Cristian Geambașu Până la moarte!?

• Și dincolo de ea dacă e nevoie!? Asta ne spune Cristian Chivu despre susținerea pentru Dennis Man. Și nu glumește. O, man!

Ratările imense al lui D. Man din finalul meciului pierdut de Parma în fața lui Como (0-1) nu vor intra într-o antologie. S-a întâmplat și continuă să se întâmplă și la case mai mari, cu jucători mult mai scumpi.

Ultra recent - cine a văzut cum și-a dat Garnacho de la United cu stângul în dreptul la 24 de ore distanță de faptele de arme ale lui Man, știe ce zic.

Atacantul argentinian de 20 de ani are o cotă de piață de 45 de milioane de euro, potrivit site-ului Transfermarkt. Asta nu l-a împiedicat însă să-și dea cu stângul în dreptul la 10 metri în fața porții lui Brentford.

Avantaj Man?

Totuși, între Man și Garnacho este o diferență care nu provine din cota de 3 ori și jumătate mai mică a românului sau de la nivelul cluburilor pe care le reprezintă. E o diferență de abordare. Pe Garnacho nu l-a apărat Ruben Amorim, antrenorul lui, cum l-a apărat Cristian Chivu pe D. Man.

Avantaj Man? Ei, asta este întrebarea la care ar trebui să răspundem. Și nu e bine să ne grăbim să stăm cu mâna pe sus, io doamnă, io, doamnă!, că nu ne-o ia nimeni înainte la vreo notă mare la cursul despre morală. Curs opțional frecventat de tot mai puțini elevi sau studenți. Ce, ține foame morala asta?

Fotbalul, oglinda deformată

Ne-am hrănit mulți ani cu dictonul că fotbalul este o oglindă a societății. Părea așa un mic concept filosofic. Dar că acum trebuie o mică ajustare. Fotbalul e un soi de oglindă a lumii, dar este una care deformează. Care minte. Netalentații devin virtuoși, supraponderalii, Feți Frumoși.

Într-o lume ca fotbalul, în care eșecul profesional este premiat, în care ești îmbrățișat, consolat și mângâiat pe creștet când faci o prostie cât casa, deci încurajat să o iei de la capăt, să persiști în greșeală, e clar că lucrurile nu corespund cu viața reală. Cu universul de dincolo de fotbal.

După muncă, și răsplată. E un principiu expirat?

Acolo, în lumea reală, ești sancționat pentru un eșec profesional. Nu îți taie nimeni capul, dar funcție de anvergura ratării suferi niște consecințe. Ești mustrat, apoi ești amendat, într-un final ești concediat.

Cum ar fi, credeți, ca la o companie care se bazează pe sistemul informatic tocmai responsabilul acestuia să scape niște viruși care să compromită toată baza de date, să blocheze toată activitatea, iar după aceea, când totul trebuie luat de la zero și e pericolul ca firma să dea faliment, să vină managerul și să-i spună împricinatului că îl apără până la moarte, pentru că îl vede cum se pregătește și cum își dă silința să fie un programator mai bun?

Camaradul cărat în cârcă

Ceva similar s-a întâmplat cu managerul Chivu care l-a apărat pe angajatul Man ca pe un camarad căzut pe câmpul de luptă. E drept, soldatul rănit plecase la luptă în prima linie cu mintea în altă parte. De exemplu, se gândea el ce tatuaj să-și mai facă. Și unde, că nu prea mai are loc pe nicăieri pe piele. Pe sub piele? Pe sub pielea antrenorului?

Că oamenii de fotbal dansează printre clișee, știam. Că în fotbal vorbele au o semantică diferită, adică una spui și alta gândești, iar știam. Dar pentru o asemenea exagerare ca a lui Chivu nu știu câți dintre noi eram pregătiți. Nu e cam mult să invoci atașamentul definitiv pentru unul care a dat peste poartă din 6 metri și care dacă nu rata îți putea aduce punctul liniștii finale? Asta ca să mă exprim în termenii domnului Cristian Chivu.

Doză de adevăr sau minciunele călduțe?

Această pseudo pedagogie ar putea impresiona un auditoriu mai sensibil. Evident, în amintita categorie nu intră suporterii Parmei, care, ce să vezi, l-au fluierat pe D. Man la finalul meciului.

În afară de faptul că nu și-a făcut sieși un serviciu, nu cred că promițătorul antrenor Chivu l-a ajutat pe Man cu această declarație morbidă de dragoste.

Prin contrast cu solidaritatea antrenorului, bate la ochi indolența de care suferă jucătorul. Unul pe care Mircea Lucescu contează la națională și pentru care, îngrijorat, a făcut o vizită în Italia. Să afle de la sursă de ce Man este rezervă.

Păi, nu se vede? Cum adică, antrenorul care își dă viața pentru tine te ține pe bancă? Ce mai e și asta? E o boală care se vindecă prin terapii homeopate? Sau s-ar vindeca printr-o doză șoc de adevăr?

Posibil totuși ca în spatele ușilor închise tonul să fi fost altul, iar ratangiul să fi fost avertizat pentru jemanfișismul lui în formă continuată. Deși mă îndoiesc, Chivu era foarte pătruns de ce spunea.

De fapt, asta e îngrijorător. Să faci corp comun cu nepăsarea și să pui gaj moartea. Miroase a farsă.