Publicat:
11.09.2024, ora 10:31
Actualizat: 11.09.2024, ora 10:47
- Petre Grigoraș a impresionat cândva în Liga 1 cu Farul, Oțelul și Pandurii. Din 2021 antrenează în liga a 3-a, la Cernavodă.
- La Constanța, tehnicianul ce se apropie de 60 de ani își povestește cariera de jucător, momente ale vieții de antrenor, realizări, dar și greșeli, regrete.
- Grigoraș, care a refuzat odată oferta lui Al-Hilal, nu a mai fost căutat în ultimii ani. Și spune: „Cei care decid soarta antrenorilor au hotărât că nu mai sunt apt nici în liga a doua”.
Cândva, Petre Grigoraș era un nume important printre antrenorii fotbalului nostru.
Cândva, Petre Grigoraș atrăgea cu jocul său ofensiv, eficient, chiar spectaculos, transformând echipe mici în echipe care contau în Liga 1, precum Farul, Oțelul, Pandurii.
Petre Grigoraș, din elită în liga a treia
Fostul atacant al anilor ‘80-’90, trecut prin vestiarul marii Steaua, atingea finala Cupei României cu Farul, câștiga Cupa Intertoto cu Oțelul și părăsea Pandurii în sezonul locului 2 în elită. Pandurii, echipa creată de el, cu Pintilii, Chiricheș, Maxim și Nistor.
Astăzi, la aproape 60 de ani, antrenează la Axiopolis Cernavodă în liga a treia, venind din liga a patra. E din 2021 la Cernavodă. În paralel, are o mică academie împreună cu Alexandru, fiul său.
Povești, clipe frumoase, erori, regrete
Ne-am întâlnit cu Petre Grigoraș la Constanța, orașul devenit casa băcăuanului încă din 1990.
Ne-a vorbit despre realizările lui, dar și despre despărțiri, decizii surprinzătoare, refuzuri, greșeli, regrete. Despre cariera de jucător. Despre experiența Steaua, cum a ajuns, cum s-a simțit pe Ghencea și cum a fugit de ea. A povestit momentele frumoase și clipele mai puțin frumoase.
Nu a mai pregătit o echipă din liga 1 din 2016-2017, de la ultima aventură cu Pandurii, și nu a mai fost căutat de ceva ani de cluburile din primele două divizii.
Un mesaj puternic. Nu renunță. Plăcerea de a antrena a rămas
Am simțit tristețe, dezamăgire. Se simte nedreptățit. Un interviu tulburător, în care spune: „Cei care decid soarta antrenorilor au hotărât că nu mai sunt apt nici în liga a doua”.
Însă nu renunță. Plăcerea de a antrena a rămas. Și strigă spre fotbalul românesc: „Sunt viu!”.
Petre Grigoraș: „Fotbalul, cel mai important. L-am pus înaintea familiei”
Toată viața dumneavoastră se leagă de fotbal. Ce înseamnă fotbalul pentru Petre Grigoraș?
A fost și va rămâne întotdeauna cel mai important lucru din viața mea, chiar dacă uneori s-a supărat pe mine chiar și familia. Cred că am pus de multe ori fotbalul înaintea familiei și asta a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o. Dar mi-a plăcut, am respectat fotbalul, l-am practicat cât am putut de bine, am continuat apoi la fel, cât am putut de bine. Încerc și în continuare, chiar dacă nu mai sunt la un nivel ridicat, sunt în a treia categorie momentan, să-mi fac treaba cât mai bine.
Mai aveți un pic și împliniți 60 de ani, pe 15 noiembrie. Ce vă doriți cel mai mult?
(închide o clipă ochii și zâmbește trist). Doar să fiu sănătos, să am familia sănătoasă, copiii, lucrurile să decurgă normal. Nu ai nevoie de alte lucruri în afară de sănătate după o anumită vârstă, o să vă dați și voi seama mai târziu.
„M-am resemnat demult. Nu-ți mai faci iluzii. Dar n-am renunțat la meserie”
În cariera de antrenor, sperați să reveniți în Liga 1?
(dă din cap, dezamăgit) Nu am renunțat…
Nu-mi spuneți că v-ați resemnat.
De resemnat, m-am resemnat demult. Când trece o perioadă de cinci-șase ani când nu ești căutat, când nu mai ești în cărți pentru a prelua o echipă de genul ăsta, nu-ți mai faci iluzii. Încerci să te adaptezi prezentului, încerci să-ți continui viața. Bineînțeles că n-am renunțat la meserie, pentru că altceva nu știu să fac, am încercat să practic meseria de antrenor la nivelul la care am fost solicitat, după ce echipele de liga 1, chiar de liga a doua, nu că au renunțat total, dar nu s-au mai interesat de mine. La un moment dat, era acea deviză că sunt depășit, bătrân sau ceva de genul ăsta, dar cred că e o glumă.
La 60 de ani, un antrenor nu e bătrân.
(râde) Bine, asta mi s-a întâmplat și la 55 sau poate mai devreme. Mai puțin contează acum, important este că mă simt bine, mă simt viu, nu mi-a dispărut plăcerea de a antrena, plăcerea de a fi lângă un colectiv, chiar dacă e la un nivel mai jos. Încerc să fac ce am făcut de atâta vreme, poate acum cu o doză de experiență în plus, să pun în practică și la liga a treia, chiar și la copii și juniori, când mai am timp să-mi ajut băiatul, știți că am și o mică academie, e impropriu spus academie. Aplic și acolo ce am învățat în cariera de jucător și antrenor. Îmi face plăcere și e cel mai important.
„Nu-i doresc niciodată unui părinte să-și antreneze copilul. L-am dezavantajat”
Cum e la Cernavodă, ce planuri aveți? Ați preluat-o în liga a patra, ați promovat. Și acum?
Am preluat-o în liga a patra, am aproape trei ani de când sunt acolo. E foarte frumos, stadion nou, cu condiții foarte bune pentru nivelul ăsta, un ambient plăcut și nu a fost meci la care stadionul să nu fie plin, ceea ce nu se întâmplă la nivel de liga 1 sau liga a doua. Nu știu dacă am jucat vreodată fără 500, o mie de spectatori, chiar dacă am fost în liga a patra. Acum, ne bazăm pe un grup de jucători tineri și nu avem un obiectiv clar de a promova, deși eu personal mi-aș fi dorit și sunt convins că și suporterii de acolo. Dar nu poți să faci mai mult atât timp cât nu se creează condițiile respective. Momentan, suntem o echipă de liga a treia, o echipă cu totul plătit la zi și cu siguranța măcar a respectării contractului pe care îl au jucătorii, ceea ce se întâmplă destul de rar la multe echipe. Să sperăm că va fi și mai mare dorință în perioada următoare.
Sunt foarte aproape de casă. Din Constanța la Cernavodă fac 45 de minute, am timp suficient să-i mai dau o mână de ajutor și băiatului meu, care se ocupă în principal de academie Petre Grigoraș
Cum e să lucrați alături de fiul dumneavoastră?
(râde) Bine, nu e prima oară.
Ați fost și antrenorul lui la Pandurii.
A fost o situație destul de delicată. Nu-i doresc niciodată unui părinte să-și antreneze propriul copil. Sau copilul să fie antrenat de tatăl lui, pentru că sunt lucruri care… E destul de greu de înțeles. Foarte multe voci care… Indiferent ce decizii ai lua în privința lui, o să fie contestatari sută la sută. Poate de multe ori l-am dezavantajat tocmai pentru a nu a da motiv de speculații, de discuții de genul ăsta. Dar până la urmă a fost o plăcere. Un băiat inteligent, mă bucur că și el continuă pe aceeași linie, îi place, a început de la copii, se implică foarte mult, e extrem de dedicat și priceput, din punctul meu de vedere, cu toate că s-ar putea să fiu puțin subiectiv, pentru că e copilul meu. Are reale speranțe de a ajunge mai sus, dacă își va dori.
„Să plec de la Pandurii a fost una dintre cele mai mari greșeli ale mele. Regret și acum”
Tot legat de Pandurii. Ați antrenat de mai multe ori acolo, poate cel mai important moment a fost acel 2010-2013, ați avut o echipă frumoasă…
Chiar frumoasă.
Cu Maxim, cu Nistor, cu Chiricheș, cu Pintilii căpitan. Și totuși, ați plecat în ianuarie 2013, în sezonul în care a fost vicecampioană. De ce?
Cred că a fost una dintre cele mai mari greșeli ale mele. O decizie pe undeva de a mă reapropia mai mult de casă, unde stăteam, de un nou proiect la Galați, un loc unde m-am simțit foarte bine, dar plecasem deja de acolo. La Pandurii creasem o echipă, nu numai eu, pentru că nu poți să faci singur niciodată, conducerea clubului, a orașului, se crease o echipă frumoasă, cu un stil propriu, ceea ce nu avuseseră Pandurii până atunci.
Stilul dumneavoastră.
Bineînțeles. Nici acum nu o să mă dezic de stilul ăsta de a risca puțin, de a considera că fotbalul e până la urmă un joc, trebuie să ai și plăcere, trebuie să joci cu zâmbetul pe buze, să ai plăcerea de a juca, plăcerea de a te antrena, de a da ceva publicului, celor care vin să te urmărească.
A fost vreo problemă?
N-au fost niciun fel de probleme acolo. Poate am fost puțin păcălit, nu neapărat păcălit, entuziasmat de anumite persoane, care mi-au promis că la Galați… V-am spus că s-au întâmplat mai multe lucruri, eram mai aproape de casă și am zis că o să facem iar performanță.
„Sunt unul dintre puținii antrenori din lume care să plece de pe locul 2”
Totuși, era mijlocul sezonului.
Da, era mijlocul sezonului, aveam o echipă superbă…
O echipă cu care chiar vă puteați bate la titlu.
Da. Dacă aveam continuitate și țineam jucătorii de bază, să nu renunțăm la ei… Dar nu prea aveai cum să nu renunți la ei, să nu cedezi anumiți jucători. Vă dau câteva exemple. Cum să-i ții pe Chiricheș, Pintilii și Maxim oferindu-le 5-6.000 la Târgu Jiu sau minimum dublu plus oportunitatea de a juca în Europa la FCSB.
Dar atunci, în acel sezon…
În acel sezon a fost doar greșeala mea. O regret și acum, încerc să trec peste ea. Îmi pare rău că am plecat, nu m-a forțat nimeni, nu m-a înlăturat nimeni și cred că sunt unul dintre puținii antrenori din lume care să plece de pe locul 2. Atunci când toate lucrurile mergeau frumos și echipa practica un fotbal de mare calitate. Și spectaculos, și eficient. Nu erai întâmplător acolo, în fața unor formații precum Timișoara, Dinamo, Rapid, era destul de greu. Regret, dar fuse și duse.
Farul și Oțelul: de jos, sus! „Avea șase puncte, era pe ultimul loc după tur”
În 2005, ați atins finala Cupei României cu Farul. Ați pierdut, 0-1 cu Dinamo. Și la Farul aveați echipă bună.
Aveam echipă spectaculoasă, dacă vreți vă spun și echipa, n-am uitat-o, nu pot să uit echipa cu care am realizat acel campionat. Mi-aduc foarte bine aminte. Eu am venit foarte târziu la echipă, doar pentru că nu mai avea cine să vină în momentul ăla și m-au adus pe mine. O echipă frumoasă, Curcă, Farmache, Șchiopu, Barbu, Pașcovici, Lungu, Senin, Apostol, Todoran, Cristocea etc, etc.
Erau jucători foarte buni, am creat un grup frumos, la fel, o echipă spectaculoasă. Din păcate, am pierdut finala, poate nemeritat pe undeva. Însă rezultatele rămân și n-am reușit să aducem atunci Constanței un trofeu Petre Grigoraș
Doi ani mai târziu, ați câștigat totuși un trofeu cu Oțelul, Cupa Intertoto.
Da, am ajuns la Oțelul în 2006, în ianuarie, cu Marius Stan președinte. Echipa avea șase puncte, era pe ultimul loc după turul campionatului. Mi-amintesc bine întâlnirea cu Marius Stan. Am avut o perioadă de iarnă destul de lungă. Mi-a zis: „Haideți să încercăm! Dacă nu, continuăm anul următor. Promovăm”. Am făcut foarte multe schimbări de jucători, am avut un retur extraordinar, ne-am salvat de la retrogradare și anul următor am jucat în Intertoto. Să le elimini pe Sarajevo și Trabzon în dublă manșă, bine, cu șansă, Trabzon era mult mai valoroasă… Și acolo a fost o perioadă extraordinară. Mi-aduc aminte cu mare plăcere.
„Cei care decid soarta antrenorilor au hotărât că nu mai sunt apt nici în liga a doua”
Nu ați mai antrenat în Liga 1 din 2016-2017, de la Pandurii. Mai așteptați o șansă? Credeți că o meritați?
Poate o așteptam, poate nu o mai aștept… Dacă o meritam? Dacă nu a venit, înseamnă că nu o meritam. O iau așa. Înseamnă că n-am meritat. Dacă tot ce am făcut de-a lungul anilor nu a fost suficient ca să mai am o șansă înseamnă că tot ce am făcut nu a fost atât de important, atât de plăcut, atât de serios și de profesionist. Greșeli am făcut și eu în viață, clar, una dintre cele mai mari a fost cea de care v-am spus, în 2013.
Poate că am făcut și după aceea greșeli pe care le regret. Dar asta nu înseamnă că poți să cataloghezi un antrenor doar după o greșeală. Trebuie să iei în calcul mai multe aspecte Petre Grigoraș
Și cele pozitive.
Se pare că cei care au decis sau decid soarta antrenorilor au constatat sau au hotărât că eu nu mai sunt apt nici măcar în liga a doua. Iar lucrul ăsta nu prea e adevărat. Sunt încă viu, am dorință, am plăcere, dar așa se pare că decurg lucrurile. Merg în continuare cu ce am acum. Am spus, pe undeva m-am resemnat. Îmi pare rău că am refuzat anumite plecări în străinătate într-o perioadă în care eram pe val.
„Nici acum nu-mi dau seama de ce am refuzat Al-Hilal. O ofertă foarte mare”
Știu că ați avut o ofertă din Arabia Saudită sau din zona Golfului Persic.
O ofertă foarte, foarte bună și mare, doar că nici acum nu pot să-mi dau seama de ce-am refuzat.
V-a fost teamă de ceva?
Singurul lucru de care mi-a fost teamă a fost căldura, dacă vă puteți da seama, poate din necunoștință de cauză.
Nu v-a atras nici măcar să vă duceți acolo să vedeți cum e?
(dă din cap că nu) M-a întrebat cineva: „Cum te descurci cu căldura?”. Am răspuns: „Ah, prost”. Mi-a zis: „Dacă te duci acolo, o să fie rău de tot, sunt călduri mari”. De parcă mă antrenam eu, stăteam la 40 de grade. Era exclus. Dar mi-am spus: „Mai stau un pic, nu mă grăbesc”. O ofertă foarte bună din Arabia Saudită.
De unde?
Al-Hilal. Dacă nu mă înșel, prin 2008. Au fost lucruri care nu se mai întorc niciodată.
E normal să regreți. Mă consideram naționalist, cu jucătorii români, cu echipele de la noi, așa credeam eu atunci. O greșeală. Sper ca alții să nu o mai facă Petre Grigoraș
Relația antrenor-patron. „Niciodată nu mi s-a impus ceva. Vă zic cu mâna pe inimă”
Cum vi se pare că este tratat postul de antrenor la FCSB? Ați putea antrena în asemenea condiții? Patronul care spune o mulțime de lucruri, care sună la pauză să facă schimbări…
Nici nu mai știi ce să crezi dacă e adevărat ce se spune la televizor.
Dar schimbările există la fiecare meci.
Cazul de la FCSB e arhicunoscut, mediatizat de întreaga presă din România și cred că și din străinătate. Nu mai e o surpriză acum. Ce să mai zici? Nu mai zici nimic. Eu am mai comentat situația asta acum ceva timp, fiecare antrenor care se duce acolo știe la ce se duce. Dar de ce se duce? Pentru că, pe lângă lucrurile care nu sunt normale într-o colaborare patron-echipă, să faci ceea ce faci, domnul Becali plătește foarte bine, nu știu, n-am auzit vreun jucător sau antrenor să plece neplătit, să aibă probleme, să meargă pe la TAS că nu și-au primit banii.
Aduce jucători de calitate, ai posibilitatea să antrenezi o echipă de valoare, nu știu dacă se bagă vreodată la antrenamentele tale. Un antrenor își dorește în primul rând să antreneze o echipă valoroasă, s-o aibă toată săptămâna, cu chestia de rigoare în care apare un scurtcircuit Petre Grigoraș
Dar dacă aveți un plan și se schimbă…
Eu cred că există discuții între ei, se ajunge la un numitor comun.
Vi s-a întâmplat vreodată ca patronul să vă sune?
Înaintea meciului, întotdeauna am avut discuții cu patronul. Mă întreba: „Cu cine joci mâine?”. Tu îi spui, iar el întreabă: „Dar ăla ce are?”. Și tu îi răspunzi: „E accidentat sau suspendat sau nu s-a antrenat săptămâna asta”. Dar niciodată nu mi s-a impus. Vă zic cu mâna pe inimă, niciodată nu mi-a impus cineva să joace și… sau să facă schimbări, ceva de genul ăsta. Nu. Dar discuții e imposibil să nu ai, pentru că e patronul sau conducătorul, e normal să dai explicații despre echipă, să spui ceea ce urmărești în meciul respectiv.
Din liga a treia la Steaua: „Am văzut o blondă în tribună”. A doua zi, pleca în turneu în Spania
Să ne întoarcem cu 35 de ani în urmă. În 1989, înainte de Revoluție, ați semnat cu Steaua. După Revoluție, ați plecat de la Steaua. Cum ați ajuns la Steaua și de ce ați rămas atât de puțin?
(râde amar) O altă greșeală, dar pe partea de jucător. Da, am făcut multe greșeli în viață vizavi de chestii de-astea. Și la Sport Club Bacău, unde am debutat în 1988 în Liga 1, fusesem chemat și cu un an înainte. Am fost la două antrenamente și am plecat.
Erați la Aripi atunci, nu?
La Aripi, da. Vă dați seama, să ai posibilitatea să treci de la liga a treia la liga 1 și să nu stai. Pentru că nu ți-a convenit nu știu ce, că te catalogau ăia că vii din liga a treia. Supărat, m-am întors. Iarăși, o greșeală, copilărie.
Cum ați ajuns la Steaua?
După un prim sezon în Liga 1 în care am dat vreo zece goluri, inclusiv cu Steaua… Am pierdut acel meci, 2-3, ne-a dat Belodedici gol în minutul 90. Vara, m-am trezit fără să știu cu cineva la antrenament. Soția lui Bogdan Rădulescu. Bogdan Rădulescu era în conducerea Stelei. Repet, a venit la antrenamentul lui Bacău, la un moment dat am văzut și noi o blondă în tribune. După antrenament, mi-a zis din partea cui vine, el nu putea să vină.
Am avut o discuție să plec la Steaua. Discuția era la ora 12:00, la 5 și jumătate după-amiază aveam avion spre București, pentru că a doua zi Steaua pleca în cantonament în La Coruna, unde le întâlnea pe Bayern Munchen, Real Madrid și PSV Eindhoven. Mi-amintesc perfect Petre Grigoraș
Cum ați reacționat?
Soția de-abia născuse, o lună de zile, nicio lună… M-am dus acasă. Vă dați seama, într-un an de la liga a treia la liga 1 și, acum, la Steaua, care pierduse finala cu Milan. Era destul de mult pentru mine. Zic: „Hai, încerc!”. Am acceptat, m-am dus, a doua zi am plecat în turneu… A venit Revoluția, dar la Steaua era greu să joci, nici nu-mi făceam mari iluzii atunci. Lung, Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu, Musznay, Rotariu, Hagi, Lăcătuș, Balint, Ilie Dumitrescu. Ce echipă!
Dar ați jucat.
Am jucat 17 meciuri, am dat și vreo două goluri, însă era foarte greu să intri într-o astfel de echipă. Mai ales că jumătate dintre ei erau și la națională.
„Nu m-a dat nimeni afară de la Steaua, dar n-am vrut să mă mai duc”
Ce s-a întâmplat?
A venit Revoluția, s-a terminat campionatul și în loc să rămân… Trebuie să recunosc, nu mi-a plăcut Bucureștiul niciodată. Nu m-am putut acomoda cu orașul, nu ieșeam aproape deloc.
Unde stăteați, la hotelul Haiducul?
La Haiducul, acolo era cartierul general. Mulți plecau în timpul liber. Greșeala mea, mergeam acasă. Mă urcam în avion sau în tren, făceam naveta. Nu consider că am fost profesionist atunci, trebuia să încerc mai mult. Aveam mentalitatea aia mai veche, în loc să continui am fost atras de ideea de a mă duce la facultate, la IEFS, la Bacău, mă întorc acasă, îmi iau apartament. Am plecat.
Erați la Steaua.
Da, eram la Steaua. Nu m-a dat nimeni afară, dar n-am vrut să mă mai duc. Iar cei de la Steaua, bineînțeles, n-au vrut să mă dea înapoi la Bacău, m-au dat la Farul. Acolo m-a dorit foarte mult Petre Buduru, care era președinte, n-a renunțat la mine niciodată. Și am fost nevoit să vin la Constanța. Așa m-am „pricopsit” cu marea.
„Erau niște titani. Poate îmi trebuia un pic de impertinență ca să mă impun”
Insist cu Steaua. Cum v-ați simțit în acel vestiar? Erau numai nume mari în jur.
La început, foarte bine. Pentru că într-adevăr, erau nume foarte mari, erau jucători pe care-i priveai la televizor cum joacă, eu știu, cu Barcelona, Milan… Mi se păreau niște titani și chiar erau, de ce să nu recunoaștem. La momentul respectiv, Steaua era o echipă de mare clasă.
Totuși, nu v-a fost ușor.
Venit din provincie, nu mi-a fost ușor, îi priveam ca pe niște mari valori și vedete.
V-ați simțit stingher? Poate și asta v-a făcut să plecați?
Poate, poate. Poate n-aveam răutatea aia și poate un pic de nesimțire și impertinență ca să te poți impune în astfel de momente. Așa a fost atunci, nu, asta n-o regret. Așa a fost să fie. Poate eram mai timid, dar este cert că simțeam că am șanse mici să mă impun. La un moment dat, simți în modul în care te antrenezi, în modul în care îi vezi pe jucători, în modul în care ei, cu experiența și valoarea pe care le aveau, făceau diferența în meciurile importante, în meciurile cu miză. În jocuri se vedea diferența de valoare, de exprimare, de atitudine. Eu nu le stăpâneam.
„Decizia de a pleca de la Steaua o luasem într-un moment de frustrare”
Erați și tânăr.
Și mai nou în Liga 1. Să ajungi la Steaua într-un an de zile nu era atât de ușor. Lucrul ăsta poate m-a făcut să fiu un pic mai retras. Să am confortul meu, să mă duc undeva unde să fiu în prim-plan. Una era la Bacău, golgheter, lumea mă privea într-un fel, la Steaua eram aspirant.
Nu v-a interesat nici că unii dintre jucătorii Stelei au plecat în 1990?
N-am luat în considerare. Decizia o luasem înainte de a pleca jucătorii. Singurul de care știam că pleacă sută la sută era Lăcătuș. Eram coleg de cameră cu el și știam că Fiorentina îl curta dinainte de Revoluție. Și mai era Rotariu, care plecase atunci, imediat. Decizia o luasem înainte, o decizie pur personală, luată într-un moment de… Poate de frustrare, că jucasem mai puțin, dar nici nu meritam să joc mai mult. Voiam să mă întorc undeva unde eram prinț.
„La 2-0 cu Eindhoven, deja ne gândeam la ce ni se promisese. Și a început Romario”
Ați jucat și în Cupa Campionilor Europeni, inclusiv la 1-0 și 1-5 cu PSV Eindhoven. Cum au fost acele meciuri. Cum era Romario? Cum a fost faza cu Ungureanu, Lung și Bumbescu la golul lui Romario?
Mi-a aduc aminte. Eram atenționați de valoarea lor, de Romario, care era un jucător la început, dar care nu întâmplător după-aia a devenit unul dintre cei mai mari atacanți din lume, printre primii cinci pe care eu îi consider cei mai mari jucători.
În tur, la 1-0 pentru noi, Bumbescu nu i-a dat nicio șansă. I-a făcut un marcaj, a fost atât de agresiv încât Romario nici nu s-a văzut pe teren. Bumbescu a fost impecabil. Am intrat și eu vreo 20 de minute, cred că puteam să scot un penalty, zic că m-a faultat și puteam să facem 2-0 Petre Grigoraș
A urmat returul.
Am plecat cu 1-0, gol Lăcătuș, 2-0. Mamă, deja ne gândeam la ce ni se promisese, că ni se dă o aprobare de Dacie, de Aro, deja îmi făceam iluzii. Și a început morișca. La PSV în poartă era Van Breukelen, juca Gerets, era Romario… A început recitalul lui Romario, care a dat trei goluri. Am rămas doar cu amintirea.
„Am sperat la națională, înainte de America. Eram cel mai bun străin din Bulgaria”
Ați sperat în perioada Steaua la echipa națională?
Nu, niciodată. N-aveam cum să sper, atât timp cât nu joci titular…
Nici după aceea, în carieră?
O singură dată am avut o speranță, înainte de America. Cred că au trimis pe cineva. Jucam în Bulgaria, la Dobrudzha Dobrich, și aveam o evoluție foarte bună. Am fost în primul an (n.r. 1992-1993) considerat cel mai bun străin din campionatul Bulgariei, au fost și m-au urmărit, au fost ziariști și se vorbea foarte frumos de mine. Atunci ar fi fost o posibilitate să prind o convocare, ar fi fost o surpriză mare de tot. Și după a fost Campionatul Mondial din America, unde și România, și Bulgaria au jucat… Bulgaria cred că a fost chiar peste noi.
În clasament, sigur.
Da, în clasament. În următorul an, am jucat la Levski cu cinci jucători care erau la naționala lor.
Nașko Sirakov?
Nu numai Sirakov. Kremenliev, Tsvetanov, Yankov, Borimirov, oameni de bază în naționala Bulgariei. Am fost coleg cu ei la Levski, o echipă superbă.
„Nu meritam, nu eram jucător de echipa națională”
Ați jucat împotriva lui Trifon Ivanov în derbyul cu ȚSKA?
Nu, el era deja plecat. Am jucat în vara lui 1993, a fost un meci al stelelor Bulgariei cu cei mai buni din campionat și am participat atunci pe Vasil Levski, am jucat și cu Stoichkov, cu Balakov, cu Trifon Ivanov, Lyubo Penev, Lechkov, toată echipa lor. A fost un eveniment frumos.
Revenind la națională, atât, a fost o speranță. Nu cred că meritam, nu cred că eram jucător de echipa națională. Trebuie să ai anumite limite între ceea ce simți și ceea ce poți să dai Petre Grigoraș
Ați prins și o națională formidabilă.
Am prins și o națională formidabilă. Fără să jignesc pe nimeni, acum, dacă dai două bare și un gol frumos, ești selecționat măcar o dată! Atunci era mai greu. Erau și jucători de calitate, iar selecția nu se făcea așa, doar… Erau și mult mai puține meciuri. Dar fiecare a fost în perioada lui. Din punctul meu de vedere, eu nu meritam.
Petre Grigoraș CV - jucător
Aripile Bacău (1984-88), SC Bacău (1988-89), Steaua (1989-90), Farul (1990-92, 1994-95, 1996-99), Dobrudzha Dobrich (1992-93), Levski Sofia (1993), Lokomotiv Plovdiv (1994), U Cluj (1995-96)
Petre Grigoraș CV - antrenor
Farul (2000-02, 2004-05, 2017-18, 2018-19), Onești (2002-03), Petrolul Moinești (2003-04), Oțelul (2005-09, 2013, 2020-21), Poli Iași (2009-10), Pandurii (2010-13, 2014, 2016-17), CFR (2013), ASA Târgu Mureș (2015-16), Poli Timișoara (2016), Foresta Suceava (2019-20), Axiopolis Cernavodă (din 2021)
