Publicat:
07.01.2025, ora 22:42
Actualizat: 07.01.2025, ora 22:45
- Răzvan Oaidă se apropie de 27 de ani. Un jucător matur, trecut prin Anglia, Italia, dar și granzii FCSB și Rapid, suficient cât să se călească și să nu mai aibă ce să-l doboare.
- Are însă o poveste de viață dură. A rămas fără ambii părinți, într-un interval scurt, momente care l-au apăsat și care încă îl mai macină.
Oaidă s-a regrupat, acum a ajuns la U Cluj și are planuri mari.
Răzvan Oaidă, despre chinul cantonamentelor: „N-ai ce să faci, asta e meseria noastră”
Te salut, Răzvan! Mai privești cantoamentele ca pe o povară? Acum sunt și mai scurte, primești mai repede mingea…
Un an nou cât mai bun vă doresc și vouă! M-am obișnuit cu așa ceva în această perioadă. O perioadă aglomerată, încărcată, monotonă aș putea spune într-o oarecare măsură, dar totodată benefică pentru noi. Știm, cumva, că asta ne ține pe parcursul campionatului și ne dă ceea ce avem nevoie.
Ai lucrat cu Neubert la FCSB, la U Cluj cum e?
Pot spune că e destul de asemănător. Adică tot staff-ul este foarte profesionist. Sunt foarte, foarte atenți la detalii și foarte săritori, de ajutor. Încearcă să-ți ofere toate detaliile și tot ce ai nevoie pentru a te îmbunătăți.
Știi că, pe vremuri, erau câte două cantonamente, de câte două săptămâni. Ai mai rezista?
Nu știu! Am prins și perioade cu două cantonamente. Două săptămâni, pauză apoi și iar o săptămână. E destul de dificil când stai să te gândești, să ai o perioadă atât de lungă în cantonament, dar n-ai ce să faci. Asta e meseria noastră.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
Un traseu cu de toate pentru tine. Arad, Anglia, Italia, Botoșani, FCSB, Rapid, acum U Cluj. Te-a format tot drumul acesta?
Chiar un un traseu interesant și frumos totodată. Dar și destul de dificil pe alocuri. Cred că plecarea de mic m-a ajutat și m-a maturizat destul de repede.
Anglia, lecția maturizării: „Am învățat să fiu profesionist”
La ce vârstă a plecat de acasă?
La vârsta de 14 ani! Când am plecat de la Arad în Anglia a fost foarte greu din punct de vedere emoțional. Îți dai seama, eram un copil.
Un copil care plecat destul de departe de părinți, de familie, de de prieteni.
Maturizare! M-a ajutat mult pentru viitor. Nu e deloc simplu să pleci la 14 ani de acasă. Gândește-te că eram un copil, nu știam nici limba engleză, nu știam mai nimic. Am stat la la o familie de englezi, dar nu fost așa rău dacă chiar stau și mă gândesc.
Ai stat la o familie de englezi? Cum așa?
Așa aveau obiceiul cei de acolo. Era o filosofie de-ale lor. Pentru a te simți acasă. Fiind copil, erau familii care se ocupau exclusiv de tinerii din academia clubului. Erai mai în siguranță decât într-un internat. Așa se proceda aici.
Mai ții legătura cu ei?
Am mai vorbit o perioadă. Dar de câțiva ani nu. Am ținut legătura un timp după ce am plecat. Au fost foarte OK cu mine. Le sunt recunoscător că au avut grijă de mine, m-am simțit parte din familia lor. M-am simțit cât de cât ca acasă cu ei.
Țineai legătura cu casa?
Da, la telefon. Am avut perioade destul de grele, mai ales la început. Până te acomodezi cu oamenii, cu colegii, cu staff-ul, cu toată lumea. Multe perioade dificile…
Au trecut! Cine te-a dus la fotbal?
Sincer, cred că de mic mi-am dorit așa, adică am avut înclinația asta spre fotbal. Nu m-a împins nimeni. Tatăl meu, cred că el a fost cel care m-a dus.
Se simțea potențial?
Nu știu cât. Îmi plăcea însă foarte mult. Eram de dimineață până seară numai cu mingea în fața blocului, cu prietenii. Asta făceam zilnic!
Ce te-a învățat Anglia?
Să fiu mai profesionist. Cred că oamenii de acolo sunt foarte atenți la detalii. Foarte profesioniști. Fac tot felul de teste, de nutriție, fizice, absolut tot. Erau foarte, foarte atenți.
Diferențe enorme față de România?
Să știți că eu am avut privilegiul să fiu la Arad, la UTA, Atletico Arad, cum era atunci. Iar acolo au fost oameni foarte implicați, foarte deschiși spre nou, deschiși spre afară. Au încercat mereu să învețe de afară și să implementeze aceste lucruri și la noi în țară. Cumva am fost privilegiat.
Italia, ca o eliberare pentru Răzvan Oaidă: „Erau mai pe sufletul meu”
După Anglia ai plecat în Italia, într-un alt fotbal greu, dur. Cum a fost în Italia?
Poți spune că în momentul când am plecat în Italia a fost ca o eliberare, cumva italienii erau mult mai asemănători, mult mai ca noi, latini. Cred că erau mai pe sufletul meu, să zic. Am reușit să mă simt mult mai bine acolo. Probabil și pentru că deja aveam o vârstă înaintată, eram mai matur. Mă simțeam diferit. M-am simțit foarte bine în Italia, un fotbal dur, tacticizat, dar în care am învățat foarte multe.
Și te-ai întors în țară, la Botoșani.
M-am întors la Botoșani pentru că am profitat de această regulă U21. Motivul cam ăsta a fost, pentru că îmi doream să joc la seniori, îmi doream să fac pasul acesta și să joc cu bărbații, cum ar veni. Și cred că a fost o alegere inspirată.
Mulți jucători care au crescut afară s-au impus mai ușor aici, mă gândesc și la Bîrligea.
Vii totuși cu ceva în plus, un bagaj de siguranță care te ajută, cum spuneam și înainte, deși ți-e foarte greu să faci pasul ăla când ești mic, probabil doar dacă pleci dinainte cu părinții ți-e mult mai ușor și te adaptezi mult mai repede. Dar, plecând de mic, singur, ți-e foarte greu. La început tragi de tine, începi și înveți anumite chestii și când te întorci în țară ți-e cumva mai ușor. Vii cu o mentalitate diferită.
„FCSB, un pas enorm. Perioadă cu bune și cu rele”
Și apoi FCSB! Un prim pas mare făcut de tine.
Da, a fost un pas enom pentru mine, gândindu-mă că eram la Botoșani. FCSB, cel mai mare club din România, juca în cupele europene, era toată această vâlvă în jurul lui. Țin minte că am avut o accidentare destul de urâtă, am pierdut și EURO U21 din Italia, eram foarte debusolat. Foarte trist pentru acest lucru, dar, imediat, în perioada următoare, a venit acest transfer care mi-a dat un boost de energie și de motivație. În plus, mi-a arătat că indiferent dacă ai perioade mai bune sau mai puțin bune, important e să să rămâi motivat și să mergi pe drumul tău, pentru că Dumnezeu te răsplătește dacă îți vezi de treaba ta, dacă muncești în continuare și te focusezi pe ce ai de făcut.
Ce-a fost în sufletul tău când vedeai toată nebunia din Italia?
A fost destul de frustrant, îți dai seama, era un sentiment aparte. Până atunci nu ne mai întâlniserăm cu aceste performanțe la tineret. Era tot valul acela de români, foarte mulți, se crease o emulație, un entuziasm incredibil, dar totodată pot să spun că mi-a și dat ce aveam nevoie. Adică m-a împins să muncesc mai mult, să cred mai mult și să trag mai tare la meciuri, la antrenamente.
FCSB te-a călit din toate punctele de vedere: meciuri cu miză, critici, de toate.
Da, au fost perioade frumoase, cu bune și cu rele, perioade în care am jucat și au fost momente extraordinare atât în campionat, meciuri bune în Europa, cred că m-au călit, m-au întărit, m-au motivat și, probabil, a fost ce am avut nevoie la acel moment pentru a-mi îmbunătăți anumite aspecte. Consider că m-a ajutat foarte mult perioada FCSB.
Răzvan Oaidă, despre criticile primite din partea lui Becali: „Momente grele”
Dificil să stai cu frica unui meci mai slab urmat de critici?
Cred că e dificil până reușești să accepți situația și să te împaci cu ideea că poți să controlezi doar ceea ce poți tu să controlezi. Iar restul să lași lucrurile să vină de la sine. Cred că în momentul când reușești să accepți acest lucru, cumva e mai ușor. Nu știu dacă poți deveni imun, pentru că e foarte greu, dar e mai ușor.
Te-au dărâmat vreodată criticile lui Becali?
Cu siguranță, sunt momente grele, când te frustrezi, pot să spun asta, dar n-ai încotro, mergi mai departe, îți continui antrenamentele, îți continui viața și mergi înainte. Pentru că perioade de genul au toți, adică cred că toți trec prin momente de genul. Și știi asta în momentul când mergi acolo.
Drama personală, mai grea decât orice a trăit pe teren. Răzvan Oaidă și-a pierdut ambii părinți: „Golul acela rămâne”
Greu la FCSB, dar incomparabil față de ceea ce ai trăit tu. În 2016 ți-ai pierdut tatăl.
Sunt momente dificile. Eram un copil atunci, cred că n-am reușit să conștientizez atât de tare ce mi se întâmpla. Toată lumea trece prin chestia asta. Am reușit s-o depășesc destul de repede. Credința, cumva, și familia mi-au fost mereu aproape și am reușit să trec cu bine peste.
Da, dar imediat a venit o altă lovitură. Mama ta a fost diagnosticată cu cancer?
Au fost au fost două lovituri care cred că m-au încearcat. Te lovesc la început.
Când ai acceptat tot ce ți s-a dat să depășești?
Nu știu dacă le-am acceptat nici acum. Poate cu credința în Dumnezeu. Mereu am fost omul care s-a bazat pe credința și cred că asta m-a întărit cel mai mult. Am reușit, alături de sora mea, să ne întărim unul pe celălalt, să trecem cu bine. Adică să trecem cu bine, că nu știu dacă poți să treci cu adevărat total. Golul acela rămâne. Mereu. Crede-mă, mereu! Cred că mereu va rămâne golul acela și te urmărește. Dar nu mai doare la fel de tare, de intens.
După ce ți-ai pierdut tatăl și mama, la ce te gândeai? Cum puteai să mergi înainte? Totul s-a întâmplat într-un timp scurt, adică nici n-a trecut o lovitură că a venit următoarea și următoarea.
Toate au fost momente foarte dificile. Au fost momente, cum am spus, după decesul tatălui meu cred că n-am conștientizat decât foarte târziu ce mi s-a întâmplat. Dar cred că cea mai mare lovitură a fost după decesul mamei mele, când într-adevăr am am simțit totul din plin. Pot să spun că am avut momente dificile, nopți nedormite, nopți destul de lungi cumva. Dar cred că acum am reușit să mă stabilizez și să accept.
Ți-a zis ceva special mama ta, atunci în ultimele clipe de viață?
Nu aș vrea să intru prea mult în subiect. Eu am avut o relație incredibilă cu mama, a fost mereu sprijinul meu, suportul meu. Cred că e nevoie să înveți să trăiești fără după ce nu-i mai ai. Tot ceea ce am realizat, ceea ce sunt, ce am devenit, i se datorează, în proporție foarte mare, ei. Și am să-i fiu mereu recunoscător pentru ceea ce a făcut pentru noi, pentru mine, pentru sora mea. A fost mereu lângă noi și chiar am avut o relație specială.
Ai bifat cluburi tari, acum te bați iar la titlu, mulțumit cu ce-ai realizat până acum?
Da, sunt echipe importante din campionatul nostru la care am jucat. Chiar pot să spun că sunt mândru, sunt binecuvântat că am avut această oportunitate de a fi aici, de a juca la aceste echipe importante. Mereu am spus-o! N-am fost niciodată cel mai cel mai talentat jucător sau cel mai bun din anturajul meu, nici măcar când eram la Petroșani. Consider că am fost unul dintre cei mai ambițioși mereu și cred că asta m-a ajutat și m-a adus aici, unde sunt.
Ce ar însemna un sezon reușit pentru U Cluj?
Cred că un un sezon reușit ar fi să ne îndeplinim obiectivele. Principalul obiectiv în momentul de față este să ne calificăm în play-off. Acolo e alt campionat, o știm toți. Iar dacă vom ajunge acolo, ne vom fixa următorul obiectiv.
Ai jucat în derby-uri tari, care se trăiește cel mai intens? Rapid - FCSB, Dinamo - FCSB, CFR - U Cluj?
Cred că sunt diferite. N-aș putea să aleg unul, sincer, toate au fost foarte importante. M-am bucurat de ele din plin și sper să o mai fac în continuare.
Ce-ți dorești de la anul acesta?
Să fiu sănătos, familia la fel și să încerc să devin cea mai bună variantă a mea.
