen, specialist al probei de dublu. Şi el a intrat în contact cu o persoană infectată, antrenoul lui.

Chinezoaica Yafan Wang, locul 123 WTA, o va înlocui pe jucătoarea britanică pe tabloul principal, ca lucky loser, potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:33
Xenofobia costă 2.300€ A venit decizia Comisiei de Disciplină, după derapajele dinamoviștilor de la meciul cu Sepsi

18:13
I se poate lua clubul! Proprietarul lui Manchester City, șeicul Mansour, avertizat de autoritățile engleze: „Avem putere absolută”

16:27
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului

Cristian Geambașu Fiind George Pușcaș
Cristian Geambașu Fiind George Pușcaș
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga

Citește mai mult

Revoluția pregătită de Chivu   Ce schimbări face  antrenorul lui Inter, după înfrângerile din Liga Campionilor
Liga Campionilor
13:07

„Nu vă e rușine?”  Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat  un parteneriat cu Pescobar,  suporter declarat al FCSB
Liga 2
14:28

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37