Ștefan Neda

Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.

Citește mai mult

Sunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.

Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.

După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.

După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.

Decizie grea pentru Hansi Flick   Antrenorul Barcelonei trebuie să aleagă un   înlocuitor pentru Jules Kounde.  Care sunt opțiunile
Campionate
02.05.2025

„Așa am crescut campionii”       Cu ce se ocupă tatăl vicecampioanei olimpice   Mihaela Cambei  + Fratele mai mic calcă pe urmele sportivei
Diverse

Rapid, reacție după dezvăluirea GOLAZO.ro  Giuleștenii merg până în pânzele albe, după gestul lui Vassaras pentru   Radu Petrescu:  „Nu vom renunța!”
Superliga

Lupescu, nemulțumit   O taxează pe Dinamo:   „Și-a pierdut mentalitatea”  » Ce spune despre fuziunea cu CS Dinamo

„Nu poți să declari asta”     Aurel Țicleanu  îl critică pe Mirel Rădoi. Ce l-a deranjat pe fostul internațional

Derapaj la Djurgarden - Chelsea    VIDEO:  Suporterii din peluză   l-au înjurat pe Papa Francisc  în timpul momentului de reculegere
Conference League

Pancu pleacă de la  U21!    Cine va fi înlocuitorul  și ce l-a deranjat pe selecționerul de la tineret: „Lucrurile sunt clare”
Nationala

alt-text
Superliga
01.05.2025

„Au oferte din afară” Ciprian Marica, dezvăluiri despre viitorul lui Dennis Politic și al lui Cătălin Cîrjan

Marian Barbu, la Craiova - Rapid „Centralul” acuzat de olteni că simpatizează FCSB a fost delegat la partida din Bănie

Probleme pentru Inter Simone Inzaghi și Calhanoglu, suspendați câte un meci pentru legături cu mafia din Calabria

  • 1
  • ...
  • 303
  • 304
  • 305
  • ...
  • 435