Dan Udrea Am investit mai mult în stadioane decât în secțiile de votare

• Cum arată experiența de astăzi, de la vot, comparată cu accesul și vizionarea unui meci de fotbal. 
• Pentru fotbal am știut să apelăm la tehnologie și să ne facem viața mai ușoară, pentru a vota am rămas la nivelul dosarului cu șină.

E coadă fix ca la unele meciuri mari. Șerpuiește mult, foarte mult dincolo de ușa intrării în clădirea școlii în care sunt mai multe secții de votare. E undeva în Sectorul 3. Fix peste stradă e o Biserică. Și chiar e ora slujbei de duminică.

E mai multă lume la coadă, așteptând să voteze, decât la Biserică. Nu știu dacă acest lucru spune ceva. E o constatare.

România - Kosovo versus avizierul secțiilor de vot

Pe stadion, în ziua de azi, se intră prin scanarea codului de bare. La avizierul de vot e o listă cu toate străzile din Sectorul 3 și unde sunt repartizate ca secții. E atât de mic scris, încât nici măcar ochelarii nu prea te ajută.

Pe stadioanele din România, pe multe dintre ele, condițiile de astăzi sunt infinit mai bune decât acum 15, 20, 30 de ani. În secția de votare e la fel ca atunci când am votat prima oară, acum 28 de ani. Aceeași sală de clasă, cu aceleași mese și scaune de ani și ani de zile. Plus celebrele perdele, draperii sau ce or fi ele, de la cabinele în care intri să votezi.

În noaptea în care meciul România - Kosovo a fost suspendat, mult dincolo de miezul nopții, sute de mii de români, dacă nu milioane, au avut posibilitatea, datorită tehnologiei, să afle în timp real ce se întîmplă.

Erai pe stadion, în drum spre metrou, între două stații de metrou, în taxi sau în canapeaua din living, erai conectat la site-urile de sport pentru a vedea dacă meciul se mai joacă sau nu.

Mașina timpului în care te urci când intri în secția în care se votează

În secția de votare simți cum mașina timpului te ia pe sus și te aruncă înapoi. Mult înapoi. „Votați și pentru referendum?”. Răspunsul e da. Atunci se rupe un mic bilețel, care se lipește pe buletin. „Acum mergeți la ultimul birou”.

Acolo, mâna tremurândă a unui bunic, poate străbunic, caută și găsește cu greu prin foile din fața lui numele celui care urmează să voteze. Vrea să bifeze pe hârtie, dar n-are pix. Îi cere unei colege, care la rândul ei are și ea nevoie de pix. Îl primește, încercuiește numele. „Semnați aici, în chenar, dar vă rog, fix în chenar, fără să depășiți”.

Urmează aceeași procedură și pentru referendum. O foaie, două, mai multe, a dat prea în față, se întoarce, dar a dat prea multe foi înapoi. În fine, găsește numele, alt chenar, altă semnătură.

Votul în sine îți provoacă altă mirare. Îl citisem pe Tolontan de dimineață, care scrisese că hârtia buletinelor pe care votezi e proastă. A fost un eufemism. Aia nu e o hârtie, e o mizerie.

Concluzia e că fotbalul și modul în care ajungi să vizionezi un meci s-a dezvoltat și tehnologizat infinit mai mult decât modul, pardon, chinuiala în care decurge procedura de vot.

Dosarul cu șină continuă să fie punct fix în România. Totul să stea scris pe hârtie. Să încercuim cu pixul, să dăm cu subsemnatul, să căutăm prin foi până când găsim numele exact. Sigur, o parte a procesului e manual pentru că votul fizic se numără și e o probă. Dar restul ține de o birocrație levantină.

La coadă, oamenii stau pe telefon. Vorbesc cu prietenii pe whatsapp, postează pe facebook, vizionează clipuri pe tik-tok sau citesc știri despre alegerile de astăzi.

Din momentul în care trec pragul secției, tehnologia se oprește și te prinde din urmă vremea în care așteptai până mâine să mergi la chioșc pentru a afla ce se întâmplase azi.

Cândva, va fi bine peste tot în România. Și în secțiile de vot

La ieșirea din secția din secția de votare, un membru al comisiei a mers să cheme un părinte, care venise cu copilul, să nu mai aștepte la rând. „Sunteți cu copilul, puteți intra deja”.

Părintele îl refuză. Cel mic se așează în fața tatălui, la coadă. E pe telefon. Butonează. Nu cred că are mai mult de 5-6 ani. Poate el va prinde vremurile în care secția de votare, procedura de vot și buletinele de vot vor arăta așa cum trebuie să arate.

Până atunci, pe stadion, la un meci de fotbal, e mai bine decât în secția de vot. Și e foarte rău că e mai bine. Dar, cândva, poate că va fi bine peste tot în România. Puștiul care și-a însoțit tatăl și nu s-a plictisit astăzi la coadă are o șansă să voteze cândva în condiții demne.