Publicat:
11.04.2025, ora 09:10
- Sunt puține momentele în care pe Răzvan Patriche (38 de ani) îl vezi fără zâmbet pe buze în afara terenului. Poate doar în momentele în care Dinamo nu reușea să câștige și nu mai găsea scăpare din cel mai greu moment al istoriei.
Aproape 39 de ani, pe care îi va sărbători la finalul lunii, ultimele meciuri din carieră. Una cu de toate.
A crescut la Sportul Studențesc, a învățat ce înseamnă vestiarul unei echipe în „gașca nebună” a lui Dan Petrescu. A învățat și că fotbalul nu înseamnă doar succes și bani, ca uneori trebuie să aștepți luni de zile un salariu.
Toate l-au călit și l-au adus în ultimii 3 ani din carieră la Dinamo. Din nou într-un moment greu. Dacă ar fi fost ușor, probabil Răzvan n-ar fi fost aici.
Se bucură și povestește cu patos, după antrenament, în cantonamentul de la Săftica, tot ce-a trăit în cei peste 20 de ani de carieră la nivel înalt.
Răzvan Patriche: „Nu mă gândeam că voi juca la acest nivel”
Te salut, Răzvan! S-au schimbat multe de când tu ai intrat în fotbal. Și-n lume, ai aproape 39 de ani, ce spui de acești peste 20 de ani?
Salut! A fost o perioadă frumoasă, în care m-am simțit minunat și mă bucur că am început să joc la profesioniști. Nu mă gândeam niciodată atunci când am plecat de acasă la fotbal că voi juca la acest nivel. Copil fiind, mă uitam la televizor și-mi doream să fiu și eu pe acolo. Dar nu mă gândeam niciodată că o să ajung la un club precum Dinamo.
Dar la faptul că vei spune stop abia la 39 de ani?
Nu mă gândeam.
„Dinamo îmi rămâne în suflet! Am trecut prin multe împreună”
Atunci era o vârstă la care foarte greu puteai ajunge încă în activitate.
Acum sunt alte metode de recuperare, altfel de operații. Vedeți și fotbaliștii care încă mai joacă.
Ce te-a făcut să spui „da” și să vii la Dinamo într-unul dintre cele mai grele momente din istoria clubului?
Ce trebuie să spui când te cheamă Dinamo?! Nu contează! Chiar dacă era într-un moment greu pentru mine și Dinamo, n-a mai contat asta. Chiar dacă aveam 35 de ani, am ajuns aici să ajut cu tot ce pot.
Dacă ar fi să o pui într-un tablou al carierei, unde ar fi experiența de la Dinamo?
Pe primul loc! Cu siguranță!
Știu că ții mult și la Sportul Studențesc…
La ei m-am format și cu ei am început fotbalul. La Dinamo a fost maxim!
Te-au făcut un dinamovist veritabil acești ani aici?
Cu siguranță! Am trecut prin atâtea împreună și va rămâne în sufletul meu mereu. Cred că a fost acel moment când am promovat care a schimbat tot. A fost cel mai greu an, cu multe lipsuri. Împreună cu fanii am reușit să trecem peste el și să ajungem înapoi în Liga 1. După care am avut un an greu. Dinamo a avut un an greu și poate că trebuia să trecem prin asta. Cred că ne-a făcut mai puternici.
Ce-a lăsat cariera de fotbalist peste tine la nivel fizic? Simți dureri când te ridici din pat după atâtea cantonamente și lovituri?
La nivel fizic sunt foarte bine. Nu mă dor toate. Doar genunchii câteodată.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
„Plec mândru că am purtat tricoul lui Dinamo și am lăsat clubul acolo unde îi este locul”
E greu să accepți că a venit finalul carierei?
Trebuia să vină și momentul ăsta. Am și eu o vârstă și s-a nimerit să fie perioada asta în care să mă apuc de licența B și A. Nu pot să fiu jucător activ aici. Am zis să continui până la vară și apoi trebuie să mă las ca să continui școala.
Ai mai fi putut duce o experiență la liga a II-a? Mă refer și la nervi pentru că ai mai trecut și prin perioade foarte grele.
Am avut destule. Astea nu fac decât să te întărească și să devii mai bun.
E o împlinire sufletească faptul că ai venit la Dinamo într-un moment greu și acum când pleci, când spui stop, clubul e printre primele în România?
E o împlinire sufletească pentru că plec mândru că am reușit să port tricoul lui Dinamo. A fost o onoare și o mândrie și mă bucur că Dinamo este acolo unde merită.
Cum ai reușit să duci nivelul până la 39 de ani? Ai vreo alimentație anume?
Nu fac nimic special. Doar ce se face la fotbal. Fac prevenție și ce se cere la antrenament.
La alimentație?
Nu exagerez cu nimic. Așa a fost să fie și gena.
„Am avut lipsuri, dar îi mulțumesc tatălui meu pentru tot sprijinul”
Opt ani aveai când ai ajuns la Sportul. Îți mai aduci aminte prima zi la fotbal și cum ai ajuns?
Da! M-am urcat în tramvaiul 41 și am ajuns în Regie. Nu era nimeni pe acolo. Mă plimbam pe la stadion și m-am întâlnit cu un băiat. M-a întrebat ce caut pe acolo și i-am spus că am venit la Sportul, la probe. Mi-a spus să vin a doua zi, că aveau antrenament. M-am întors și m-am prezentat la antrenor, m-a pus să dau probe, să o țin pe picior și apoi am jucat fotbal. La sfârșitul antrenamentului mi-a spus să vin cu 5 lei și două poze ca să-mi facă legitimația. Așa a plecat toată aventura.
Erau anii '90, foarte grei pentru România. Puteau să te susțină cei din familie?
M-au susținut. A fost alături de mine și la bune, și la rele.
Ai avut lipsuri când erai copil? Să n-ai ce au alții?
Au fost, dar asta n-a contat.
Ce-ți vine în cap când te gândești la tatăl tău? El te-a susținut cel mai mult.
Așa este! M-a susținut mereu și venea după mine la toate meciurile. Mă încuraja și încerca să-mi dea și sfaturi. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut și că m-a susținut.
Patriche Jr crește la Steaua
Cum e Răzvan Patriche ca tată? Ești diferit față de tatăl tău?
Suntem puțin diferiți. Sunt mai liniștit, el era mai vocal.
Erau și alte vremuri!
Drept este. Eu sunt mai liniștit. Băiatul meu joacă fotbal și mă duc atunci când pot. Îl susțin și încerc să-i dau anumite sfaturi.
Cum e fiul tău? Îți calcă pe urme?
Îi place fotbalul, însă este foarte greu și sunt sigur că va trece prin multe. Vom vedea.
Îl pregătești?
Trebuie. Contează și cum o să fie el ca și personalitate, caracter. O să fie multe momente dificile, mai ales dacă va reuși să facă pasul la seniori sau nu.
Unde joacă?
La CSA Steaua!
E mai aproape de casă?
Da! Se urcă în tramvai și se duce singur.
A luat-o pe drumul tău!
Mă bucur că știe să se descurce. Asta e cel mai important la copii, să știe să se descurce singuri.
Modelul Dan Petrescu, „bărbatul” din vestiar
Care e antrenorul care și-a pus cel mai mult amprenta în carieră?
Am spus-o mereu și acela e Dan Petrescu. Cu el am terminat junioratul la Sportul Studențesc și am rămas cu deprinderile lui și regulile nescrise, pe care ni le-a implementat.
Dacă ar fi să spui un moment cu Dan Petrescu, un sfat sau ceva de care să-ți aduci aminte peste ani, care ar fi?
Îmi aduc aminte când m-a băgat să joc primul meci. Am avut o perioadă de un an de zile când m-am plimbat prin toată România și nu m-a băgat deloc. M-a băgat la un meci acasă când am jucat cu Bacăul. Am câștigat atunci cu 2-1. Țin minte că a fost o contră pe la jumătatea terenului, în fața băncii de rezerve, în care am băgat o alunecare unde erau patru inși. Am ieșit de acolo cu mingea la picior și cred că cu asta l-am cucerit.
Cum era Răzvan Patriche de la Sportul față de cel de azi?
Nici nu mai știu.
Mai fragil, mai puțin curajos?
Cu siguranță. Am trecut prin multe. Eram mai emotiv, dar și acum mai am emoții. Cred că atunci eram mai fragil.
Aveai vreo poreclă pe la Sportul? Fiind junior ești băgat mai la mijloc.
Îmi spuneau „Bărbatul”.
De ce?
Când am intrat în cabină prima dată, era (n.r. - Florentin) Cruceru, care mi-a spus: „Mamă, ce bărbat!”. De atunci mă striga toată lumea „Bărbate”.
Ai vreo amintire amuzantă de la vreun cantonament?
Cine mai știe? Au fost multe pe Sportul. Făceam multe prostii pentru că eram tineri și glumeam. Nu știu dacă e vreuna pe care pot să o spun.
„Șiman ne amenința, apoi plecam cu zâmbetul pe buze de la el”
Cu Vasile Șiman ai vreo amintire? Se știe că vă ținea destul de mult neplătiți și o făcea când își amintea.
Sunt multe, mai ales pe la ședințe când ne amenința și ne certa, apoi plecam toți cu zâmbetul pe buze. Ziceam: „Ne-a păcălit și de data asta”.
Ai două nume de familie și două prenume. Cum așa?
Am două de familie, Patriche-Nichita. Bunicul, de unde era el de la țară, era Patriche al lu’ Nechita. Când s-a dus să facă certificatul de naștere l-au trecut cu amândouă și așa am rămas și eu.
„Poștaș”, atestat în telecomunicații, preparator fizic și antrenor
Ce liceu ai terminat?
Liceul de poștași și comunicații, PTTR-ul.
Ai o meserie la bază dacă vrei să faci și altceva.
Am mai multe.
Ce-ți place să mai faci?
Am atestat la liceul de telecomunicații, carnet de antrenor, diplomă de preparator fizic!
Te-ai fi văzut să faci și altceva în afară de fotbal?
Nu! Dacă toată viața am făcut fotbal, tot acolo voi rămâne probabil. Vom vedea.
„Am fost neplătit un an și jumătate! Primul salariu: 10 și apoi 70 de lei”
Pe ce salariu ai jucat prima dată la Sportul?
250 de dolari la profesioniști. La juniori am avut 10 lei și apoi 70 de lei.
Făceai foarte multe din banii ăștia…
Nici pe ăia nu-i vedeam.
Ai jucat la Sportul și la Clinceni, unde se păcălea plata. Cât ai stat cel mai mult neplătit?
Cel mai mult am stat un an și jumătate la Sportul. Nu a fost așa în fiecare lună, mai primeam câte 20%, câte 30% și s-a adunat cam un an și jumătate în total. Și la Dinamo au fost 7 luni.
La Clinceni?
Am stat vreo 5 luni și apoi am venit la Dinamo. Hahaha! A fost o perioadă grea, dar e bine că am trecut pentru că am ieșit mai puternici.
Ce simțeai când te întorceai acasă fără bani și te uitai la familie, la copil?
Ce să simți?! Trebuia să faci ceva ca să mergi înainte. Nu puteam să ne plângem. Trebuia să muncim în continuare și să…
Ai ajuns să te împrumuți ca să-ți ții familia?
N-am avut nevoie să mă împrumut.
Erai la limită!
Da! Familia a fost alături de mine și ne-am descurcat cumva.
Cu primul salariu de la Sportul, 250 de dolari, ce-ai făcut?
Mi-am luat o pereche de ghete și adidași.
Ca atmosferă de vestiar, ce ai alege între „gașca nebună” și Dinamo?
„Gașca nebună”!
Ca feeling de fotbalist?
Dinamo!
Ai avut un moment în acești ani în care să spui că nu mai merită să faci fotbal?
Au fost. A fost un moment când am plecat de la Craiova și am stat jumătate de an acasă și m-am apucat iar de fotbal. M-am dus la Clinceni prima dată. N-am știu dacă mai merita atunci.
„Nu vreau să spun ce salariu am avut prima dată la Clinceni”
Era greu să accepți dacă…?
Era greu! M-am bucurat să joc fotbal și nici nu vreau să spun ce salariu am avut acolo. Am zis atunci dacă mai merită sau nu.
Ți-ai luat vreo direcție?
M-am gândit să mă apuc să fac ceva, dar am tras în continuare să văd dacă e mai bine și mă bucur că n-am făcut-o.
Ce te-a făcut să tragi de tine?
Nu știu. Soția și familia. Au tras mai mult de mine și am zis să mergem înainte.
A fost mai mult bucurie sau sacrificiu pentru tine fotbalul?
Bucurie! E frumos! Trăiești niște sentimente pe care nu cred că poți să o faci într-o altă meserie.
Răzvan Patriche: „Am dat totul pentru fotbal”
Ai schimba vreo decizie pe care ai luat-o vreodată în fotbal?
Nu!
Consideri că ai făcut bine ce era la momentul acela?
Da! Acum poate aș lua decizii mai bune, dar asta e. Așa a fost drumul meu cu bune, cu rele. Ce să mai zic? N-am niciun regret.
Ce ai vrea să rămână scris pentru tine ca o etichetă după 20 de ani de fotbal?
Nu știu.
Nu mai sunt ziare de sport, dar un titlu de prima pagină deapre tine cum ar suna?
Asta trebuie să o faceți voi. Poate că “Am dat totul pentru fotbal”.
Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat în viața de sportiv?
Să nu renunți niciodată.
Ai spus că faci cursurile de licența A și B în același timp. Tragi spre o carieră viitoare în fotbal sau altceva?
Mi-aș dori să rămân în fotbal.
Antrenor de juniori sau seniori?
Seniori! Am lucrat la un nivel înalt și mi-e greu să lucrez cu copiii.
Ai accepta să intri în staff-ul unui antrenor?
Cu siguranță! Am multe de învățat pentru că sunt la început de drum.
Dacă Dinamo ți-ar întinde un contract, ca antrenor?
Îl voi accepta imediat!
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
