Mihai Iosif nu mai este antrenorul Rapidului - Giuleștenii i-au găsit înlocuitor

​De acum este oficial: Mihai Iosif nu mai este antrenorul Rapidului, tehnicianul anunțând rezilierea contractului cu gruparea din Liga 1.

Mihai IosifFoto: fcrapid.ro

Conducătorii giuleșteni i-au găsit rapid înlocuitor, fiind doar o chestiune de ore până când Adrian Mutu (43 de ani) va fi prezentat oficial.

Mihai Iosif și mesajul transmis la despărțirea de Rapid

"Vă mulţumesc pentru tot! A fost un an în care am reuşit să readucem împreună Rapidul în prima ligă, acesta era visul meu, iar acesta s-a împlinit. De acum, visul meu este să câştig, cândva, un titlu cu Rapid, iar după cum vedeţi visurile mi se îndeplinesc. Mulţumesc suporterilor noştri senzaţionali, care au fost mereu lângă echipă, şi conducerii care a avut încredere în mine.

Dacă e să regret ceva, aş spune că regret că nu am prins noul stadion Giuleşti din funcţia de antrenor, însă toate la timpul lor. Aş face, în astfel de momente, cum am făcut mereu, apel la unitate. Unitate între echipă, suporteri, conducere şi staff tehnic. Uniţi, Rapid poate ajunge chiar şi anul acesta într-o cupă europeană! Hai Rapid!" - Mihai Iosif.

De știut:

  • Mihai Iosif a adunat 49 de meciuri pe banca Rapidului (47 în Liga 1 și două în Cupa României). 18 victorii, 16 remize și 15 înfrângeri și-a trecut în palmares antrenorul cu giuleștenii.
  • În acest moment, Rapidul se află pe locul 9, cu 37 de puncte acumulate. Giuleștenii se găsesc la opt puncte în urma celor de la Farul (echipa de pe ultimul loc de play-off), cu două etape înainte de finalul sezonului regulat.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:44
Meciul lui Rayo, suspendat VIDEO + FOTO. Protestul fanilor echipei lui Rațiu a creat haos! Arbitrul a suspendat definitiv partida după 20 de minute!

16:31
„Asta e realitatea!” Victor Pițurcă a vorbit deschis despre situația lui Ianis Hagi: „O mare povară”

15:45
„Inadmisibil!” Dioszegi nu-l menajează pe Nicolescu: „S-a gândit doar să distragă atenția de la ce au făcut fanii lui Dinamo”

14:19
Mihăiță Lungu a rupt tăcerea Cum se apără antrenorul care a strâns de gât un junior: „L-am ridicat de umeri, am martori! Copilul nu a pățit nimic”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România <span>într-un</span> instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
08.10

Citește mai mult

FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse

VIDEO | Momentul în care un copac cade peste mașini, pe Iuliu Maniu, în zona Carrefour. Dezastru în trafic, cu bulevardul blocat între Politehnică și Lujeruli
B365
09.10