Ștefan Neda
Născut în 1998, la o lună după ultima apariție la Mondial a României, am prins, într-un fel sau altul, două ere ale fotbalului.
Citește mai multSunt aproape integralist în urmărirea carierelor lui Messi și Ronaldo, dar îndrăgostit de jocul „micuțului” și al Barcelonei lui Guardiola. Și, în general, de jocul fotbaliștilor latini sau sud-americani.
Am terminat liceul la mate-info, apoi Finanțe-Bănci la ASE. Poate n-am fost prea inspirat, pentru că fotbalul mă fascina în continuare, dar matematica m-a ajutat măcar la eternele calcule pentru diverse calificări.
După câteva joburi fără legătură cu pasiunea mea, în 2022 am început să analizez meciuri de fotbal pentru Ortec Sports. Iar 8 luni mai târziu am pășit pentru prima dată într-o redacție/televiziune. Unde m-am întors la economie și cifre, dar măcar făceam presă.
După un an și jumătate de scris texte pentru TV, articole pentru site și prezentări de știri și emisiuni, am ajuns la GOLAZO.ro. Ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am ajuns la ceea ce iubesc, simultan. Sportul și presa.
Bogdan Vasiliu, reținut DNA îl acuză pe fostul președinte al CS Rapid că a cerut mită în valoare de 200.000 de euro
Citește mai mult
Pleacă Hagi de la Farul? Ciprian Marica, despre situația de la clubul constănțean: „ Simt că a obosit și nu e ușor”
Citește mai mult
Drăgușin, titular în Europa League Ce notă a primit românul, după ce a jucat 90 de minute în victoria lui Tottenham: „Nu spune mare lucru”
Citește mai mult
Concluzia lui Ally McCoist Legenda lui Rangers, despre golul marcat de FCSB în minutul 2: „Miculescu nu a greșit cu nimic”
Citește mai mult
AUTOSABOTAJ! FCSB, eșec clar pe Ibrox, 0-4 cu Rangers: experimentul patronului a îngropat campioana în Scoția
Citește mai mult
Percheziții la CS Rapid Fostul director general al giuleștenilor, Bogdan Vasiliu, vizat într-un dosar de corupție. Reacția clubului
Citește mai mult