Publicat:
07.04.2025, ora 16:34
Actualizat: 07.04.2025, ora 16:34
- Un mare antrenor vrea să se retragă, de data asta chiar definitiv. Există viață și dincolo de profesie ne transmite italianul de 73 de ani. În subtext, se înțelege că trebuie să știi când să te retragi, lăsând locul celor tineri.
„Înainte să mor, vreau să văd și ce e dincolo de fotbal.” Acesta este răspunsul pe care Claudio Ranieri i l-a dat lui Gigi Buffon în dialogul purtat în studioul DAZN, platformă britanică TV și de streaming accesibilă în mai multe țări importante europene printre care și Italia.
Legendarul portar al squadrei azzurra voia să știe dacă Ranieri, care tocmai reușise un 1-1 cu Roma contra lui Juve, nu este tentat să își continue cariera și după finalul sezonului în curs. Unul în care a adus echipa lui de suflet în lupta pentru unul dintre locurile de Champions League.
Rugăciunile lui don Claudio
La jumătatea lui noiembrie 2024, AS Roma se afla la doar 2 puncte de „zona retrocessione” cum spun italienii.
O echipă în derivă după experimentele nereușite cu Ivan Juric și Danielle De Rossi, iar mai înainte cu Jose Mourinho.
La insistențele lui Buffon („De ce ai face un pas înapoi în lumina rezultatelor pe care le ai?”), Ranieri și a continuat ideea. „De la o anumită vârstă, trebuie să și trăiești. Plus că m-am mai retras o dată și m-am rugat ca Romei să îi meargă bine astfel încât să nu fie nevoie de mine”.
Dilly ding, dilly dong!
Ciudată declarație a unui om care a cunoscut împlinirea deplină profesională atunci când câștiga titlul în Premier League cu Leicester în sezonul 2015-2016. Performanță echivalentă cu una dintre dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului în general, nu doar a Premier League.
Aflat la primul sezon pe banca lui Leicester, Ranieri și jucătorii lui pe care îi ținea în priză cu îndemnul „dilly ding, dilly dong” se încoronau campioni în fața lui Liverpool, împotriva celor două capete de dragon ale orașului Manchester (United cu Louis Van Gaal și City care mai avea un an până să fie preluată de Guardiola) și contra tridentului londonez Arsenal-Chelsea-Tottenham.
Leicester și Richard al III-lea
Nemiloasă în cazul eșecurilor, dar mare amatoare de superlative la triumfuri, presa engleză echivala ca importanță titlul lui Leicester cu descoperirea rămășițelor lui Richard al III-lea.
Coincidență, artefactele fuseseră găsite undeva în zona orașului Leicester. Un regat pentru un cal și un italian pentru un titlu împotriva miliardelor arăbești și rusești.
Povestea era însă prea frumoasă ca să dureze, Ranieri fiind demis la jumătatea ediției următoare de campionat. Rămânea în urmă cel mai mare cutremur din istoria modernă a fotbalului englez.
Lucescu gândește altfel
Are dreptate Ranieri atunci când spune că de la o anumită vârstă trebuie să și trăiești? Că, de fapt, profesia nu este totul în viață? Chiar dacă o faci cu pasiune, și cazul lui, există lucruri de descoperit dincolo de obligațiile și răspunderile cotidiene ale meseriei.
La 73 de ani, veteranul italian ne spune ceva diferit decât aproape octogenarul Mircea Lucescu. Românul a spus clar că și-ar dori ca finalul să îl găsească pe terenul de fotbal. Și nu vorbea despre finalul vreunui meci.
Perspectiva etică
În fond, declarațiile lui Ranieri deschid o discuție mai mult decât interesantă despre granița dintre profesie și viața particulară. Dacă există o graniță.
El spune că da, că un om merită să guste roadele muncii de o viață descoperind și alte universuri. Cei căsătoriți cu munca spun că nu. Nu se transportă în alt context decât cel al profesiei.
Problema poate fi și de natură etică, în sensul în care vârstnicii au datoria să știe când să se retragă, lăsând spațiu celor mai tineri.
Cred că Ranieri a înțeles și asta în afară de dorința de a face plajă pe o insulă exotică sau de a vizita Machu Picchu.
