Publicat:
28.03.2025, ora 12:43
- Liță Dumitru (75 de ani) rememorează 4 episoade memorabile din cariera sa la Steaua și Rapid, dar și la echipa națională
- Fostul mijlocaș spune povestea incredibilului România - Iugoslavia 4-6 din 1977: „Ni se dădeau pastile. După meci, m-a luat Miliția. Mă turnase Piști Covaci”
1. Liță Dumitru, debut de 10
Primul episod de care Liță și-a amintit, într-un dialog amplu cu jurnalistul Costin Deșliu la podcastul «Povestirile sportului», a fost cel al debutului în prima divizie, pe 10 martie 1968.
„S-a întâmplat la Pitești, la un FC Argeș - Rapid 3-0. Iar primul om pe care l-am avut în pază a fost Dobrin. Mi-a zis nea Tinel: «Liță, numărul 10 e Dobrin, trebuie să-l marchezi.Nu cunoști pe mă-sa, nu cunoști pe tac-su, îl marchezi. Eu știu că n-o să poți să-l ții, dar în spatele tău va fi mereu Popică, te ajută și el”.
Mijlocașul crede că s-a descurcat bine. „Mi-a fost frică rău în primele 10 minute, dar apoi am început să-i cam iau mingea. A dat două goluri, dar el a luat 10 în Sportul, iar eu tot 10!”.
2. Cel mai neplăcut antrenor
Provocat să indice antrenorul cu care a avut cea mai tensionată relație, Dumitru nu ezită nici măcar o secundă:
„Cu Titi Teașcă nu m-am înțeles deloc, era un antrenor căruia îi plăcea să dirijeze el tot. Fotbalistul era doar o unealtă. Nu știa fotbal, nu știa să vorbească cu jucătorii. Pornea antrenamentul și el începea: tu ieși afară că nu ai ascultat, tu că miroși a băutură. Rămâneam câte 5 inși la antrenament!”
Liță nu ezita însă să-l contreze de câte ori avea ocazia: „Ne certa mereu: «Tu dă cu stângul, tu dă cu dreptul». Eu îi ziceam: Dar cum să dau cu stângul, arată-mi! Băga mâna în gheată și dădea cu ea așa, habar nu avea să lovească cu piciorul!”.
„La un antrenament am ratat un penalty. M-a certat îngrozitor. Bă, nu știți să bateți penalty! I-am zis: «Ia dă, bre, mata, să văd cum faci». Lasă, mă, că v-arăt eu! Ia treci, Iordache, în poartă! S-a apucat la 5 după-amiază și, când s-a întunecat, el încă mai trăgea, că Iordache n-a vrut să-l lase să dea gol. I-a zis: «Dacă mata îmi dai gol, eu mănânc mingea aia». Evident, nu i-a dat”.
Greșeala vieții când am plecat de la Steaua în ‘80. Mi s-a pus mie pata să fac facultate și m-am dus la Timișoara, am renunțat la grad, la tot. Mare greșeală. Când i-am văzut pe steliști câștigând Cupa Campionilor a fost un regret imens. Nu invidie, regret. Liță Dumitru
3. Liță Dumitru și Zeul Cruyff
În schimb, Liță rememorează cu multă bucurie prima întâlnire cu Johan Cruyff, deși aceasta nu s-a încheiat bine pentru român.
„Am făcut cunoștință cu Cruyff la echipa națională, la Amsterdam. Mi-a zis nea Tinel Stănescu, antrenorul de atunci: «Ocupă-te de Cruyff, treaba ta cum». Evident, știam cine e Cruyff, dar nu m-am speriat. Până a început meciul. Apoi s-a întâmplat neprevăzutul”.
Fostul internațional continuă: „M-am dus de 30 de ori să-i iau mingea. Aveam 3 metode de deposedare prin alunecare, una din față, care se termina de obicei cu fault, și cele două din lateral, în care blochezi mingea și nu e fault, îl lași pe adversar fără ea. La Cruyff, de câte ori am încercat, a fost imposibil. Nu că nu i-am luat măcar o dată mingea, nici măcar n-am atins-o! Eu eram pe jos și el centra, nu înțelegeam cum a trecut mingea”.
Dar fotbalistul ajuns acum la 75 de ani spune că și-a învățat lecția. „După ani de zile ne-am întâlnit iar, eu eram la Steaua, el la Barcelona, dar am anunțat în vestiar: «Eu nu-l țin pe Cruyff!”. Nea Imi se gândea: «Pe cine să pun? Pe Ion Ion sau pe Anghelinei?» Mă umfla și râsul. Pe cine să pui? Că pe ăsta nu-l poate ține nimeni”.
Nu m-am serbat când am împlinit 75 de ani, e prima dată în viață când nu mă serbez, dar am o vârstă, te mai doare colo-colo. În plus, sunt operat de cancer la prostată, cum am o durere îmi zboară mintea acolo și nu-mi mai arde de petreceri Liță Dumitru
4. Erau dopați fotbaliștii la națională?
Amintirea cea mai îngrozitoare rămâne însă cea de la România - Iugoslavia 4-6, pe 15 noiembrie 1977. „Era în preliminariile pentru CM 78, aveam nevoie de victorie ca să ne calificăm. În tur câștigasem. La pauză conduceam cu 3-2 și la final se termină 4-6!”.
Liță Dumitru are o teorie pe care și acum o spune cu frică. „O să vă spun ce cred eu că s-a întâmplat. La națională ni se dădea Revitaloză, niște stimulente, cu o oră înainte de meci. Erau la limita dopingului. De obicei medicamentele astea ne făceau mai iuți, mai buni, mai concentrați. Ne dădeau un boost. Ce-i drept, după meciuri nu dormeam 4-5 nopți!”
„M-au acuzat că am vândut meciul”
„Oricum, ne obligau să le luăm, nu aveam de ales. Uneori funcționau, alteori nu. Acum pare că nu. Indiferent ce interese or fi fost. Când a început repriza a doua nu mai știam niciunul la ce poartă atacam.
Nu știam unde e tabela, în ce direcție batem autul, eram buimaci. S-a zis că ne-a făcut ceva cineva dintre ai noștri. Erau interese mari să se califice Spania, nu noi, că se duceau cu suporteri mulți în Argentina la turneul final, nu ca noi”.
Întâlnirea nu avea să se termine cu bine pentru mijlocaș. „De picat, am picat eu în plasă la final. A venit și m-a luat Miliția de acasă! Și eram la Steaua locotenent-colonel! M-au acuzat că am vândut meciul Iugoslaviei. Piști Covaci, care nu mă înghițea, m-a turnat că am vândut meciul. Au zis unii, subalterni de-ai lui, că m-au văzut la hotel unde stăteau iugoslavii. Au zis că la ora 7 seara eram pe acolo”.
„Am avut bulan mare”
Dumitru spune că doar norocul l-a salvat. „Am avut bulan mare. În acea seară, la 7 și un sfert venise Adrian Păunescu în cantonament și am stat împreună de vorbă vreo 20 de minute, apoi am fost la masă cu colegii și m-am uitat apoi cu Sameș, cu Cheran și ceilalți colegi la Stan și Bran.
Dacă nu puteam să justific ce am făcut în acele ore, ajungeam la pușcărie! Cei cu care am stat au dat declarații și m-au salvat. Apoi și cei trei, care depuseseră mărturie contra mea, și-au retras vorbele, au zis că de fapt era Cornel Dinu, nu eu! Păi Dinu era înalt, eu mic, cum ne-ați confundat, mă?”
Finalul? „Au mers spaniolii până la urmă la turneul final din Argentina, dar nu pot să spun cu cine din echipă s-a aranjat totul. Știu la nivel de zvon, dar nu spun. Dacă ne gândim pe unde au ajuns persoanele alea, ne putem da seama”. (n.r. La scurt timp după meci, Dinamo, care dădea mulți jucători la națională, a ajuns într-un turneu de 10 zile în Spania).
„Am avut multe discuţii cu Pişti, iar el mi-a dat de înţeles că n-au fost lucruri curate atunci. Interesul era foarte mare ca Spania să participe la turneul din Argentina. Senzaţia mea e că autorităţile române au ştiut ce se petrece, dar au închis ochii. Covaci avea să-mi spună, după aceea, că «n-aveam ce face, nu ne puteam pune contra vântului»” Constantin Cernăianu pentru EVZ, în 2003
