Cristian Geambașu     Crețu  între tumbe și filozofie

Cristian Geambașu Crețu între tumbe și filozofie

• Veteranul fundaș dreapta al campioanei s-a înscris pe lista contestatarilor regulii jucătorului sub 21 de ani. A făcut-o în felul lui, frust, cu o seriozitate care îți crește buna dispoziție
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

La cei 18 ani și 1,86 metri ai săi, Ionuț Cercel poate fi noul Ștefan Iovan al fotbalului românesc. Adică un fundaș dreapta cu înălțime de stoper neamț, tackling de fundaș italian și tehnică de extremă spaniolă.

Ar trebui aici să explic cine a fost Ștefan Iovan, dar mă opresc din respect pentru Ștefan Iovan și pentru motoarele de căutare.

Cine vrea să afle lucruri, are acum mijloace la care unii dintre noi nici nu visam. Unde mai pui că a visa astăzi îți parazitează activitatea pe vastul șantier al rețelelor de socializare.

Unii reacționează mai târziu

Nu este deloc sigur că peste un an, doi sau trei Cercel va evolua într-atât încât să semene cu Iovan, dar e o posibilitate. Una dintre piedici se numește Valentin Crețu concurentul pe post al lui Cercel.

Crețu are 18 ani în plus și 10 centimetri în minus față de Cercel. Fundașul dreapta de 36 de ani Vali Crețu este nemulțumit că în locul lui la meciurile de campionat va fi folosit fundașul dreapta de 18 ani Ionuț Cercel.

Că V. Crețu s-a trezit după aproape un deceniu să conteste regula jucătorului sub 21 de ani, nu-i problemă. Unii reacționează mai târziu. Problema este cum a pus problema. “Simți că îți ia dreptul la muncă, dar ce pot să fac? Am și eu doi copii acasă și nu mă simt confortabil”. Publicul lăcrimează.

Valentin Crețu, făcând tumbe. FOTO Raed Krishan GOLAZO.ro Valentin Crețu, făcând tumbe. FOTO Raed Krishan GOLAZO.ro
Valentin Crețu, făcând tumbe. FOTO Raed Krishan GOLAZO.ro

Copilașii și tumbele

Rezumând ideea, domnul Crețu apreciază că i se ia dreptul la muncă și prin urmare nu mai are ce să dea de mâncare copiilor acasă.

Asta cu invocarea familiei și a “copilașilor” care riscă subnutriția e un clișeu cu conotații siropos sentimentale, la care pleacă pe fentă inclusiv o bună parte a colegilor noștri din presă. Două neadevăruri într-unul singur în spusele fotbalistului, ca la cafeaua instant.

În primul rând că veteranul fundaș dreapta al campioanei, de altfel un exemplu de abnegație, este sub contract cu FCSB și nu îi condiționează nimeni venitul de aparițiile pe teren.

În al doilea rând, Crețu nu este trecut pe linie moartă, ci funcționează ca variantă de titular pentru meciurile europene ale FCSB. Deocamdată.

Pentru că după ce a făcut pe revoluționarul la microfon la finalul întâlnirii cu Inter D'Escaldes, bașca tumbele de care amintea Mihai Stoica, Crețu ar putea intra din nou în dizgrația conducerii. De unde a ieșit și pe propria muncă, bravo, dar și conjunctural.

“Underii” strică petrecerea

E grav când începi să te crezi lider de opinie atunci când părerile tale au intrat în folclorul umoristic. Bibliografie obligatorie, momentul când a încercat V. Cr. să facă pe spiritualul referindu-se la cariera lui Gabi Balint. Total fail și lol.

În concluzie, doar Crețu mai lipsea să conteste regula jucătorului sub 21 de ani. Unde mai pui că și-a adus contribuția original, cu introducerea în peisaj a perspectivei sărăcirii familiale.

Simt nevoia unei precizări. Stă regula asta atât de tare în gât oamenilor noștri de fotbal, dar și numai, încât nu poți să nu te gândești că tocmai tipul acesta de reacție îi oferă plusvaloare.

E clar, “underii” strică multe afaceri. O groază de șmenuri cu fotbaliști bătrâni traficați între impresari și conducători de club. Norma U21 mai face ceva, deranjează comoditatea conducătorilor și antrenorilor.

Eu cred de exemplu că Cercel nu își croia loc în echipa FCSB fără obligativitatea prezenței în teren a unui fotbalist care îndeplinește criteriul U21. Aștept contraziceri.

La 36 de ani te mai gândești și la retragere

Îi doresc lui Cercel să crească fotbalistic astfel încât să ajungă al doilea Fane Iovan. Lui Valentin Crețu îi urez sănătate și puterea să înțeleagă că la 36 de ani te mai gândești și la retragere, și să îi mai lași și pe cei tineri să se afirme.

Retragerea din activitate a unui fotbalist nu este sinonimă cu ieșirea din viață așa cum se bate monedă pe la noi. “Viața fotbalistului e scurtă”. Proaste vorbe a mai născut și lirica fotbalistică!

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
14:26
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala
14:03

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate
12:10

Ciprian Ciucu, mâhnit că n-avem în oraș clădiri moderne și spectaculoase “ca peste tot în lume”, fericit că l-a întâlnit la București pe celebrul arhitect Patrik Schumacher
B365
12.11