VIDEO Varianta lui Mircea Lucescu despre accidentul suferit: "Tramvaiul putea evita coliziunea, parca a vrut sa dea peste mine"

Mircea Lucescu a vorbit in premiera, pentru Gazeta Sporturilor, despre accidentul pe care l-a suferit vinerea trecuta, pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti. "Tramvaiul putea evita coliziunea, sa ma ierte Dumnezeu, dar parca a vrut sa dea peste mine", a declarat Mircea Lucescu, de pe patul de spital, inainte de operatia suferita duminica.

Mircea LucescuFoto: AGERPRES

"Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zarit de la zeci de metri distanta si mi-am imaginat ca va frana. Sa ma ierte Dumnezeu, dar parca a vrut sa dea peste mine", a declarat Mircea Lucescu, pentru Gazeta Sporturilor, despre accidentul suferit saptamana trecuta.

Mircea Lucescu a fost operat cu succes, in cursul zilei de duminica, la Spitalul Universitar din Bucuresti, antrenorul echipei Sahtior fiind supus interventiei chirurgicale (a durat doua ore) dupa ce a aparut o complicatie - exces de lichid pleural.

"Operatia a decurs bine, ne-am bucurat ca pacientul nu a avut leziuni pulmonare. Tot hematomul era din cauza fracturilor costale. Speram ca lucrurile sa evolueze bine, este un tip robust. Coastele au fost fixate pentru ca in felul asta durerea post-operatorie va fi mai mica. Ne dorim sa paraseasca rapid spitalul fara sa mai avem complicatii.

Orice interventie poate fi urmata de complicatii nedorite, dar cred ca am facut tot posibilul sa le evitam. Doar Dumnezeu poate sa stie ce va urma. Va fi retinut pentru cateva zile. Ca la orice operatie pe torace, tuburile vor fi tinute cateva zile" - profesorul Ioan Cordos.

Mircea Lucescu se afla internat la Spitalul Universitar, dupa ce vineri a suferit un accident de masina pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti.

Conform purtatorului de cuvant al Spitalului Universitar, Mircea Lucescu a suferit un traumatism toracic sever, are cateva coaste rupte, iar sambata i-a fost facut un drenaj, dupa ce cantitatea de sange din cavitatea toracica crescuse.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”

23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”

00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365