Publicat:
31.05.2024, ora 09:59
Actualizat: 31.05.2024, ora 18:19
- În plină ofensivă a Rusiei pe toate fronturile, o echipă GOLAZO.ro s-a deplasat în Ucraina pentru a vedea de ce fotbalul a fost declarat „obiectiv strategic”.
- „Noi suntem pe front și luptăm pentru ca acasă să fie o viață normală, să se poată juca fotbal”, spun soldații ucraineni.
Suntem într-un moment în care Rusia are un avantaj care crește. Kremlinul vorbește, din nou, despre posibilitatea de a lovi Kievul. Președintele Zelensky a dat o nouă lege aspră a mobilizării, primită cu nemulțumire de către populație.
„E normal ca în secolul XXI nimeni să nu vrea să moară pe front”, a explicat, pentru Hotnews, expertul militar ucrainean Mykhailo Samus. Și, chiar în aceste condiții, campionatul de fotbal al Ucrainei continuă să se desfășoare.
În România, dar și în alte țări, oamenii se întreabă: „Dar de ce pe fotbaliști nu-i trimit pe front?”.
Sportul e „domeniu strategic” - 50% dintre angajații cluburilor nu sunt mobilizați
Fotbalul nu este un lux, ci o formă de păstrare a normalității într-o situație anormală, asta au răspuns cei din cluburi, din federație și oamenii obișnuiți, când, recent, echipa de jurnaliști de la GOLAZO a vorbit cu ei în Ucraina. Sportul nu e un lux.
După ce un stat cu 144 de milioane de locuitori a atacat un vecin cu 38 de milioane de locuitori, nu doar armata, ci și sporturile populare au devenit, prin lege, „domenii strategice”. De aceea, în Ucraina, 50% dintre angajații cluburilor, inclusiv fotbaliștii, sunt scutiți de mobilizarea în armată.
E, într-un fel, ce a spus primul ministru britanic Winston Churchill, rugat în plin război, de către Parlament, să facă economii mari. Să taie din „domeniile neesențiale”, precum cultura și multe altele. „Și, atunci, noi pentru ce mai luptăm?”, a răspuns Churchill. A fost un discurs istoric, în care a amintit că „lucrurile imateriale” ne rămân. Pe acelea le păstrăm în noi, chiar și în cele mai crâncene circumstanțe.
„Vă spun pentru ce luptăm. Pentru să suntem încă liberi!”, ne zice Viktor, sergentul cu mâna stângă tatuată complet, tricou negru și pantaloni kaki. Viktor are 32 de ani, e în prima lui permisie după doi ani de front. L-am întâlnit la Kryivka, un „restaurant subteran” din Liov.
Kryivka, localul-buncăr unde intri cu parolă
Kryivka se află la numărul 14 în piața Rynok. De fapt, e sub numărul 14. În dreptul unui colț al Primăriei, clădirea în stil clasic vienez parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, dibuiești un tunel. După douăzeci de metri, apare poarta de lemn masiv, fără nicio indicație scrisă. Și spui parola ca să intri.
Viktor, soldatul cu care vorbim în buncăr, vine de pe frontul din est. „Am și capturat ruși. Știi ce am observat atunci în ochii lor? Frică!”.
Chiar și Viktor crede că fotbalul e esențial. Dar nu e ipocrit. „Noi ținem frontul departe pentru a se putea juca și fotbal în țară. Însă eu nu prea mai am timp de sport”.
Fotbal sub rachete
Când a început războiul, pe 24 februarie 2022, începea și returul primei ligi din Ucraina.
Pe 25 februarie urma să se joace Minai - Zorya. După atac, președintele Zelensky a impus legea marțială. Toate competițiile sportive au fost întrerupte.
Pe 26 aprilie, s-a decis suspendarea definitivă a campionatului de fotbal, fără a se acorda titlul de campioană vreunei echipe. A fost o ediție fără cîștigători într-o țară care se străduia să supraviețuiască.
Fotbalul s-a reîntors pe 23 august 2022, odată cu noul sezon. Atunci s-a decis că trebuie să continue. Sportul nu e un lux.
Meciurile întrecerilor interne s-au disputat în Ucraina. Dar fără spectatori. Multe partide au fost grupate în zona Kiev sau în vestul țării, la Liov sau Uzhgorod.
Se merge doar cu autocarul
Echipele din orașele situate în zona de război s-au mutat departe de front și toate formațiile s-au deplasat și încă se deplasează doar cu autocarul în țara imensă, cu lungimea de 1.300 de kilometri și lățimea de 600 de kilometri. Ucraina e o țară de aproape trei ori mai întinsă decât România. Și e bombardată, așa că deplasările sunt un calvar.
Numai că nu există altă soluție, pentru că zborurile civile sunt interzise în spațiul aerian ucrainean.
Protocolul de securitate al partidelor a fost implacabil încă de la început: în cazul unei alarme, arbitrul oprește jocul și toți cei de pe teren și din tribune intră în adăposturile pregătite la stadion de cluburile-gazdă.
În cupele europene, reprezentantele Ucrainei au jucat partidele de „acasă” în străinătate, la fel ca naționala.
Așa a arătat prima stagiune în condiții cu totul speciale, 2022-2023. Între timp, s-a încheiat și a doua, 2023-2024.
Ucraina: imagini din Liov în timp de război
De la jumătatea ultimului sezon, s-au întors și fanii pe arene, dar condiția e ca stadionul să aibă și adăpost pentru fiecare femeie sau bărbat care intră în tribune. Mai multe femei și copii.
De aceea numărul spectatorilor e limitat. Sunt sute, maximum câteva mii la un meci, pregătiți să se poată adăposti.
„Adăpostul clandestin”
Revenim în Liov, la restaurantul-adăpost, Kryivka, inaugurat în 2007. E un soi de local mitic și de un cool suprarealist, cu un aer post atomic, dacă asta nu e o glumă exagerată pentru o țară amenințată frecvent, dinspre Moscova, inclusiv cu arsenalul nuclear.
E cel mai cunoscut restaurant din oraș. Și nu orice restaurant, ci un buncăr. De fapt, numele lui, Kryivka, asta înseamnă în limba ucraineană: „Adăpost clandestin”.
Consemnul: „Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!”
Poarta e închisă. Bați și se deschide o ușiță. Trebuie să te apleci un pic. „Gardianul”, cu o „mitralieră” la piept, îmbrăcat uneori în uniformă militară, alteori în bluze cu motive populare, te întreabă: „Parola!?”
Slava Ukraini! (Glorie Ucrainei)
Heroiam Slava! (Glorie eroilor)
De-abia atunci se mișcă poarta mare. Ți se oferă un păhărel cu lichior. Dacă nu-l bei, nu treci mai departe. „Gardianul” încearcă să te liniștească: „Dacă nu ești rus, nu mori din acest shot!”.
În stânga e o bibliotecă, iar în spatele ei e necunoscutul. „Biblioteca” se deschide și vezi o scară pe care cobori sub pământ.
O zonă de tir. Tragi în „Putin”
Vezi scris „buncăr” și chiar e ca un buncăr. Cu ziduri de cărămidă și cu tavan boltit. Ce e înăuntru amintește de război, începând cu Al Doilea Război Mondial. Acesta e și mesajul de pe site: „Ultima ascunzătoare a armatei insurgente ucrainene”.
Arme, căști, uniforme, muniție, tuburi de obuz, hărți militare, radiouri, steaguri ale Ucrainei, „cocktailuri Molotov”, imagini din război, o zonă de tir cu gloanțe de plastic având ca țintă portretul lui Putin. Există chiar și o „celulă” unde, metaforic, ești închis și interogat dacă vorbești rusă. Totul e luminat cu felinare.
Imagini din „buncărul” Kryivka
Nici prezentul atroce nu lipsește. Pe un perete sunt prinse emblemele unităților multor soldați care luptă în țara lor din 24 februarie 2022, încercând să reziste în fața unei armate cu resurse mult superioare.
Pe perete strălucește, stins, și emblema lui Valerii Zaluzhnyi, generalul cu patru stele fost comandant al armatei Ucrainei, demis între timp și trimis ambasador al Kievului în Marea Britanie.
Viktor, sergentul cu mâna stângă tatuată
„Luați coaste! Am luat și noi, sunt delicioase”, ne spune soldatul tatuat, Viktor, direct în engleză. Viktor și mai cum? „Viktor, doar Viktor”. Lângă soldat e și iubita lui.
Bărbatul s-a înrolat voluntar pe 28 februarie 2022, la doar patru zile după începutul războiului. A devenit sergent în armata ucraineană. E prima oară când vine acasă, de pe front.
De fapt, acasă venise mai demult. A trăit o vreme în Statele Unite și Danemarca, în urmă cu un deceniu.
S-a mirat că am bătut drum lung din România. Mergem la Shakhtar - Dinamo Kiev? „Da”. Acceptă să filmăm dialogul nostru câteva minute, chiar aici, în interior, cu muzica în fundal și însemnele militare, lucind amar în decor.
Viktor gesticulează, povestește acțiunea de pe front ca și cum ar nara un film, râde, pentru ca, dintr-odată, să se transforme într-un tânăr serios de 32 de ani, care a văzut multe.
INTERVIU „Pregătirea ca soldat a durat 15 minute. Războiul tocmai începuse”
Viktor, cum ai ajuns la război?
Când a început războiul, de-abia împlinisem 29 de ani, depășisem vârsta serviciului militar, dar la acea vreme nimănui nu-i păsa de vârstă. Dacă ai două mâini, două picioare și nu ești bolnav, poți lupta! Îți puneau o singură întrebare: „Ești sănătos?”. „Da”. „Dă actele!”. Asta e tot. A doua zi, ai pușcă, vestă antiglonț și actele gata. Atât. O zi, omule!
„Ești gata de luptă? Du-te!”
Cât a durat pregătirea?
Cam 15 minute! A sunat așa: uite autobuzul, intrați acolo și Dumnezeu să vă binecuvânteze, băieți! Nu a fost niciun antrenament. Războiul tocmai începuse. Nu a fost niciun antrenament. Poți să ții pușca? Da! Atunci… (și face semn spre înainte). Și trebuie să înveți pas cu pas încercând să rămâi în viață. Dacă reziști, OK, ești antrenat. Dacă nu, ești mort! Acum, avem două luni de pregătire, există specializare, poți alege ce specialitate dorești în armată, antrenamentele durează 45-60 de zile, poți merge chiar în Germania sau Anglia. Cu trei ani în urmă, nu era niciun pic de antrenament. Ești gata să lupți? Da! Du-te!
„Mă voi întoarce pe front, doar nu mă voi lupta cu România sau voi trece Tisa înot”
Mi-ai spus înainte că te-ai născut la Kharkiv.
La o mie de kilometri distanță de aici.
Erai chiar la Kharkiv când a început războiul?
Da. Încă trăiesc acolo, dar acum luptăm mai ales în regiunea Zaporozhye.
Chiar ești la prima permisie, primele tale două săptămâni libere?
Da, primele două săptămâni libere după trei ani. Pentru că nu există personal. E nevoie de mai mulți oameni, mai mulți, nu mai puțin. De aceea mi-au dat această pauză și întrebau (face cu ochiul): „Te vei întoarce?”. Sigur că mă voi întoarce pe front, doar nu voi lupta contra României sau voi trece râul Tisa înot (n.r. mulți compatrioți au murit înecându-se în timp ce încercau să fugă din țară).
De ce crede Viktor că motivarea face diferența într-un război
Ce ne poți spune de mobilizarea a noi trupe?
(Devine foarte serios) Trebuie să motivezi oamenii să meargă acolo. Nu-i poți lua ca pe o turmă de oi. Nu poți să iei o grămadă de oameni, să-i urci într-un autobuz și să le spui (bate din palme): „Trebuie să servești țara!”. Asta ar fi ca și cum le-ai zice: „De ce n-ai fugit când ai avut ocazia?”. Așadar, motivare, în primul rând. Trebuie să lupți cu oameni motivați, însă, observ, armata sperie o mulțime de oameni din cauza unei mobilizări neadecvate. Cineva vrea să fie luptător, altcineva vrea să fie șofer. Nu poți pune șoferul în tranșee. Șoferul se presupune că stă la volan, nu în tranșee. E cam aiurea. (face o pauză și râde) Dar încă luptăm. Suntem încă liberi!
„Cei mai tineri vor ști cât costă să fii liber, să fii o țară liberă, nu o mică regiune rusă”
Cum vezi viitorul?
Alte câteva sute de mii de ruși morți și eu voi fi acolo, voi supraviețui!
Cum vezi viitorul Ucrainei?
Văd că o mulțime de companii investesc bani aici, cred că simt ceva. Poate că știu ceva, mai mult decât mine sau decât voi. Construiesc fabrici uriașe pentru mitraliere sau arme de artilerie... Cred că Ucraina va fi în viitor cea mai militarizată țară a Europei. Nu e vorba de Luxemburg, suntem peste 30 de milioane. Unii dintre ei vor avea armă, unii vor fi luptat… Dacă lupți pentru libertate, trebuie să știi și prețul ei. În urmă cu 30 de ani, nu aveam un preț pentru libertate.
Ce speri?
Sper ca tânăra generație, cei mai tineri decât mine… (își împreunează mâinile, gânditor) Vor ști cât costă să fii liber, să fii o țară liberă, nu o mică regiune rusă. Vom lupta. Nu știu care va fi sfârșitul, nici maiorul meu nu știe care va fi sfârșitul, așa că…
„Când războiul se va opri, poate mă voi duce în California din nou. Nu în acest an”
Ai trăit în Statele Unite, te vei mai întoarce în California de Sud?
(se arcuiește când aude întrebarea) Încă mai am ceva afaceri aici, înțelegi? Poate când vom ajunge la un acord să punem capăt războiului, nu vorbesc de granițe, nu sunt general. Când se va opri, poate mă voi duce în California din nou, să văd munții, oceanul, șoseaua și bere. Dar nu în acest an, cu siguranță.
„Clădirea asta din Kharkiv unde am fost înrolat nu mai există”
Am oprit scurta înregistrare. S-a întors la masa noastră. După ce i-am făcut o fotografie, l-am rugat să ne trimită și o poză din armată.
Ne-a arătat câteva de pe front, „nu pot să le dau pe acestea, se văd pozițiile noastre”, însă ne-a oferit alta, într-o cameră, chiar după înrolare: „Clădirea asta din Kharkiv nu mai există”.
„În februarie 2022, când a pornit războiul, eram 20 de prieteni în armată. Jumătate dintre noi s-a dus”
La un moment dat, un adolescent îmbrăcat militar a trecut printre noi, cu o casetă metalică în mână, strigând: „Strângem bani pentru armată!”. Și fiecare punea cât putea ca să ajute trupele.
Viktor și-a amintit cu durere de apropiații săi dispăruți: „În februarie 2022, când a pornit războiul, eram 20 de prieteni înrolați. Jumătate dintre noi s-a dus”.
Nici ei n-au rămas datori. Pe 9 mai, ziua când Putin celebra la Moscova victoria împotriva nazismului: „I-am văzut pe ruși încă din Kharkiv, acolo unde am început, au venit să-mi ia orașul. I-am primit și noi cum meritau. Am și capturat dintre ei. Știi ce am observat atunci în ochii lor? Frică!”.
„Luptăm pentru a fi mai liniște în restul țării”
Au arme de asalt AK-74, mai mici, mai manevrabile decât AK-47 și cu cartușe de 5,45x39mm (AK-47 are cartușe de 7,62x39mm, explică el).
Viktor e gata să se întoarcă pe front. „Luptăm pentru a fi mai liniște aici, pentru ca restul țării să aibă o viață mai apropiată de cea normală”. Și să se joace fotbal.
Asta înseamnă, uneori normalitatea minimală într-un decor inimaginabil pentru Europa anului 2024. „Să trăim chiar o viață normală”.
Părăsim Kryivka la 22:00. O jumătate de oră mai târziu, se închide. La miezul nopții, nimic nu mai e deschis în oraș. Atunci începe perioada nocturnă de liniște, de tăcere, de așteptare. Între 00:00 și 05:00, e interzis să ieși din casă. Legea marțială impune această interdicție în vreme de război. Numai luptele continuă fără răgaz.
În continuarea reportajelor din Ucraina, pe GOLAZO.ro veți putea afla:
- cum arată începuturile meciurilor, descrise de Mircea Lucescu drept cel mai tulburător moment trăit vreodată de el
- ce caută femeile și copiii în galerie
- ce spun importanții fotbaliști rămași să joace aici
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
