Cristian Geambașu FCSB are apărare?

  • Un meci simplu în teorie, dar care risca să devină complicat din cauza unor fundași centrali încălțați invers, ca Ngezana și Alhassan.
  • Nu intri în Europa cu asemenea cascadorii, iar acest totuși subțire 3-1 cu Inter D'Escaldes trebuie să fie un avertisment.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Vaga senzație la început de meci că vezi încă o repriză din Supercupa României, în care adversarul FCSB era CFR.

Impresia este accentuată de gabaritul bun al celor de la Inter D’Escaldes și de pressingul care îl enerva pe Tănase și-i dezvăluia lipsurile lui Târnovanu în jocul cu piciorul. Ai 25 de ani și tot cu două picioare stângi joci?

Nu bucătari, ci fotbaliști muncitori

Trecerea timpului atenuează primele impresii, apoi le anulează. Campioana Andorrei este în esență o echipă modestă, cumva echivalentul unei formații de mijlocul clasamentului din a 3-a noastră ligă. Dar nu e una de bucătari și chelneri, cum ne-am obișnuit să spunem cu un aer superior când ai noștri întâlnesc adversari din zona periferică a fotbalului.

Un pic de modestie nu ne-ar strica, fiindcă nici noi nu mai suntem foarte departe de locul acela. 

FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro)
FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro)

Galerie foto (51 imagini)

FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro) FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro) FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro) FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro) FCSB - Inter D'Escaldes, meci (foto: Raed Krishan/GOLAZO.ro)
+51 Foto
labels.photo-gallery

Izvorul greșelilor

FCSB are totuși altă dimensiune, una deja testată în sezonul trecut de Europa League. Formația antrenată de Charalambous și Pintilii este încă la ora reglajelor tactice și a fixării unui prim „11”. Ideal greu de atins în primul rând din cauza accidentărilor lui Bîrligea și a lui Alibec (încă o dată, ce eroare managerială acest transfer!), dar și de lipsa unei formule viabile în centrul apărării.

Acolo unde Ngezana și Baba Alhassan au format un tandem furnizor nesecat de greșeli, care tehnice, care de plasament, care de nesincronizare. Cu o cădere ca la aceea a lui Ngezana la golul andorrezilor nu ajungi foarte departe în cupele europene. De fapt, nu ajungi nicăieri.

Cine pune ordine în apărare?

Rămâne scorul, 3-1, e de remarcat golul lui Ștefănescu și trebuie reținut încă o dată devotamentul lui Cisotti. Îngrijorătoare lejeritatea cu care ratează Miculescu. Iar după ce apărarea în formula Crețu, Ngezana, Baba, Radunovic, împănată ad-hoc și cu Tănase, era să se facă definitiv de râs pe final de meci, e clar că acolo sunt probleme care trebuie rezolvate cât mai repede.

Cu Dawa accidentat pe termen lung și cu Mihai Popescu intrat în dizgrația patronului, cât timp?, lucrurile nu stau foarte bine. Nu calificarea cu acest surogat arțăgos de Inter e baiul, ci viitorul apropiat unde apar adversarii adevărați.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?” / „Nu ți-e rușine?”

Știri ultima oră
23:35
„Ne-am îmbătat cu apă rece” Marius Șumudică, concluzii amare după eșecul cu U Cluj: „Trebuie să ne salvăm de la retrogradare”
„Ne-am îmbătat cu apă rece” Marius Șumudică, concluzii amare după eșecul cu U Cluj: „Trebuie să ne salvăm de la retrogradare”
23:14
„S-a văzut diferența între noi și Bosnia” Chipciu, convins că valoarea lui Lukic a făcut diferența cu CFR Cluj
„S-a văzut diferența între noi și Bosnia” Chipciu, convins că valoarea lui Lukic a făcut diferența cu CFR Cluj
21:05
CFR Cluj - U Cluj 1-3 Victorie de senzație pentru „șepcile roșii” în derby-ul ardelean. Se strânge lupta în zona play-off-ului!
CFR Cluj - U Cluj 1-3 Victorie de senzație pentru „șepcile roșii” în derby-ul ardelean. Se strânge lupta în zona play-off-ului!
23:00
„Numele și parcursul tău au fost mici” Ianis Zicu, atac dur după declarațiile fostului său jucător: „Nu te-a băgat niciun antrenor!”
„Numele și parcursul tău au fost mici” Ianis Zicu, atac dur după declarațiile fostului său jucător: „Nu te-a băgat niciun antrenor!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
08.10
FRF: „Demarăm anchetă!” GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Citește mai mult
FRF: „Demarăm anchetă!”  GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse

FOTO | Accident incredibil în București. Un șofer de 85 de ani a ajuns cu mașina în șanțul șantierului de la șinele de tramvai de pe Bulevardul I. Gh. Duca
B365
06.10