Un fost câștigător al probei de dublu de la Wimbledon, exclus de la ediția actuală

Un fost câștigător al probei de dublu de la Wimbledon, exclus de la ediția actuală

Frederik Nielsen, tenismen de origine daneză, nu va putea participa la Wimbledon din cauză că este contact direct cu o persoană infectată cu noul coronavirus. Sportivul a câștigat proba de dublă a turneului londonez în 2012.

HotNews.roFoto: Hotnews

Biroul de arbitraj a informat că Frederik Nielsen a fost retras de pe tabloul de dublu masculin, fiind considerat drept un caz contact", au anunţat organizatorii, într-un comunicat.

Danezul în vârstă de 37 de ani urma să joace la dublu cu croatul Franko Skugor. În conformitate cu protocolul de sănătate pus în aplicare de guvernul englez, el trebuie acum să se izoleze timp de zece zile.

Nielsen, locul 82 ATP la dublu, are numai trei trofee de dublu câştigate în carieră, dar unul dintre acestea este cel de la Wimbledon, cucerit în 2012, în echipă cu britanicul Jonathan Marray. Danezul a mai jucat trei finale pe lângă cele trei câștigate.

Nielsen a ocupat locul 17 mondial la dublu, în 2013, cea mai bună clasare din carieră.

Turneul de la Wimbledon, singurul de Grand Slam anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va derula anul acesta în perioada sa tradiţională (28 iunie - 11 iulie).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:20
Hagi a făcut curățenie! Șase titulari din meciul cu Bosnia, out din lotul pentru duelul din Polonia. Cum arată lista
Hagi a făcut curățenie! Șase titulari din meciul cu Bosnia, out din lotul pentru duelul din Polonia. Cum arată lista
14:22
„A fost Maradona al Carpaților, nu?” Selecționerul Poloniei, despre Hagi pentru GOLAZO.ro. „Am văzut ce a făcut. Eu și el trebuie să ne descurcăm cu presiunea”
„A fost Maradona al Carpaților, nu?”  Selecționerul Poloniei, despre Hagi pentru GOLAZO.ro. „Am văzut ce a făcut. Eu și el trebuie să ne descurcăm cu presiunea”
12:52
„Dacă se află, sunt terminat” Scandal uriaș în Franța: omul de încredere al naționalei, pus sub acuzare! E un apropiat al lui Mbappe și al altor vedete
„Dacă se află, sunt terminat”  Scandal uriaș în Franța: omul de încredere al naționalei, pus sub acuzare! E un apropiat al lui Mbappe și al altor vedete
12:49
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
B365
30.09
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
Citește mai mult
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot