„E o mare greșeală!”  Antrenorul acuzat de proxenetism,  Paul Neagu , reacționează: „Am arătat că n-am fost vinovat”
Paul Neagu / Foto: Facebook

„E o mare greșeală!” Antrenorul acuzat de proxenetism, Paul Neagu, reacționează: „Am arătat că n-am fost vinovat”

• Paul Neagu (70 de ani), antrenorul lotului național de bob și sanie, acuzat de proxenetism și trafic de carne vie, susține că nu este vinovat.
• Pentru moment, acesta se află în Germania, alături de familie.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Paul Neagu este acuzat de DIICOT că ar fi obligat trei dintre sportivele sale să se prostitueze, în schimbul obținerii unor contracte de sponsorizare, conform hotnews.ro

În dosar mai este vizat și un om de afaceri româno-libanez, Nassar Ghaleb.

Chestionat pe marginea acestui subiect, Paul Neagu, aflat în Germania, consideră că i se face o mare dreptate și susține că acuzațiile sunt false.

„Faptul ca am fost acuzat e o mare greșeala. Din ce am citit în presă, nu mă văd ca proxenet, vânzător de carne vie. Eu am făcut sport de mare performanță.

În 2020, a mai fost întocmită o comisie disciplinară și am arătat că n-am fost vinovat. Dup-aia, s-au făcut iar niște contestații, din partea unor sportive care se vedea că nu pot face sport de înaltă performanță”, a declarat Paul Neagu, la Digi 24.

Într-un interviu acordat pentru GOLAZO.ro, fosta sa elevă, Ioana Gheorghe, care l-a acuzat pe antrenor, în 2020, de violență, hărțuire și intimidare, susține că ar fi vorba, de fapt, despre zeci de cazuri.

„Zeci de cazuri”  Sportiva suspendată după ce a depus plângere împotriva antrenorului anchetat de DIICOT spune că mai multe fete  au fost abuzate
Citește și

Citește mai mult

Care sunt acuzațiile care i se aduc lui Paul Neagu

Potrivit DIICOT, în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor performanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției”.

Acesta le-ar fi adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând centrului sportiv din Constanța, de unde acestea erau transportate în străinătate, dar și în mai multe locații din municipiul Constanța, dar și teritoriul Germaniei, Principatul Monaco și Letonia.

Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă Procurorii DIICOT

Cine este Paul Neagu

Paul Neagu s-a născut pe 6 iunie 1954 la Constanța. A practicat bobul și a participat la Jocurile de iarnă din 1976 Innsbruck (locul 8 - bob 4), 1992 Albertville - (locul 20, bob 4, locul 22, bob 2) și 1998 Nagano (loc 25, bob 2).

Din 1979, Paul Neagu a ales să se stabilească alături de familie în Germania, în stațiunea montană Winterberg, din landul Renania de Nord-Westfalia.

În ultimii ani, Paul Neagu a fost coordonatorul lotului național de bob al României.

În urma scandalului iscat, COSR a obligat Federația Română de Bob și Sanie să-l suspende de acesta din funcție.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU Primul consilier prezidențial ales de Nicușor Dan în echipă avertizează asupra riscului vărsării documentelor de către angajații de la stat în aplicațiile de Inteligență Artificială

Știri ultima oră
00:15
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!

23:41
„Putem și mai mult” Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”

21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”

22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

VIDEO | Dracula Land se va construi lângă București, cu parc de distracții, uriașă arenă și Metavers. Masterplanul imensei investiții este gata. Valoarea depășește 1 miliard de euro
B365
31.10