„Mă gândeam cu groază la asta”Laura Badea explică prin intermediul GOLAZO.ro de ce nu mai suntem în top la scrimă

• Laura Badea este singura scrimeră a României care are aur la JO, Campionatele Mondiale și cele Europene
• Delegația „tricolorilor” de la Paris a avut un singur sportiv calificat la scrimă, și anume Mălina Călugăreanu, la floretă.

Laura Badea declară că exodul antrenorilor români a afectat această disciplină care ne-a adus 17 medalii la precedentele ediții ale JO.

Bună ziua, doamna Badea. Cum a fost parcusul Mălinei Călugăreanu la această ediție a Jocurilor Olimpice? A dat peste Alice Volpi, o sportivă mai bine cotată decât ea.

Italianca are un palmares mai bun. Nu era, însă, o sportivă care să nu poată fi învinsă. Cu ceva mai multă atenție și un bagaj tehnic puțin mai bogat, Mălina ar fi reușit s-o învingă. A început timid, iar Volpi a luat un avans bun. Apoi sportiva noastră a mai recuperat. Deci dacă ar fi pornit bine în asalt, cred că alta ar fi fost soarta meciului. A fost important modul în care a abordat începutul duelului.

S-au văzut și emoțiile? Presiunea?

Așa este. Și să nu uităm că Volpi este triplă campioană mondială, deci experiența era de partea ei. Și să nu uităm că s-a antrenat cu Giovanna Trillini, de 4 ori campioană olimpică, acum se pregătește cu Stefano Cerioni, alt fost campion olimpic, deci contează și acest aspect. Eu cred că Mălina ar fi învins-o pe Alice, dar i-ar fi trebuit mai multă îndrăzneală. Competiția la JO este diferită de orice altceva. Aici nu prea mai contează clasamentul. Nu ai ce să pierzi, emulație e foarte mare, iar energia îți poate da puteri ieșite din comun. Mălina a fost copleșită, mie așa mi s-a părut.

• Scrima este sportul care are trei discipline: floreta, spada și sabie.

• La floretă, arma cântărește maxim 500 de grame, iar tușele sunt câștigate dacă sportivii reușesc să atingă cu vârful armei doar torsul adversarului.

• Spada are o greutate maximă de 775 de grame, iar punctele se înregistrează tot ca la floretă, deci numai dacă atingi cu vârful armei. Tot corpul adversarului este o țintă, adică înclusiv picioarele.

• Sabia are aceeași greutate ca și floreta, maxim 500 de grame, dar se poate folosi întreaga lungime a ei pentru a lovi, nu numai vârful. Torsul, capul și mâinile sunt zonele adversarului în care se poate puncta.

„Toate țările investesc în scrimă”

În 2016, deci nu cu un veac în urmă, România lua aurul olimpic la spadă, feminin, pe echipe. Acum am avut doar o sportivă care a participat la JO Paris 2024. De unde aceast regres?

Of, e foarte greu. În primul rând, investițiile. Toată țările bagă bani serioși în sport. Au apărut egipteni, tunisieni, pe podium, sportivi care nu se puteau lupta cu europenii până acum. Fetele de pe continentul american au început să ia medalii olimpice de abia de prin 2004. Noi am mai avut o medalie în 2020, prin Ana Maria Brânză, de argint. Toată lumea, inclusiv eu, se aștepta ca echipa de sabie a băieților să se califice la Paris 2024. Da, am avut o singură reprezentantă a scrimei românești în Franța, dar în 2028 lucrurile vor sta cu totul altfel.

Ați subliniat faptul că Alice Volpi s-a antrenat cu doi foști campioni olimpici. Pe lângă investiții este și o problemă a oamenilor care pregătesc viitorul scrimei noastre? Și aici mă gândesc la performanța domnului Octavian Zidaru cu o sportivă din Hong Kong.

Este, sigur. Acum mai toate echipele care nu aveau tradiție în acest sport și-au adus antrenori foarte buni. Aceștia, la rândul lor, au crescut tehnicienii din țările respective, iar acum se văd rezultatele. Sportivii din țările care investesc mult în scrimă se antrenează în străinătate și urmează programe bine stabilite. Merg la academii. Pe scurt, lumea din jurul nostru și nu numai, avansează. Și își doresc, cu adevărat, să ia medalii.

Și noi, românii, nu mai avem această dorință?

Nu știu dacă e o problemă de a nu mai exista dorința. Dar cred că trebuie să fie o simbioză. Ne trebuie și sportivi buni, însă și antrenori la fel de buni. Ați adus aminte de domnul Zidaru, antrenorul Vivianei Kong, campioana olimpică la spadă. A avut o sportivă cu care a comunicat, care l-a ascultat. Asta e foarte important. Franțuzoaica Breton a avut 6-0 și 7-1, un avantaj foarte mare la spadă. Și numai dacă dădea numai dublu (n.r. – tușe în care punctează ambele concurente), ea ar fi putut câștiga asaltul.
Mutarea tactică a lui Octavian Zidaru a fost excelentă, iar Viviane a respectat-o. A avut încredere, iar dovada că domnul Zidaru știa ce spune este rezultatul final. Este vital să ai încredere în antrenorul tău. Când un sportiv merge bine, el nu are nevoie de sfaturi. Cel care pregătește intervine atunci când cel de pe planșă nu găsește soluția. Când nu știi ce să faci, când ești debusolat, atunci intervine antrenorul.

„Noi nu găsim fondurile necesare”

Înțeleg că și aceasta este o problemă a scrimei românești. Și anume aceea că ne pleacă antrenorii de valoare?

Fără îndoială. Și chiar pleacă! Destui. Chiar și la spadă băieți am avut un sportiv maghiar, Tibor Andrasfi, cu loc patru, care are antrenor român. Iar Tibor a luat și aur, în competiția pe echipe. Și antrenorul meu (n.r. - Tudor Petruș), cu care am ieșit campioană olimpică - care acum nu mai este printre noi - plecase după anul 2000. A fost în Portugalia, apoi în Grecia. Și nu numai în scrimă se întâmplă asta. La noi nu se găsesc fondurile necesare ca să-i ținem în țară. Asta chiar dacă acum COSR chiar ajută federațiile de specialitate.

Cu atât mai mult cu cât cred că domnul Covaliu, firesc, are o slăbiciune pentru sportul care i-a oferit atât de multe.

Sigur. Cu toții avem drag de sportul care ne-a consacrat. Antrenorii, coechipierii, pe toți îi ținem minte. De asta și ne dorim să revenim acolo, în elită. Să nu uităm că noi suntem pe podium singuri sau cu echipa, dar mai există o altă echipă, neștiută, care ne ajută să luăm medalii. Fără ei, noi nu am reuși nimic singuri. Deci trebuie să avem grijă de toți, nu numai de sportivi.

Revenind puțin la antrenori excelenți pe care i-a avut România la scrimă, îmi amintesc și de domnul Podeanu.

Da, s-a retras in motive medicale și de vârstă. Un mare antrenor. Uriaș. Dar să știi că, în ciuda acestor retrageri sau plecări, mai avem antrenori de valoare. Eu am rămas conectată la acest sport și pot garanta asta. Numai că trebuie să avem grijă de ei și, cel mai important, să-i trimitem la cursuri de specializare, de perfecționare. Pentru că scrima evoluează și trebuie să fii în contact cu tot ceea ce este nou. Și, de ce nu, poate să aducem și noi antrenori foarte buni din străinătate.

Asta cred că e mai greu, pentru că, așa cum ați spus, noi nu prea găsim fonduri pentru ai noștri.

E adevărat, dar poate, dacă ne dorim medalii, putem face un efort. Altfel o să fie din ce în ce mai greu. Nu se poate la toate sporturile ca la înot, acolo unde David și antrenorul său, Adrian Rădulescu, fac o treabă excelentă.

„Tata, am reușit!”

Condițiile și metodele de pregătire, doamna Badea, sunt de top, așa cum ați văzut în alte țări?

Aș putea să spun că se dezvoltă și la noi, dar depinde și de ritmul în care o fac. Uitați-vă la asiatici și la nord-americani. Ei par că au găsit resurse nelimitate. Și la noi se încearcă. Federația, COSR, chiar și Agenția Națională susțin… E destul de greu. Dar nu numai din cauza condițiilor, ci și a sportivilor. Nu mai sunt la fel de docili, de dispuși la efort, muncesc pe sărite, azi da, mâine mai veden. Se schimbă din ce în ce mai mult mentalitatea generațiilor și trebuie să avem grijă să ne adaptăm. Din păcate, nu avem ce face. Cred că și la gimnastică e la fel. Dar, uite, datorită programului dezvoltat de federație, COSR și ANS, alături de domnul Bellu și de doamna Bitang, am ajuns într-o nouă finală olimpică.

Dar avem sportivi talentați, nu? Mă gândesc la generația băieților. Vicecampioni europeni la sabie, Vlad Covaliu campion mondial de juniori și vicecampion mondial la Under23.

Avem, da. Și alții sunt foarte talentați. Radu Nițu este campion european la Under 23, deși el are doar 18 ani. L-a învins în finală pe un alt român, Alexandru Zmău. Dar mulți dintre acești puști, când ajung la 18 ani, își doresc să studieze în străinătate. Poate acolo sunt alte condiții. Unii dintre ei îmbină educația cu sportul. E greu să-i ții în România.

Îi vom vedea în lupta pentru medalii la Los Angeles 2028? Știu că mai este mult până acolo.

E foarte posibil. Trebuie să avem grijă de ei. Generația băieților e foarte bună. Nu trebuie să ardem etape. Să-i lăsăm să crească fiecare în ritmul lui. Și floreta ar putea să revină, sabia fete de asemenea. Depinde și de sportivi. Cât de mult își vor dori. Nu e deloc ușor să ai obiective la care să ajungi peste patru ani. Trebuie determinare, trebuie ascultat antrenorul chiar dacă tu ai senzația că știi ce trebuie să faci. Așa apar performanțele.

Dvs. aveți un palmares ieșit din comun pentru scrima românescă. Medalii de aur la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionate Europene. Ce amintire v-a rămas extrem de prezentă și acum, după atâția ani, din concursuri.

Îmi aduc aminte toată ziua de acum 28 de ani de la Atlanta 1996, când am ieșit campioană olimpică la floretă. Știam că prima sportivă, o italiancă, nu are cum să mă învingă, dar am avut emoții extrem de mari până la prima tușă. Semifinala este cea mai pregnant întipărită în memoria mea. Giovanna Trillini, cea mai medaliată sportivă din istoria Jocurilor Olimpice, la scrimă, mi-a fost adversară. A fost, practic, o finală. Am fost condusă cu 13-8. Italianca mai avea nevoie de două tușe și câștiga asaltul. Mă uitam la antrenorul meu, domnul Tudor Petruș, mă uitam la galerie și, sincer, mă gândeam cu groază la faptul că o să pierd. Așa că teama asta m-a remontat. Ea era sigură că nu are cum să-i scape meciul din mână. Am schimbat tactica și lucrurile au început să meargă. Am făcut 14-13. Presiunea se mutase la mine. M-a atacat la ultima tușă a timpului regulamentar și am fost egalată.
A urmat tușa de aur, tușa subită cum văd că se spune astăzi. Ea a avut prioritate, m-a atacat, dar eu eram bine din punct de vedere psihic. Întorsesem soarta asaltului, așa că eram mai liniștită. Am blocat un atac, apoi am fandat și am atins-o pe italiancă. Nu poți să te manifești, în afară, pe cât simți în sufletul tău. A fost fantastic. Știam că nu mă mai poate opri nimeni în finală. Pe Valentina Vezzali (n.r. – campioana olimpică din 2000, 2004 și 2008) am învins-o cu 15-10, dar asaltul a fost mai ușor. Eram descătușată.

Știu că e greu de „pescuit” un singur sentiment din amalgamul pe care trebuie să-l gestioneze un proaspăt campion olimpic. Dar risc și vă întreb. Care a fost emoția dominantă imediat după finala cu Vezzali?

M-am gândit la tatăl meu. El a vrut foarte mult să devin campioană olimpică. Mi-aș fi dorit să mă vadă, dar nu mai era printre noi. I-am spus, în gând, că am reușit. Domnul Zidaru, când m-a cooptat în lotul național, a venit acasă ca să stea de vorbă cu ai mei. Tata i-a zis simplu: „O să fie cea mai bună”. Domnul Zidaru i-a replicat: „Domnu’ Zidaru, știți, o mai avem pe Reka Szabo, pe Elisabeta Tufan, o să fie foarte greu ca Laura să devină cea mai bună”.
M-am gândit și la mama mea. Era bolnavă și mă aștepta acasă. Apoi m-am gândit la antrenor, la coechipiere și coechipieri, la oamenii din tribune, la cei de acasă. Am fost mândră.

Ce v-a spus mama dvs. când v-ați întors acasă?

Eu nu am tras la individual în ediția anterioară a JO, cea de la Barcelona 1992. Deși punctajul îmi permitea. Eram a doua după puncte. Dar așa s-a decis atunci. Nu am fost foarte încântată de hotărâre, vă dați seama. Chiar deloc. Dar am luat bronzul cu echipa.
Așa că mama știa că medalia olimpică de la individual este visul meu. Și mi-a spus: „Bravo, acum ți l-ai îndeplinit”. Ai mei nu au fost niciodată într-o sală de scrimă. Aveau încredere în mine. Nu s-au amestecat niciodată în procesul de antrenament. Așa cum se întâmplă astăzi.

V-ați fi dorit să vă vadă părinții măcar o dată într-o finală câștigată?

Acum e prea târziu pentru dorințe. 

O după-amiază grea pentru Elena Lasconi. Ce s-a întâmplat la podcastul lui Micutzu

O după-amiază grea pentru Elena Lasconi. Ce s-a întâmplat la podcastul lui Micutzu