Cristian Geambașu Habemus arbitru de finală?

• Alături de englezii Anthony Taylor și Michael Oliver, Istvan Kovacs este printre favoriții la ultimul act al Champions League. Dar o delegare a lui Istvan este o victorie personală, nu a fotbalului românesc.

Noul papă, Robert Francis Prevost, adică Leon al XIV-lea, nu figura printre favoriți înaintea Conclavului. Nu doar că nu era în rând cu cei cotați cu mari șanse, ca italianul Pietro Parolin, dar nu se situa nici în linia a doua, a outsiderilor.

In panchina, cum spuneau italienii care comentau evenimentul, făcând analogia cu rezervele de la fotbal.

Cu toate acestea, cardinalul cu cetățenie americană și peruană și nume de familie francez a câștigat după doar o zi și jumătate de dezbateri ale Conclavului. Semn de concordie la vârful Bisericii Catolice și o veste bună pentru suporterii Romei, al cărei suporter se declară Leon.

La fotbal nu e nevoie de fum alb

În arbitraj, lucrurile sunt mai simple. Cu o precizie de ceasornic elvețian, aleșii sunt din rândul favoriților cerți. Așa că nu este nevoie de fum alb și de Conclav ca să se stabilească cine arbitrează finala Champions League de la Munchen. Nici de 133 de cardinali ai fotbalului. Sunt suficienți câțiva prelați ai papei de la Nyon, Alexander Ceferin.

UEFA este un organism mai puțin transparent decât Vaticanul, dar se știe că pentru ultimul act al competiției europene numărul 1 candidează doi englezi și un român. Adică, Anthony Taylor, Michael Oliver și Istvan Kovacs.

Dedic această finală României?!

Posibila delegare a lui Istvan Kovacs pare să se fi transformat într-un fel de miză națională. Emoția este aproape palpabilă. Plutește în aer ideea că prezența lui Istvan la Munchen ar legitima nu doar valoarea arbitrajului românesc, ci fotbalul românesc în general. Ceea ce este fals.

Istvan Kovacs reprezintă o miză personală și, în secundar, una a președintelui CCA, Kyros Vassaras. Nu-l văd pe Istvan declarând sau gândind ceva de genul „Dedic această finală României și fotbalului românesc în care m-am format ca profesionist și ca om!” Nu văd. Și nu e rău că este așa, e normal.

Cel care a patentat celebra sintagmă „Dispari!” nu are ADN de misionar, ci fibră de profesionist.

Cel cu mai multe vieți

Istvan Kovacs este un profesionist. Dar unul rigid al arbitrajului, a cărui inflexibilitate a făcut prozeliți printre ceilalți arbitri compatrioți, uimind și contrariind la nivel european.

Istvan arbitrează la buchea regulamentului, nu în spiritul jocului. La Euro 2024, la meciul Cehia-Turcia 1-2 a dat 20 de cartonașe, 18 galbene și 2 roșii.

Pentru că, vorba unui coleg, are mai multe vieți, Istvan este considerat în pole-position inclusiv de un ziar prestigios ca Gazzetta dello Sport. Publicații din Germania sau din Polonia îi conferă de asemenea statutul de favorit, considerându-l un arbitru pur și simplu mult mai bun decât Anthony Taylor și Michael Oliver. 

Șuete cu englezi

Unele dintre deciziile hilare ale lui Oliver sau Taylor ar părea să justifice o astfel de clasificare funcție strict de aplicarea regulamentului.

Sigur însă, cei doi englezi stau mult mai bine la capitolul comunicare cu jucătorii. Câteodată ai impresia că țin veritabile șuete cu cei implicați în faze care necesită măsuri drastice, care e clar că nu se termină cu un f…k off neaoș britanic.

Papă american și arbitru român?

Deși nu se spune cu voce tare, contează mult steagul pe care îl reprezinți și cam cum este văzută țara ta prin Europa în contextul alegerilor în curs de la noi. Asta înseamnă că aș miza mai degrabă pe unul dintre cei doi, Oliver sau Taylor. Cu o șansă în plus pentru Taylor, ca premiu pentru întreaga activitate înainte de nu foarte îndepărtata pensionare din arbitraj.

Apropo de context și de țara pe care o reprezinți, probabil că în alegerea lui Leon al XIV-lea, americanul Robert Francis Prevost, au contat și lucrurile astea. Dincolo de filiația lui cu predecesorul, Papa Francisc.

Dar, cum spuneam, Istvan are mai multe vieți. Poate că una și-o consumă pentru finala de la Munchen.