Un club din SuperLigă va solicita FRF recunoașterea a două titluri de campioană

Rapid București va trimite către Federația Română de Fotbal o solicitare pentru recunoașterea a două titluri de campioană din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în anul care marchează centenarul clubului.

Daniel NiculaeFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Rapid cere FRF completarea palmaresului

Președintele Daniel Niculae a dezvăluit că dosarul este pregătit și urmează să fie trimis către forul condus de Răzvan Burleanu.

„Scrisoarea pentru titlurile din 1942 și 1944 trebuie trimisă către Federația Română de Fotbal. Am întocmit deja un dosar, ne lipsesc câteva hârtii și cu siguranță vom face toate demersurile ca titlurile care trebuie recunoscute și care au fost câștigate pe teren de către Rapid, sperăm să ne fie date în palmaresul clubului. Pentru că așa mi se pare normal”, a declarat Daniel Niculae pentru Rapid TV.

Cupa Basarabiei și al Doilea Război Mondial

Rapid a câștigat campionatul de război din 1941-1942, numit Cupa Basarabiei, dar nerecunoscut de către FRF. Tot din cauza războiului, campionatul de fotbal 1943-1944 a fost înterupt cu două etape înainte de final, feroviarii aflându-se pe primul loc, cu patru puncte mai mult decât Unirea Tricolor.

Finala Cupei Europei Centrale din 1940, anulată de război

În anul 1940, Rapid a ajuns în finala Cupei Europei Centrale (viitoarea Cupa UEFA), dar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a lăsat nedisputat ultimul act al competiției. După ce depășise în sferturi pe Hungaria MTK și în semifinale pe Gradinski Zagreb, Rapid urma să întâlnească în finală pe Ferencvaros Budapesta.

Trei titluri oficiale în palmares

Rapid București a câștigat de 3 ori titlul (1967, 1999 și 2003), iar în Cupa României a ridicat trofeul de 13 ori. Mai are în palmares 4 Supercupe ale României și o Cupă a Ligii.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute

23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365