Aryna Sabalenka (14 WTA) este a doua finalistă a turneului WTA Elite Trophy de la Zhuhai, după ce a învins-o pe Karolina Muchova (26 WTA), scor 7-5, 7-6(4).
Muchova a început partida cu un break la 0, însă Sabalenka a restabilit egalitatea în game-ul următor și a închis setul în game-ul al 12-lea. Cehoaica a început mai bine și setul secund, a fost aproape de o desprindere la 3-0 (Aryna a salvat trei mingi de break), însă finalul setului a fost unul cu probleme la serviciu pentru ambele jucătoare (Sabalenka a făcut două break-uri, Muchova a mai făcut unul) și actul a fost decis în tiebreak, unul cu nu mai puțin de opt minibreak-uri (Sabalenka a reușit cinci și s-a impus cu 7-4).
Partida dintre Sabalenka și Muchova s-a încheiat după o oră și 55 de minute.
Sabalenka rămâne neînvinsă la Zhuhai obținând a treia victorie, după cele din Grupa Trandafir: 6-3, 6-4 cu Maria Sakkari (22 WTA) și 6-4, 3-6, 7-5 cu Elise Mertens (18 WTA) și
Pentru titlul de la Zhuhai, Aryna Sabalenka se va duela cu Kiki Bertenss (10 WTA), care a trecut de Saisai Zheng (40 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-4.
Astfel, Aryna Sabalenka își poate trece în cont al cincilea trofeu al carierei și al treilea din 2019, după cele de la Wuhan și Shenzhen.
\uD83D\uDC4F\uD83D\uDC4F Through to the finals! @SabalenkaA defeats Muchova in a second set tiebreak, 7-5, 7-6(3), advancing to the finals of the @WTAEliteTrophy pic.twitter.com/oe61Nx9YrS
— WTA (@WTA) October 26, 2019
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro