Radu Naum Poți să vrei români fără să fii populist, suveranist sau georgist?

• Subiectul deschis și descris de Dan Udrea după degetul la obraz al lui Eduard Novak la adresa unei echipe de handbal care are un număr mare de jucătoare străine e necesar, iar punctul de vedere are o bază solidă.
• Vin aici cu o altă opinie care deplasează un strop perspectiva.
• Pentru că, mi se pare, suntem într-o fundătură de unde nu vom ieși folosind orbește metodele unei libertăți prost înțelese.

Deși discuția a plecat de la postarea fostului ministru al sportului, nu voi insista legat de acest domn care are prea puține motive să dea lecții oricui. De cercetat ce a făcut la Federația de Ciclism, despre cum și-a premiat gros o rudă primară sau cum se cazează în 2024 la prețuri de 1984 (nici o aluzie la Orwell).

E drept că postările lui din „opoziție” au lansat teme importante, precum cea a premierilor de la federația de canotaj.

El este cel care a emis regula care a impus ca 40% dintre membrii unei echipe să fie români, regulă anulată în justiție pe motivul evident al încălcării prevederii europene relativ la libera circulație a forței de muncă.

Din informațiile mele, un înalt om de stat maghiar chiar i-a spus în privat că nu va avea succes cu acest ordin, deși Ungaria, prin guvernanții ei, nu e tocmai cea mai proeuropeană dintre națiunile continentului.

A, să nu uit. Dan spune că Novak nu e ungur, așa cum singur își spune Novak, ci e cetățean român de etnie maghiară. Dar Novak are dreptate dacă, așa cum e de bănuit, și-a luat și cetățenia țării limbii lui materne, ca mulți dintre coetnici. Fiecare e ce vrea să fie.

Problema ridicată de Novak există!

Nu cred că a impune paturi-Procust e benefic. Atâția români, atâția străini, nu faci așa, zdrang!, îți iei o sancțiune peste scăfârlie. Asta naște ostilitate și înverșunare.

Dar problema ridicată de Novak și alții există. Inundarea campionatului de handbal, căci de aici venea exemplul, cu jucătoare străine ține de un duel al orgoliilor, nu de o logică sportivă.

Dan vorbește despre Gyor și Veszprem în Ungaria, care folosesc la fel de puține autohtone ca Vâlcea, Bistrița, Brăila, CSM sau Rapid. Doar că acolo există o noimă, așa cum există la Real Madrid, Liverpool sau PSG: marea performanță internațională.

Gyor și Veszprem sunt lideri în grupa lor de Liga Campionilor. În ultimele 7 ediții, Gyor a câștigat de 4 ori, plus încă două finale jucate. Veszprem, într-o concurență mult mai mare, e o prezență constantă a ultimului deceniu în Final Four și are trei finale.

Echipele noastre, inclusiv Dinamo la băieți, care are un buget de play-off în Superliga de fotbal, sunt departe, foarte departe de asemenea performanțe.

Investiții fără performanțe. Bani aruncați în vânt

Din 2018 încoace s-au aruncat multe zeci de milioane de euro din bani publici pentru zero trofee, finale sau semifinale de Champions, deși echipe cu bugete mai mici din alte țări au făcut-o.

Asta arată că la noi există o altă agendă decât cea de a excelenței sportive.

De fapt, problema publicului e că visează mari trofee și verzi pe pereți într-un sport în care practicanții sunt extrem de puțini.

Această cuadratură a cercului e rezolvată de minunații noștri manageri bugetari cu importul de „poame” de oriunde găsesc. În loc să construiască jucătoare, le cumpără. Vă sună cunoscut povestea?

A, că oamenii sunt fericiți fiecare în dreptunghiul lui cu porți, că vin la ei în urbe norvegience, brazilience, franțuzoaice și spanioloaice să se lupte cu norvegiencele, braziliencele, franțuzoaicele și spanioloaicele altora, asta e o realitate.

Dar dacă acestea sunt rațiunile ultime ale unei asemenea activități atunci asta nu se mai numește sport, ci târg de duminică. Acolo unde întâlnești tot felul de lucruri minunate sau ciudate, bărbatul care înghite săbii sau femeia care îți ghicește viitorul într-un glob de cristal, după care mergi acasă și visezi frumos, dar tot sărac ești.

Pentru că acești ordonatori de spectacole bugetare nu știu să articuleze cluburi care să producă rezultate pe măsura cheltuielilor. Asta știu să facă alții.

Vorba lui Arghezi, căruia, când s-au ridicat studiourile de filmare de la Buftea, i se tot prezentau sculele proaspăt achiziționate: „Asta e nemțească, și asta la fel, încă una nemțească”. „Dar nemții unde sunt?”, a întrebat el candid. La noi unii știu doar să cumpere. Doar că nu din buzunarul lor.

Populism sau responsabilitate?

Gloria Buzău s-a desființat brusc, la fel ca Vipers Kristiansand.

Diferența dintre dimensiunea de performanță a celor două e de la cer la pământ, dar ambele au sucombat de aceeași boală: ochi mai mari decât stomacul.

În Norvegia, vestea dispariției unei triple câștigătoare de Liga Campionilor a născut un cutremur care va fi însoțit de multe unde de șoc. Traduceți și citiți acest editorial (link) ca să vă lămuriți.

La noi abia dacă am perceput câteva valuri moi, tocmai bune să ne maseze conștiința lipsă. Câteodată sportul nostru aduce a distopie, e ca și cum prim-secretari de prin anii ‘80 ar beneficia de bani cu nemiluita și jucătoare din toată lumea. Drama absolută e că e posibil ca ăia să fi și reușit.     

A stimula producția românească inclusiv de jucătoare și jucători, a stopa această deșănțare pe bani publici, care sunt gestionați de parcă ar fi banii dușmanilor, nu ține de naționalism sau populism nesimțit, cum tot vedem în vremurile astea, ci de bun simț și responsabilitate. Și poate un soi de interes comun, dacă tot ne batem în piept cu cărămida patriotismului.

De-a lungul timpului, Danemarca, Norvegia, Franța sau Coreea de Sud au priceput că în handbalul feminin, sport la marginea extremă a interesului global, doar marile medalii, mondiale și olimpice, contează. Și au făcut să ajungă la ele prin politici coordonate, nu cu „fiecare face ce vrea”.

La Euro 2024, Ungaria lui Gyor și Veszprem a luat un bronz la fete și un loc 5 la băieți. Cercetați și vedeți pe unde am fost noi.

Dar poate că tocmai recesiunea care se anunță va mai stopa acest shopping compulsiv. Până la urmă, chiar și FC Barcelona, când n-a mai avut bani, a trebuit să se hrănească din grădina proprie. Și acum strălucește.

Sigur, ei și-au cultivat cum trebuie pământul. Aici, el e deocamdată doar un colb pe care îl curățăm de pe tălpi.