Publicat:
03.05.2025, ora 10:00
Actualizat: 03.05.2025, ora 10:51
- Mirel Rădoi nu știe să piardă. Nu a știut niciodată.
Când era jucător, Rădoi fie lua câte un roșu pe final de meci, când devenea clar că echipa lui nu mai are șanse, fie se răfuia cu geamurile, cu ușile ori alte obiecte care îi stăteau în cale și care îl ajutau să-și descarce nervii.
Între timp a îmbătrânit, s-a mai maturizat și nu mai distruge totul în jur, dar nu a scăpat de acea îngrijorătoare lipsă de echilibru când lucrurile nu-i merg bine.
Toți marii sportivi sunt ofticoși. Niciunul nu suportă și nu acceptă înfrângerea. Refuzul ăsta de a ceda i-a separat în timpul junioratului de alți tineri poate la fel de talentați ca ei, cărora însă le lipsea senzația de rău de la finalul unei partide pierdute.
Frica de necunscut, de incontrolabil, îl bântuie pe Rădoi
Rădoi a fost dintotdeauna un tip al dracului. Bătăios, implicat 100%, incapabil de compromis pe teren. Dovadă e accidentarea aia nenorocită din meciul contra Italiei de la Euro 2008, când și-a făcut fața zob.
El și-a construit o imagine de lider gata să treacă prin zid dacă asta îi garanta succesul. Chiar și când punea mâna pe telefon și îi suna pe cei de la U Cluj, cum aveau să ne dezvăluie interceptările DNA din Cazul Valiza, o făcea tot pentru că mintea lui nu a fost programată să accepte eșecul.
Și pentru că a trăit mereu cu obsesia de a fi în control total, de a reduce la minimum numărul variabilelor.
Dacă veți avea curiozitatea de a citi sau reciti dialogurile lui cu Gigi Becali din 2008, veți descoperi această latură a fostului căpitan al Stelei, actual antrenor al Universității.
A rămas la fel și după ce s-a lăsat de fotbal. Frica de necunoscut, de incontrolabil, îl bântuie și astăzi. Ajunge să-i asculți interviurile dinaintea meciurilor ori conferințele de presă pentru a te simți strivit de cantitatea de detalii pe care Rădoi ți-o oferă.
Îți spune că între minutele 30 și 45 adversarul e vulnerabil, că a studiat el că atunci trebuie presat. Că a petrecut șase ore analizând penalty-urile înaintea partidei de Cupă împotriva CFR-ului.
Ori că știe exact în ce zone ale terenului este vulnerabilă FCSB, pentru că Șut și Chiricheș au aceleași mișcări în teren meci de meci.
Unde greșește Mirel Rădoi?
E rău când ești hiperanalitic? Nu. E greșit că ieși cu toate aceste informații în spațiul public? Aș zice din nou că nu, deși acest obicei mă duce cu gândul că Mirel încearcă în permanență să dovedească lumii că e priceput.
Parcă ar vrea să demonstreze că povestea cu BAC-ul, care i-a urmărit începuturile carierei, nu îl împiedică să fie un antrenor valoros.
Unde cred însă că greșește Rădoi este atunci când își imaginează că acest puzzle plin de detalii tehnico-tactice, pe care îl construiește într-o săptămână de antrenament, e obligatoriu să se finalizeze cu o victorie a echipei lui.
Pare că nu concepe că poate da greș ori că fotbaliștii săi s-ar putea dovedi neputincioși în raport cu tactica sa.
Rădoi antrenează oameni. Oamenii ăia au multe calități, nu degeaba au ajuns să joace în prima ligă, dar și suficiente defecte care îi împiedică să se transfere în campionate mai puternice ca al nostru. Ori antrenorul lor nu pare a înțelege asta, altfel nu se explică plânsul acela de la finalul meciului de aseară.
Oricât te-ai strădui, din fotbal și din viață nu poți elimina limitele umane ori șansa. Are Rădoi puterea de a trage cu zece centimentri mai jos mingea șutată de Mitriță la 1-1, în așa fel încât să intre în poartă?
Putea să intervină câteva minute mai târziu și să-i pună adeziv pe mănuși lui Popescu ori să-i strângă picioarele ca balonul să nu se strecoare în poartă? Evident că nu. Și atunci de ce să ai căderea aia nervoasă?
S-a dus în decor după fiecare eșec
Sunt mulți cei care au văzut în reacția lui Rădoi o dovadă a pasiunii care îl consumă. Aurică Țicleanu îi cerea aseară lui Mihai Rotaru să îi facă rapid contract pe mai mulți ani unui antrenor atât de atașat de Craiova.
Tot în studioul Prima Sport, Emil Grădinescu identifica în plânsul lui Rădoi pasiunea aceea pentru fotbal a oricărui puști prăbușit după o înfrângere în cel mai pur meci al vieții, cel din curtea școlii.
Dacă această dovadă de instabilitate emoțională a antrenorului Craiovei ar fi fost singulară, le-aș fi dat dreptate. Doar că M.R. s-a dus în decor cam după fiecare eșec.
A acuzat FCSB de spionaj după 0-1 pe Arena Națională, a identificat un arbitraj șmecheresc la 0-2 cu CFR Cluj, a vorbit de suprimarea unei vieți la finalul jocului cu U Cluj.
Iar acum a încheiat în lacrimi un interviu după un 1-2 cu Rapid din etapa a 7-a a play-off-ului ediției 2024-25 a Superligii, nu după vreo mare finală de competiție.
Nimeni nu poate controla universul
Poate că își imagina că ar putea câștiga titlul încă din acest sezon și i s-a năruit un vis. Doar că nici varianta asta nu justifică prăbușirea antrenorului oltenilor.
Iar dacă Rădoi are în plan să se adune, să se scuture de eșecurile cu U Cluj și Rapid, să redevină lucid, să se apuce încă din finalul actualei stagiuni să pună bazele asaltului către titlul 2026, primul lucru pe care trebuie să-l schimbe este gestionarea momentelor nefaste.
Îi va fi mult mai ușor să ajungă în punctul respectiv acceptând că niciun om nu poate controla universul.
