.JPG)
Publicat:
18.06.2024, ora 14:01
Actualizat: 18.06.2024, ora 14:08
- Marcel Răducanu, 69 de ani, a povestit o sumedenie de detalii ale carierei sale în interviul de la Dortmund pentru GOLAZO.ro.
- Fostul mare atacant și-a amintit că „Bayern a vrut să mă ia cu două milioane de mărci de la Borussia. Rummenigge m-a aplaudat pe teren, mi-a deschis ușa la vestiare”.
- A povestit inclusiv un blat la Steaua, în mai 1981: „Din 11 cred că au fost 7 blătuiți. Am luat niște bani de care nici nu m-am atins. De-asta am fugit din țară”.
Corespondență din Dortmund
Dacă începi să vorbești cu Marcel Răducanu, nu te mai oprești. Are atâtea amintiri încât poate povesti fără pauze o zi întreagă, nu o oră, cât am stat cu el la discuții la Dortmund, în Padel City, foarte aproape de Westfalenstadion.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
.JPG)
De aceea, ne spune că va lansa pe 21 octombrie, când va împlini 70 de ani, o altă carte biografică în Germania, diferită de cea apărută în România.
A rememorat „blatul” de la Cluj, „de-asta am fugit din țară”, episodul când a fost lăsat rezervă la națională, pe Wembley, ambele în primăvara lui 1981, a redat fuga în Germania, cum l-a atacat Securitatea, nu a uitat greșelile făcute și regretele sale, dar a vorbit și despre partea frumoasă.
Printre momentele luminoase trăite, aplauzele primite pe teren de la Karl-Heinz Rummenigge într-o partidă a Borussiei cu Bayern, oferta de la clubul bavarez, cum a jucat pentru naționala Germaniei de old-boys, i s-a cântat imnul și l-a cucerit pe faimosul Wolfgang Overath (azi în vârstă de 80 de ani), campionul mondial din 1974 fiindu-i prieten pe viață.
„Aveam șansa să joc pe Wembley. Mi-a zis: «Stai jos!». Am plâns, i-am înjurat”
- De ce ați vrut să fugiți?
- Păi n-am fugit, am mers încet.
- Vă deranja ceva anume?
- Eu n-am plecat că mi-a fost rău. Dimpotrivă! Eram fotbalistul anului, dacă rămâneam cred că mai câștigam de două-trei ori trofeul. Eram în vână. Păi dacă aici am fost în 82-83 cel mai bun jucător străin. Cel mai tehnic jucător din Bundesliga. Vă dați seama că luam și în România. Dar am vrut să-mi dovedesc că pot face față și în străinătate.
- Totuși, de ce?
- S-au mai întâmplat și lucrurile alea cu vânzarea unor meciuri. Am spus-o și nu mă feresc. Am fost prins și mă puteau trimite la Sighetu Marmației. De asta am plecat din țară. Asta a fost situația. A, și faptul că nu m-a băgat să joc pe Wembley (n.r. 0-0 cu Anglia, în aprilie 1981). Asta m-a durut cel mai mult. Aveam șansa să joc pe Wembley, dar felul în care s-a comportat cu mine, să mă încălzesc de 3 ori și m-a chemat: "Vino și stai jos!".
Băi, nene! Eram fotbalistul anului. Ce era în sufletul meu, vă dați seama? Bagă-mă și pe mine jumătate de oră! Și l-a ales pe Ilie Balaci, că făcea faza defensivă mai bine decât mine. Ăsta a fost motivul. Marcel Răducanu, fost mare fotbalist
- Cine i-a cerut selecționerului să nu vă bage?
- Așa au spus ei, din motive tactice. Nea Tinel (n.r. - Valentin Stănescu) și Ștefan Kovacs.
„Am fugit cu «Procurorul» din cantonament la Budapesta”
- Credeți că doar motive tactice au fost?
- Așa au zis ei. Că eu nu făceam faza de apărare ca Ilie Balaci, că nu-l țineam pe Anderson ăla al lor. Dar măcar la sfârșit, un sfert de oră, douăzeci de minute, să mă bage să joc și eu pe Wembley. Necazul a rămas! Am plâns, i-am înjurat. Nu mai puteam, eram așa nervos. Nu a fost frumos ce s-a întâmplat. Iar la următorul meci, cu Cehoslovacia, la fel, m-a băgat un sfert de oră, la 1-0 pentru ei. Atunci am zis „Gata". Am fugit cu „Procurorul", cu Cornel (n.r Cornel Dinu), din cantonament și am fost la Moulin Rouge, la travestite. Nu văzusem niciodată. Și acolo au venit „Calu", „Albanezu" (n.r Dan Alban), Mircea Cain, toată trupa pe care o dăduse Ceaușescu afară din țară. Ei mi-au băgat în cap: „Hai, mă! Să te scoatem!". Era graniță deschisă Ungaria cu Austria. Puteam pleca din seara aia. În Germania. Dar eram familist. Cel mic avea 2 ani. Când am ajuns acasă mi-am dat seama: „Ce rost mai are să stau eu aici! Cu prima ocazie, gata! A fost să fie Germania!
Probleme după ce Năstase a rămas în Germania. „M-au luat la Contrainformații”
- Să ajungeți în Germania!
- Păi dacă e să o luăm pas cu pas, Dumnezeu a fost mereu cu mine. N-aveam pe nimeni aici, l-am sunat pe Viorel Năstase, care rămăsese în 80, în Elveția, la Berna, după ce am jucat cu Young Boys. Eu mă accidentasem cu două zile înainte la Vâlcea. Nea Gicu Constantin mi-a zis: „Hai, mă, Marcele! Mergi cu noi, să fii lângă echipă”. Zic: „Lasă, bre, ia pe altcineva!”. L-a luat pe Năstase și a rămas ăla acolo. N-am mai ieșit o jumătate de an din țară, au crezut că a fost aranjat și eu n-aveam nicio treabă cu el. M-au luat la Contrainformații. Chestii de-astea s-au întâmplat.
- Apoi?
- Am ajuns aici și am început să dau telefoane. Îl sun pe Năstase, poate mă ajută el. Sună-l pe Sătmăreanu, Sătmăreanu era plecat în America, la Fort Lauderdale. N-aveam pe nimeni, nu știam pe nimeni. Și vine nea Costică Popa, directorul de la hotel Nord, în București. El rămăsese în 1975 cu soția, avea relațiile lui, i-au dat drumul să vină, copiii au rămas acasă și, după un an sau un an și jumătate, și-a luat copiii cu reîntregirea familiei. A venit omul din Italia, vă dați seama, a renunțat la concediul lui să vină în Germania să ne vadă.
Dacă nu venea omul ăsta nu eram acum aici, L-a trimis Dumnezeu de acolo: „Du-te și ajută-l pe Răducanu!”. Omul a venit și m-a ajutat. Am stat doar la el, după aceea am început să fac numai greșeli. Marcel Răducanu
„Puteam să iau o jumătate de milion de mărci. «Doamne, ce-am făcut?»”
- Prima greșeală care a fost?
- Să semnez la Hanovra, aiurea, că mi-a fost teamă că nu pot să fac față. Când am văzut după-aia: „Doamne, ce-am făcut?”. Și-a luat o jumătate de milion, banii ăia puteam să-i iau eu. A plătit pentru trei săptămâni cât am stat la Hanovra… a plătit Borussia o jumătate de milion de mărci. Pentru trei săptămâni, fără să joc un meci. Cea mai mare afacere din istoria clubului Hanovra. Și acum primesc invitații de la Hanovra.
- Securitatea v-a amenințat atunci?
- Da, da, da. Eu am făcut greșeala. Imediat cum am ajuns la Hanovra, am plecat cu nea Popa, la pauză m-am dat accidentat, a urmat nesfârșita discuție cu nea Tinel: „Mă, boule, cum te-ai accidentat, că ai jucat bine”. Vrăjeli. Și am plecat. La pauză mi-am luat ghetele, am rămas singur în cabină. De-asta vă spun, că Dumnezeu a fost pas cu pas cu mine. Normal, era un securist care stătea tot timpul în vestiar. De data asta n-a fost nimeni. Nu mai era nimeni, am rămas singur în cabină, nu-mi venea să cred. Băi, nu-i adevărat! Pac, mi-am luat gentuța, am ieșit afară, m-a văzut șoferul de autobuz de la Borussia, am luat-o la fugă, am ieșit din stadion și mă aștepta nea Popa în față. Și am ajuns la Hanovra. Când am sosit, deja mă căutau ăștia, trei ore m-au căutat la hotel, în stadion.
„Securiștii i-au zis mamei că m-au găsit mort, împușcat, într-o cabină telefonică. Ei au îmbolnăvit-o!”
- Ați scăpat până la urmă.
- M-am dus acolo, am stat trei săptămâni la nea Popa. I-am zis: „Nea Popa, nu mai pot sta la mata, nu vreau să deranjez. Îmi place să am apartamentului meu, vreau să stau liniștit. El mi-a spus: „Poți să stai cât vrei. Și nu face greșeli”. Aveam 11 luni suspendare. Nu, nu, nu…Și am semnat la Hanovra. Prima greșeală pe care am făcut-o. Nu am știut că o să se audă. Am ajuns acolo și am sunat-o pe nevastă-mea și i-am zis că nu mai vin. Că am fugit de la echipă. A început să zbiere. Nu am spus nimănui. Singurul căruia i-am zis ceva a fost „Flocea", Florin Marin. Dar cred că nu m-a luat în serios. Stăteam cu el în cameră și i-am zis: „Floceo, eu nu mai vin". A crezut că zic la mișto, putea să mă dea în gât.
- E adevărată povestea cu securitatea care a zis că sunteți mort?
- Da, da, da! Păi ei au îmbolnăvit-o de inimă pe mama. I-au zis că m-au găsit mort, împușcat, într-o cabină telefonică. Chestii d-astea i-au spus. Și eu vorbeam tot timpul cu ea. Lucruri urâte.
„Valentin i-a dat pașaport mamei mele. A văzut Revoluția la mine, în Elveția”
- Și v-au amenințat?
- Daa! La un moment dat am început să vorbesc și eu urât despre ei. N-am vorbit așa cum a făcut-o Dan Coe, d-asta pe el l-au și lucrat. Venea mereu ăsta cu maimuța după el, Munteanu, să-i dau interviu. I-am și zis la un moment dat: „Lasă-mă, bre! Că nu dau niciun interviu. Am venit aici să joc fotbal, nu să fac politică". După 3 ani m-am enervat și am spus niște lucruri urâte despre Ceaușescu la telefon. M-au bombardat cu telefoane anonime atunci. „Lasă că te prindem noi”", îmi spuneau. Mi s-a făcut frică. Imediat i-am anunțat pe ăștia de la Borussia.
Două săptămâni am avut polițiști care stăteau de pază, acasă sau când plecam în deplasare. Păzeau tot, hotel, autobuz. Marcel Răducanu
- Mama cum a venit până la urmă la dumneavoastră?
- I-a dat drumul Valentin (n.r. - Valentin Ceaușescu). I-am mulțumit pentru asta. L-am prins o dată la un restaurant, la Cheregi, la Piața Galați. Eram la masă cu niște prieteni și cu nevastă-mea, și apare Tudorel Stoica cu Valentin. M-am dus la masa lor și i-am mulțumit din suflet. I-a dat pașaport mamei mele să plece, exact cu o lună și jumătate înainte de Revoluție, în 1989. A văzut Revoluția la mine, în Elveția, la Zurich. Am recunoscut-o după jumătate de oră. Era buhăită. Arăta altfel când a plecat. Mama nu citise o carte în viața ei, i-am dat o carte a lui Pacepa. În 3 zile a terminat-o. N-a mâncat, n-a dormit.
„Am fost cel mai bun jucător într-un turneu în care era și Platini”
- Aveți regrete?
- Că n-am plecat mai devreme. Puteam să plec după meciul de la Nantes, când am dat două goluri, apoi după turneul de la Toulouse, când am fost cel mai bun jucător al turneului. Într-un turneu în care era și Platini. Sunt tare mândru de asta. Platini juca la St. Etienne. Trofeul e la Muzeul Fotbalului, cupa aia mare. E acolo, o puteți vedea. Puteam rămâne de atunci. Așa a fost să fie, pentru că eu am fost familist. N-am vrut să plec! Am suferit mult. Nevasta mi-a venit după 3 ani jumătate sau 4. Vă dați seama că s-a terminat. Nu ne-am mai înțeles.
- Cum a fost debutul la Steaua?
- La Reșița! În ‘73. Aveam 18 ani și jumătate. Eram patru inși noi, de la Fabian, Ion Ion, Aelenei, Șumulanschi și eu. Patru direct la Steaua! Să joci în echipa aia a Stelei! Cu Negrea, Hălmăgeanu, Sătmăreanu, Haidu, Coman. Aoleu, ce echipă! Eram și noi pe acolo.
Eram mici, căram toate alea. Dar și când intram... Ăștia îmi dădeau pase numai la gât, dar o puneam repede jos. Voiau să mă lucreze. Așa am început să joc. Marcel Răducanu
- Cum erau derby-urile?
- Aaaa, ce... Doamne, ce frumos! 80.000 de spectatori. Ce atmosferă! Se jucau două meciuri, unul după altul. Cuplajele. Super a fost! Meciuri frumoase. Dinamo avea și ea echipă bună. Cu Custov, Dinu. La noi eram prea multe valori și fiecare voia să arate care e cel mai bun. Pe valoare, trebuia să luăm titlul în fiecare an. Dar au fost vânzări, cumpărări.
„Din 11 cred că au fost 7 blătuiți. Am luat niște bani de care nici nu m-am atins”
- Vi s-au oferit și dumneavoastră.
- O dată! Da! Și m-au prins. De asta am fugit din țară.
- Regretați momentul?
- Da! Adevărul e că a fost o chestie ciudată. Am luat niște bani de care nici nu m-am atins. Parcă am presimțit ceva. I-am zis nevestei să nu ne atingem de ei. Că n-o să fie bine. Din 11 cred că au fost 7 blătuiți în meciul ăla de la Cluj (n.r. partidă disputată în mai 1981, U Cluj - Steaua 2-0). Îmi pare rău că am făcut-o. A fost singura dată. Suntem oameni, facem greșeli.
- Cum a fost începutul la Dortmund?
- M-au primit foarte bine! M-au văzut după un antrenament, un meci școală de la echipa a 2-a, am dat două goluri. Mamă! Doamne! Au văzut băieții despre ce e vorba și m-au ajutat mult. Foarte prietenoși, să-mi găsesc casă, să învăț limba. Am fost cu ei și prin America de Sud, cu toate că nu aveam voie să părăsesc Germania. Nu aveam voie să joc meciuri cu public, 11 luni, cât am fost suspendat. Cumva a fost bine, că în 11 luni m-au cunoscut bine, să vadă ce fel de jucător sunt. Și că pot să-i ajut. De asta sezonul 82-83 a fost excelent. Am fost de 11 ori în echipa etapei cu nota 1, care e weltklasse, clasă mondială.
Păi l-am prins pe Rummenigge (n.r. Karl-Heinz juca la Bayern) aici, la un 4-4, venea o lumânare, minge plouată, și pac, am pus stop, a rămas mingea pe picior. A început să mă aplaude pe teren. Mi-a deschis ușa la cabine. Marcel Răducanu
„Bayern a vrut să mă ia cu două milioane de mărci”
- Și după fotbal?
- Viața a fost și mai frumoasă! Avusesem o constelație delicată, la Dortmund. Cu mulți copii, am jucat de trei ori să ne salvăm de la retrogradare. Cu mulți copii. Cum a fost barajul ăla cu Fortuna Koln, când dacă nu dau gol cu capul, retrogradăm. Golul meu a fost cel mai important. Cu capul! Eu care n-aveam niciun gol cu capul. M-a lovit mingea și s-a dus în vinclu. Nu mai aveau bani la Dortmund. A trebuit să renunț și la prime, aduseseră jucători tineri, fără experiență. N-am putut să plec!
- Aveați oferte?
- Bayern Munchen a vrut să mă ia cu două milioane de mărci. Cu Lothar Matthaus împreună (n.r. Matthaus a semnat cu Bayern în 1984). El s-a dus, eu nu am putut. A mai fost o ofertă de la Como, cu Sigurvinsson, atacantul de la Stuttgart. Tot la pachet. Am plecat de la Dortmund la Munchen, mă aștepta managerul acolo și de acolo trebuia să merg la Milano să semnez. A fost vremea nasoală, am aterizat la Nurnberg și a crezut că nu sunt în avion. Și a plecat! Și apoi l-au luat pe Hansi Muller în locul meu, de la Inter. Totul a fost să rămân aici, în Germania.
„Mi s-a cântat imnul Germaniei. Ce m-a iubit Overath! M-a sunat de Paște: «Marcele, cum îți merge?»”
- Ați spus că viața de după cea de fotbalist a fost mai frumoasă.
- Vai de capul meu! Da, da, da! Am jucat în echipa Germaniei de old-boys. Pentru asta sunt foarte mândru. Mi s-a cântat imnul Germaniei. Am jucat 6 meciuri pentru ei. Am jucat la Cupa Pele în Florida. Doi ani mai târziu am jucat la Klagenfurt și la Trieste. Am dat două goluri cu Uruguay și cu Austria. Am jucat 6 meciuri în echipa națională a Germaniei, cu Rummenigge, cu Hrubesch, Kaltz, ambii Forster... Am început să joc demonstrative la echipa lui Uwe Seeler. Am jucat, cred că aveam 80 de meciuri pe an. Făceam 200.000 de kilometri pe an. Aveam câte trei meciuri, unul după altul. Dar era frumos, jucam numai cu somități ca Overath. Ce m-a iubit Overath. M-a sunat și acum, de Paște: „Marcele, cum îți merge?". „E OK!", i-am zis. Tot insista dacă să vorbească cu cineva de la Borussia să mă ajute. „Nu, nu! N-am nevoie de Borussia. Nu vreau să mă ajute nimeni de acolo". Am 30 de ani de când am școala și am reușit. Ca străin.
Regretă că nu a fost la Mondialul din ‘90 și că a ratat Steaua ‘86
- Vă amintiți ce s-a întâmplat înaintea Mondialului din 1990?
- Eram la Zurich. M-a sunat nea Imi Ienei, m-a întrebat dacă am chef să vin până la Munchen, să stăm de vorbă. M-am suit în mașină, m-am dus. Eventual să merg să joc la Mondial. Încă nu aveam cetățenia germană. „Da, nea Imi, cum să nu? Fără nicio problemă". Și nu m-a mai sunat.
- Și ce-ați auzit?
- Că au zis unii și alții că n-am jucat în preliminarii. OK, n-am jucat. Măcar pe bancă să stau, să mai dau niște idei. O informație despre echipe. Nu am cerut să și joc. Ce mai contează cine a zis să nu vin. Mi-ar fi plăcut. Măcar să fi fost acolo, la un Mondial, n-am avut șansa asta. De asta am și puține meciuri în națională, că am fugit.
Vezi cum e viața? Iei niște decizii, o perioadă a fost OK, dar apoi peste timp te gândești că poate mai bine nu o făceam. Eram și eu acum poate la Steaua în echipa din 1986. Așa a fost să fie! Marcel Răducanu
„Fata aia mi-a salvat viața. Mi-a zis să nu mă duc. În Iugoslavia, mă așteptau cu poliția la aeroport”
- Ați apelat la un moment dat la o profesoară de astrologie. În timpul carierei.
- Da, da, da! A fost în 87, la un meci de Cupa UEFA cu Velez Mostar. Aveam o profesoară de astrologie, Rose Marie. M-am întâlnit recent cu ea, la un concert. Să revin la ce s-a întâmplat. Am jucat meciul de acasă, am câștigat 2-0. Și urma returul de la Mostar. M-am dus la ea, să se uite în horoscopul meu: „Ia vezi, eu trebuie să merg cu echipa în Iugoslavia, poate se întâmplă ceva și nu mă mai întorc". Și mi-a zis clar: „Nu te duce, că nu mai vii înapoi". I-am zis antrenorului că nu pot să merg, a început să zbiere. „Nu vin că mi-e frică", i-am zis iar. Și într-adevăr așa a fost. Am pierdut 2-1, dar ne-am calificat. M-am dus la Dusseldorf, să iau echipa de la aeroport la sosire. A venit fostul președinte al clubului și m-a luat în brațe: „Bine că nu ai venit". Mă așteptau cu poliția la aeroport. Mă trimiteau în România înapoi. Fata aia mi-a salvat viața.
„Și acum mă mai trezesc și visez că joc fotbal. Pe cuvânt!”
- Vă mulțumim, domnule Răducanu! Să rămâneți sănătos!
- Să dea Dumnezeu! Că așa a fost și când m-am lăsat. Am suferit. Nu-mi venea să cred, că mă las de pe azi pe mâine. Și acum mă mai trezesc și visez că joc fotbal. Pe cuvânt! Mă trezesc și îmi zic: „Băi, sunt nebun, am 70 de ani, ce să mai joc?".
* Articol realizat cu sprijinul Vodafone, partener de conectivitate al redacției GOLAZO.ro la Euro2024
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
