Cristian Geambașu Lecția olandeză

• Copiii din Țara Lalelelor învață să înoate și îmbrăcați pentru a-și salva un semen.
• Politicienii noștri adulți știu însă cum să își arunce adversarii în apă. Este o disciplină pe care o stăpânesc incredibil de natural.

Oamenii de la tehnic ai televiziunilor încă mai strâng aparatura care a făcut posibilă transmiterea certurilor între candidații la președinție. A le numi dezbateri este impropriu.

Cei care au avut ficatul rezistent și au reușit să urmărească cele 3 emisiuni (Digi 24, TVR și Antena 3/CNN) au reținut că unul dintre subiectele aprig disputate a fost acela al bazelor sportive din Capitală.

Nu câte rachete Patriot ar trebui să avem, nu PIB de 3,5% pentru apărare, nici cum facem să-l convingem pe JDV ca nu am căzut acum din teiul lui Eminescu.

Cearta

Ironia din titlul articolului trecut, „Na că politicienilor le pasă de sport”, semnala tocmai dezinteresul cronic al politicienilor pentru domeniul de care lumea își aduce aminte când joacă Naționala la Euro sau câștigă David Popovici vreo medalie.

Cearta dintre Nicușor Dan și Crin Antonescu, perpetuată și pe parcursul ultimelor două emisiuni electorale, avea la bază înstrăinarea către niște privați a 34 de hectare din patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului.

Aminteam în articolul acela că numărul bazelor sportive din București a scăzut de la 107 la 46 în cei 35 de ani trecuți de la Revoluție. E de înțeles că celelalte zone ale țării nu fac excepție de la fenomenul extincției sportului. În special al celui de masă.

Fuduli și provinciali

România a avut și încă are mari campioni, dar la nivelul elitei intelectuale percepția despre sport este aceea de activitate secundară, nedemnă de cei cu preocupări înalte.

La noi, sportul nu a fost și nu este privit ca o formă accesibilă de cultură, ale cărei valori nu trebuie căutate în pretențioase concepte filosofice. Și aici, în privința atitudinii față de sport, dovedim că suntem niște fuduli provinciali ai Europei civilizate.

Halbere

Logic, disprețul majorității elitei autentice a societății a antrenat și disprețul clasei politice, care se face că se apropie de sport doar când are interes electoral. N

ici în rândurile noastre, ale oamenilor obișnuiți lucrurile nu stau mai bine. Din cauza ofertei limitate în care ajungi să poți practica o formă de activitate sportivă, destui continuă să practice disciplina „halbere”.

Am căutat pe site-urile ANS (Agenția Națională pentru Sport) și COSR (Comitetul Olimpic Sportiv Național) date statistice clare despre numărul cluburilor sportive și al practicanților aflați în evidența acestor organisme.

Nu există așa ceva. Nici centralizat, nici sintetizat.

Cum e la olandezi

În așteptarea unui răspuns, promis că va veni după minivacanța de 1 mai, bugetarii au dreptul sacru la relaxare!, vă propun câteva statistici despre cum se întâmplă lucrurile la olandezi. Ei au o evidență clară, la zi.

Olanda sau Țările de Jos au o populație apropiată de aceea a României (19 milioane noi, aproximativ 18 Olanda), așa că datele au o relevanță concretă.

NOC*NSF (Nederlands Olympisch Comité*Nederlandse Sport Federatie) adică organizația care comasează Comitetul Olimpic Olandez și Asociația Federațiilor Sportive Olandeze) furnizează date exacte despre răspândirea sportului în Țara Lalelelor.

Care nu este doar una a bulbilor de flori și a pictorilor flamanzi, nici doar a fotbalului total. Potrivit NOC*NSF, în Țările de Jos ființează 24.000 de cluburi/asociații sportive, numărul olandezilor implicați într-o formă organizată de activitate sportivă fiind de 5,2 milioane.

Același organism precizează însă că peste 10 milioane de cetățeni ai Regatului sunt practicanți ai unui sport cu o frecvență săptămânală.

Înot 3 stiluri și salvarea unui om

În școlile primare din Țările de Jos, înotul și patinajul sunt discipline obligatorii, care presupun trecerea unor teste.

La înot sunt 3 astfel de teste. Primul este să arăți că poți înota 3 stiluri în condiții normale, cu echipament adecvat. Al doilea presupune că trebuie să demonstrezi că poți salva pe cineva de la înec cu echipament de înot, în timp ce la al 3-lea și ultimul, cel mai dificil, ești obligat să faci asta aruncându-te îmbrăcat în apă.

Nu știu dacă e cazul să fim atât de pretențioși încât să credem că alegem un președinte care să se arunce îmbrăcat în apă pentru noi, ca să ne salveze. Dar unul care știe ce-i acela fair-play, ar fi o garanție minimă.