Radu Naum:  Zero așteptări
Radu Naum

Radu Naum: Zero așteptări

  • Am scris acum câteva zile despre posibilitatea de a ieși cu bine din grupa de la Euro. Acum spun că nu trebuie să ne facem speranțe. Contradicția e doar aparentă. 
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Așa ar fi cinstit și logic, să intrăm în Euro ca într-un parc de distracții (sau de orori, după caz), nu ca într-un depozit de iluzii. Nu avem de ce să trâmbițăm că vom face vreo mare brânză și nu e nimeni de blamat în mod special pentru asta, ci tot fotbalul românesc care naște rar performanțe, iar performanța maximă, în aproape un sfert de secol, a fost calificarea la câte un turneu final, nimic mai mult.

Din 2000 încoace am fost doar de două în elita continentului. Am marcat trei goluri, unul Mutu, două din penalty. Am făcut 3 puncte în total, din 6 meciuri, am terminat odată pe ultimul, altădată pe penultimul loc. Și am reușit un singur meci cu adevărat bun, cel cu Italia din 2008.

Cei care se nășteau atunci încep acum să se pregătească de facultate sau direct de o meserie. Și între timp nu s-a întâmplat nimic mai bun. Dimpotrivă. Generațiile scad în valoare și în adecvarea la lumea bună a fotbalului. De ce am nutri speranțe? În virtutea cărui argument?

Ce a fost și ce ar putea fi

Că ne-am calificat primii din grupă, fără înfrângere? Da, e un adevăr al trecutului dar nu neapărat un argument al viitorului. O campanie de calificare, după cum a spus-o și selecționerul, e altceva decât un turneu final.

Echipele sunt mai bune, mai bine pregătite, cu o mobilizare mai mare decât de-a lungul unui an în care se petrec multe. În preliminarii ai timp să repari, la Euro nu. Sau prea puțin, la primul pas greșit ești deja cu spatele la zid. Și știm din experiență că nu trecem cu bine de meciurile decisive. În plus, până acum am beneficiat de arbitraje favorabile în particular și de un noroc chior în general. Ca să nu vorbim de evenimente extrasportive care au pus bețe în roate unora dintre oponente.

Avantajele astea s-ar putea să nu se mai repete, ba chiar e de așteptat, conform legii universale a compensației, să fim noi cei loviți de fluiere sau ghinioane. În cazul ăsta avem fotbalul capabil să se ridice peste toate aceste faulturi ale soartei?

Radu Naum:  Zero așteptări Radu Naum:  Zero așteptări

Bilet de papagal

Putem să ne spunem povești cât vrem. Putem fi optimiști, putem merge pe aer, putem pune inima în locul creierului și craniul să bubuie ca o boxă de concert. Putem. Întrebarea e: la ce ne folosește? Eventual la a cădea de și mai sus.

Oricine privește cu ochii nu cu aorta naționala noastră nu poate să creadă că va ajunge departe în grupa cu Belgia, Ucraina și Slovacia. Sigur că asta se poate întâmpla, și îmi mențin pariul, dar ăsta e doar un bilet de papagal, o construcție plină de „dacă” pe care am explicat-o într-un text precedent. Nu spun că nu vom face o surpriză, spun doar că a lua o ieșire din grupă ca sigură nu e rezonabil.

Firava noastră oaste

În afară de Drăgușin, mai mult rezervă, nu avem nici un jucător la vreo echipă de soi din Europa. Nu-l pun la socoteală pe Horațiu Moldovan, că el, fotbalistic vorbind, încă n-a ajuns la Atletico, dacă n-a apucat să joace deloc.

În rest, avem fotbaliști de la echipe care atârnă prin coada unor prime ligi, alții buni, medii sau mediocrii în ligi secunde, oameni adunați de prin Arabia și intrați în vacanță dinainte de Paștele ortodox, jucători împrumutați pe care echipele care i-au cumpărat nu-i mai vor înapoi și, bineînțeles, toată floarea cea vestită a grădinii noastre cam părăginite.

E greu așa. Mai zic o dată, nu imposibil, și eu mizez pe un fel de destin al săracului. Dar nu ne putem minți în față. Suntem cei din urmă ca șanse calculabile.

Holistica, nu mistica

O singură spărtură posibilă în nori: echipa. Intenția ei de a se ridica deasupra sumei indivizilor. Mult deasupra, asta trebuie! Nu e neapărat salvarea absolută, dar poate fi baza unui parcurs decent. Cu alte elemente însumate, unele care nu țin de noi, s-ar putea ivi un orizont.

Aici e cheia. Și pregătirea mentală, dezbărarea de emoții, de proiecții păguboase, de spaime. Când nu ai performanțe importante în carieră acești prădători se rotesc în jurul ființei ca niște lupi împrejurul unui rătăcit în pădure. Tracul colosal va fi primul dușman. Mingea care sare din picioare la primele pase ca din colțul mesei.

Para mălăiață

A, da, e bine să te bucuri, să susții, să te emoționezi. Ok, să speri un pic. Dar mai mult e prea mult. E caz de Doamne-ajută. Și dacă iese cum trebuie, să vedeți ce bine va fi! Ca un cadou de Crăciun în plină vară. Ca un pupic de la Margot Robbie. Ca orice lucru minunat care ni se întâmplă fără a ști cu adevărat de ce.

Știri ultima oră
08:00
„Confirmăm” Reacția FRF în cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil
„Confirmăm” Reacția FRF în  cazul antrenorului dat afară de Becali după acuzațiile că ar fi lovit un copil
06:45
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”
Obsesia 70% Gică Hagi insistă pe folosofia de joc a lui Mircea Lucescu: „Noi am putut pe Wembley”  
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Ciprian Ciucu vine azi cu vești despre STB. Are conferință de presă la ora 11, împreună cu administratorul judiciar al societății, domnul cu “curățenia de toamnă”
B365