- Să discutăm un pic despre antrenorul Gică Hagi și despre obsesia Ianis, acum, cât încă mai plutește în aer rușinea acestui loc 4 din Liga Națiunilor.
De obicei mă străduiesc să nu fiu hater, să dialoghez civilizat și întotdeauna cu argumente, deși știu că tonul echilibrat face rareori audiență.
Dar acum chiar m-au inflamat două lucruri.
Primul este această declarație:
Noi aveam nevoie de victorie în Bosnia ca să prindem un traseu un pic mai bun în preliminariile Euro 2028. Și Hagi ne spune că și-a scos cel mai bun om de pe teren, pe Bîrligea, pentru că „trebuia” să joace și Coman, ca să-l vadă?! Cum e posibil așa ceva?
Cum adică „trebuia să joace”? Eu am crezut că trebuia să câștigăm meciul, nu să bifăm minute pentru un jucător anume sau să facem experimente. Și cum adică voia să-l vadă pe Coman? Era abia transferat și nu-l cunoștea sau cum? Florinel Coman a fost crescut de Hagi, e antrenat de el de vreo 15 ani, ce secrete poate să mai aibă?
Uneori, efectiv nu înțeleg nici mutările tactice ale lui Hagi, nici explicațiile lui.
Bîrligea a intrat excelent în meciul cu Polonia și a fost la originea tuturor fazelor periculoase, poate tocmai datorită lui am câștigat meciul. Contra Bosniei, la fel. A marcat, era într-o dispoziție de joc extraordinară, implicat și inspirat, inclusiv cu statistici excelente:
- cele mai multe șuturi trase la poartă
- cele mai multe atingeri în careul advers
- cele mai multe dueluri câștigate
Și tu îl scoți tocmai când trebuia să forțezi victoria? De neînțeles, pentru mine.
Și așa cum am argumentat statistic că schimbarea lui Bîrligea a fost complet greșită, hai să rămânem tot pe cifre și la subiectul Ianis Hagi.
Naționala e ca o clinică de recuperare pentru Ianis Hagi
O spun din start: Ianis este un fotbalist bun, muncitor și serios, care a fost criticat uneori și pe nedrept. Dar acum chiar traversează o perioadă slabă a carierei lui și mi se pare deranjant că „naționala” e folosită pe post de clinică de recuperare sau de înfrumusețare pentru Ianis. Pur și simplu, n-ar trebui să fie titular acum, în acest context.
Înapoi la statistici:
- În ultimele 8 luni, mai exact din aprilie până în noiembrie, Ianis Hagi a avut 20 de meciuri la club și 10 la națională.
- La Alanyaspor, Hagi a fost titular de numai 3 ori. Adică în 15% din meciuri. Iar în cele 3 meciuri în care a prins echipa de start la turci, a fost schimbat mereu la pauză sau înaintea pauzei.
- La națională, în schimb, el a fost titular în 60% din partide.
- 28 de minute jucate în medie pe meci la Alanyaspor.
- 58, mai mult decât dublu, media minutelor jucate pentru România.
Două realități diferite. Unii ar spune că numai una e realitatea, iar cealaltă e protecție paternă.
Cum un fotbalist care nu se poate impune la un club din coada clasamentului este considerat liderul naționalei?
Dacă e rezervă la locul 13 din Turcia, cum poate fi „decar”, căpitan și coordonator de joc într-o echipă care vrea să se califice la Europene?
Și cât de bine îi face lui să fie împins în față cu orice preț? Că nouă sigur nu ne face bine să-l vedem chinuindu-se.
În cele 7 luni pe banca naționalei, Gică Hagi ni s-a arătat ba confuz, ba exaltat, uneori prea îndrăgostit de propriile idei, alteori prea orgolios. Și ține musai să arate că are dreptate cu unele mutări văzute doar de el: Ianis titular, Coman atacant, Screciu închizător, Coubiș fundaș lateral și alte câteva.
La anul, ca să sperăm că putem prinde calificarea la Euro, avem însă nevoie de un Hagi realist și calculat. Altfel, aplauzele pentru cariera lui fantastică de fotbalist se vor stinge în frustrarea unui nou eșec ca selecționer.