Publicat:
20.10.2024, ora 09:18
Actualizat: 20.10.2024, ora 11:44
- Vali Crețu (35 de ani) s-a deschis complet în interviul pentru GOLAZO.ro și-a povestit viața plină de greutăți până la apogeul numit FCSB
- Fără posibilități financiare, Crețu recunoaște că a muncit și n-a avut o pereche de ghete potrivită până la vârsta majoratului
- A trecut prin multe, iar anul trecut îi putea pune capac dacă ar fi plecat în iarnă, când a mers în cantonament fără contract doar pentru a ridica trofeul la finalul sezonului
- Un interviu altfel, plin de emoție, cu cel ce e numit de multe ori „fotbalistul cu 9 vieți”, care încă visează la echipa națională, unde are doar două meciuri
„Fotbalistul cu 9 vieți” și „Dacă FCSB transferă un fundaș dreapta, tot Vali Crețu joacă”, sunt expresiile care „l-au bântuit” pe cel ce e cel mai experimentat jucător din lotul campioanei României.
Mereu cu bagajele făcute, cel puțin la nivel de percepție, Crețu se apropie de 200 de meciuri în tricoul FCSB. Acum are 172.
O bornă importantă pentru un jucător ce-a trecut prin multe până la a se bucura de succes, faimă și o viață lipsită de griji.
Vali Crețu s-a deschis complet într-un interviu pentru GOLAZO.ro. În spatele „salahorului” din teren, omul ce după 90 de minute mai poate alerga încă 90, la aceeași intensitate, se află multe momente grele, încercări și durere.
În adolescență muncea pentru a-și întreține pasiunea, imediat după majorat era gata să renunțe pentru că nu i s-a dat nicio șansă, iar transferul în Germania l-a învățat ce înseamnă profesionist.
Familist și plin de emoție, Crețu nu și-a ascuns lacrimile când a adus aminte de momentul critic de anul trecut, când era la un pas de a părăsi FCSB și a ratat bucuria primului titlu din carieră.
Valentin Crețu: „Sincer, nu mă așteptam la saltul ăsta”
Vali, faci în curând 36 de ani, ultimii i-ai petrecut la FCSB, când tragi concluziile, ești mulțumit?
Chiar mă simt mulțumit și împlinit. Puteam să fac mult mai mult, dacă eram echilibrat de mic și puteam să ajung mult mai sus. Asta e părerea mea, dar sunt mulțumit de munca pe care am depus-o și că am reușit să fac multe lucruri în niște condiții mai puțin favorabile.
În spatele succesului tău e multă muncă, te așteptai totuși ca după 31 de ani cariera ta să ajungă în punctul maxim? Adică mai sperai?
Sincer, nu mă așteptam la saltul ăsta. Cu un mediu echilibrat și o soție care mi-a dat forță, doi copii, și uite că se poate. După 30 de ani se spune că ești bătrân, dar am arătat mai mulți jucători în vârstă că se poate. Să nu se mai pună ștampila asta cu bătrânețea. Dacă stai într-un mediu ok, cu mâncare, odihnă, poți să faci performanță până la 34, 35 sau 36 de ani.
Familia e secretul? De multe ori te văd cu copiii pe teren, cu familia.
Da, am crescut într-o familie mare, de 5 frați. Mi-am dorit să am o familie și să ajung ceva în viață, cât se poate de sus. Să ajung în divizia A. Am fost serios și Dumnezeu m-a răsplătit, pentru asta cred că un om este lăsat pe pământ, să aibă de ce se bucura. Să ai niște copii, să-i educi și cred că asta e mândria omului. Să le oferi ce tot ce se poate, în limita bunului simț. Un echilibru la copii și la adulți îți aduce o viață liniștită și bună.
Germania, momentul schimbării
Care e momentul care te-a maturizat cel mai mult?
Momentul în care am plecat în Germania, la Energie Cottbus. Spuneam atunci că sunt destul de serios, dar nu eram cum erau cei de acolo.
Ce te-a făcut să crezi asta?
Noi mai făceam unu, două antrenamente bune și apoi stăteam. La ei nu exista așa ceva. Că mânca sau nu mânca, că dormea sau nu copilul acasă, la ei nu exista așa ceva. În fiecare zi erau la fel! Am zis că și ei au două mâini, două picioare ca și noi și sunt oameni… Ce pot avea în plus? Am văzut că făceau recuperare și luau suplimente. Mi-am zis și eu, de ce nu pot?! Apoi, când am venit din Germania la Mediaș, am făcut același lucru. M-am pregătit bine, fie că nu dormeam. Mi-am luat suplimente, m-am odihnit mai mult și am mâncat bine și a mers.
„Am dormit două ore în 48 când am semnat cu FCSB”
Îți aduci aminte ziua când ai fost sunat să vii la FCSB?
N-am cum să o uit. Eram la Botoșani cu Gaz Metan Mediaș. Pe la 7 m-a sunat Gigi Becali. Nu știu cum a aflat de clauza mea care era de 125.000 de euro. Mi-a spus că-mi plătește clauza și că mă va lua. Nici nu mă așteptam. Aveam niște emoții incredibile și i-am spus și lui că nu știu ce să le spun celor de la club. Îmi era rușine, că îl aveam pe Edi Iordănescu antrenor, cu care m-am înțeles bine.
Și cum ai procedat?
Până la urmă m-am dus și le-am spus, iar ei mi-au transmis că mă înțeleg și că se bucură pentru mine. N-am mai jucat meciul ăla. Am plecat direct la București. N-am mai dormit. Am mers cu mașina la Mediaș imediat. Mi-a transmis Gigi că vrea să mă bage cu Astra. Pe autostrada, la Pitești, m-am oprit vreo 2 ore pentru că nu mai puteam să conduc. Să dorm!
Și?
În două zile am dormit două ore. M-am dus de la Botoșani să-mi fac bagajul noaptea și apoi am plecat spre București. Am fost atunci și la domnul Mărginean, care stă la 80 de km de Mediaș ca să pot lua actele. Atunci am condus încontinuu. Am mai dormit apoi o oră înainte de meci. Am jucat și la final lumea a fost mulțumită de mine. La un meci- două se poate cu energie pozitivă.
Cât a contat Edi Iordănescu în transferul pe care l-ai avut la FCSB?
A contat foarte mult. Ajung din nou la același cuvânt, „echilibru”, pe care l-am învățat foarte mult și de la domnul Răzvan Lucescu, când eram la Rapid. Ne spunea să fim foarte echilibrați. ca să ajungem unde ne dorim. Am învățat multe și de la domnul Iordănescu, m-a ajutat să fac saltul de la Mediaș. Ne-a făcut să jucăm fotbal și mie mi-a plăcut. Aveam și atac, dar și apărare bună. Chiar m-am bucurat că am lucrat cu dânsul și m-am bucurat recent pentru el când a obținut rezultatele de la națională..
Lacrimi și emoții: “A meritat să trec prin ce am trecut eu”
Ți se spune fotbalistul cu 9 vieți. Cum trăiai perioadele acelea când știai că nu mai ai aveai contract. În mintea ta exista acel ceva să continui, mai ales că ai plecat în cantonament fără contract.
Chiar îmi spunea soția că nu merită, pentru că am o vârstă, o familie și că am făcut destule. I-am spus că-mi doresc să merg. Astea sunt momente grele peste care trebuie să treci. M-am emoționat… (n.r. - începe să plângă)
Ai trecut de fiecare dată…
Scuze… (n.r. - plânge) Nu-i doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu…. Să vii la antrenament cu aceeași dorință. Să treci prin câte am trecut eu… s-a meritat. Veneam acasă câteodată și nu știam de unde am puterea.
Familia ți-a dat-o.
Da! Ea mi-a dat.
Copiii.
Asta îți dă cel mai mult. Știam cât am muncit și cât muncesc și nu înțelegeam de ce nu puteam. Voiam să mă bucur și să iau campionatul. A fost o perioadă grea, când n-am câștigat atâția ani un campionat și chiar acum... Soția îmi spunea… M-am dus și le-am spus celor de la club că-mi doresc să joc fără să primesc vreun ban. Asta a fost.
E o lecție de viață.
Da!
„Până la 18 ani n-am avut o pereche de ghete cu numărul meu”
Acum un an nu știai dacă mai continui la FCSB și acum ești campion al României și om de bază la o echipă care contează în cupele europene.
A meritat tot sacrificiul. Când treci prin atâtea probleme și reușești e maximum. Mă bucur foarte mult că fără ajutorul familiei și al lui Dumnezeu nu reușeam.
Îți aduci aminte ziua în care ai plecat de acasă pentru a fi fotbalist?
Cum să nu?! Am plecat cu un tricou și un pantalon, plus ce mai aveam în rucsac pus. Am venit în București…
Pentru a fi fotbalist.
Nu știu câți ar fi avut curajul ăsta, să plece fără niciun ban.
Când te uiți în spate și vezi câte ai depășit, ești mândru?
Sunt foarte mândru de munca mea și ce am realizat. Nu e ușor. Le doresc tuturor copiilor să facă ceea ce le place și vor reuși. Să nu facă ceea ce detestă.
E clar că ai făcut multe sacrificii. Care a fost cel mai greu hop al tău? Când vedeai că altul are tot ce-și dorește?
Până la vârsta de 18 ani n-am jucat niciodată cu numărul meu ca pereche de ghete. Eu am 40 și jumătate și jucam cu 41, 42, 43. Niciodată n-am avut perechea mea nouă de ghete. Astea sunt probleme. Eram o dată la Gloria Buzău și aveam 16 ani. Mi-e greu să spun… (n.r. - plânge iar) Trebuia să merg într-un turneu în Belgia și n-am avut bani să-mi fac pașaport și bani să merg. Colegii au pus bani pentru mine și așa am plecat.
Dacă ai putea să-i strângi la o masă pe acei colegi, ce le-ai spune?
Nu știu…
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
Mulțumiri pentru colegii de la Buzău
Astea sunt momente care pot face diferența în traiectoria unui fotbalist.
Le-aș strânge mâna și le-aș mulțumi. Am în cap când merg la Buzău să-i caut să le dau câte un tricou.
Frumos.
Așa a fost. Sunt mai multe și sunt lucruri grele.
Tu munceai ca să poți să joci fotbal...
Da! Munceam. Nu mai zic că la 12-13 ani îmi făceam singur de mâncare. Mă duceam la un en-gros și încărcăm și descărcam toată ziua. Atât cât puteam și eu. Mă duceam și la școală. Profesorii mă întrebau cum fac față și cum reușesc? Ce să mai? Îi ajutam și pe frații mai mici. Așa am avut eu soarta. Într-un final, după atâtea greutăți, dacă crezi în visul tău, Dumnezeu te ajută. Așa a fost la mine.
Ce spun frații tăi acum?
Sunt foarte mândri de mine. Îmi scriu mereu. Sunt bine, au familie și copiii. Se bucură enorm pentru mine pentru că știu cât am muncit. I-am ajutat și pe ei și mereu am fost fratele care chiar dacă n-aveam, le dădeam.
Erai fratele mai mare?
Nu. Sunt al doilea și restul sunt mai mici. Mereu îi ajutam. Cât aveam le dădeam și lor și îi ajutam.
„Îmi era milă de tata pentru cât muncea”
Părinții?
Mama s-a îmbolnăvit și de la 30 de ani n-a mai putut să muncească, pe caz de boală, a avut un accident. Tata era macaragiu și nu reușea să facă față. Să crești 5 copii cu un salariu, e greu... După ce-și termina serviciul muncea în plus. Ajungea seara săracu și adormea. Îmi era milă de el. Așa muncea și fratele mai mare cu mine și ne descurcam.
Ce nu le-ai spus niciodată părinților tăi și poate că ar trebui să le spui?
Nu știu. Să le mulțumesc din tot sufletul că nu ne-au lăsat și că au tras din greu să ne dea atât cât au putut.
E Vali Crețu un exemplu pentru cei mici care nu au?
Chiar asta îmi doresc să transmit pentru toți copiii care se apucă de fotbal. Părinții să se ocupe de ei și să nu le ofere totul pe tavă. Să-i învețe situația financiară din casă și să știe ce este banul. Cât de greu se face banul și câte sacrificii se fac ca sportiv. Și fata mea cea mare face tenis de câmp și e un sport greu pentru că e individual. I-am spus că trebuie să facă ceea ce-i place și că de la mine are toată susținerea. I-am mai zis să n-aibă nicio presiune. Are deja 8 ani și înțelege destul de multe. Noi, părinții, care dăm copiii spre sport trebuie să-i susținem. Să aibă un echilibru și să nu-i lăsăm toată ziua pe tablete și pe jocuri. Eu așa le-am crescut și le place afară. Nu știu dacă se uită jumătate de oră la desene.
Mai rar astăzi…
Vor mereu afară și să se joace cu copii. Acesta e cel mai bun mediu, să cadă și să se ridice. Nu trebuie imediat ajutați pentru că trebuie să vadă, doar trebuie susținuți. Nici prea multă mângâială nu e bună. Cât am învățat și eu și soția, încercăm să le creștem. Și soția le dă exemplul meu și le spune că tati e campion la 35 de ani și că a muncit atâția ani. Înțeleg.
Familia, echilibrul din viața lui Vali Crețu
Vorbești mult cu ei?
De mic mi-am dorit familie. Dacă-ți dorești să-ți faci o familie trebuie să ai grijă de ea. Mai văd părinți care acum nu mai au cum. Îi lasă cu bunici și cu bone ca să aibă ei timp pentru ei. Ce poți să-i lași unui copil sunt amintirile. Nu există bani, nu există avere. Nimic pe lumea asta. El își va aduce aminte cât timp ai fost cu el. Ce l-ai învățat și cum l-ai educat, de momentele grele. Când trece prin ceva frumos, trebuie să fii alături de el, la fel și când e greu. Așa o vedem noi.
Știi ce e teama?
Frică am doar de Dumnezeu de când m-am născut. Așa mi-a spus tata că trebuie să am teamă doar de Dumnezeu.
Pe teren?
Niciodată! Nicio frică de nimeni. Atâta timp cât muncești cinstit și respecți pe toată lumea, care îți oferă respect, nu văd de ce să-ți fie frică. Asta a contat mult în mentalitatea mea de învingător. Asta a contat pentru mine, anume să nu mă mulțumesc cu puțin. Și când nu aveam, nu eram nebun după bani. Nici acum nu sunt. Am o mândrie că am rămas la fel. Am lucruri simple, o mașină simplă. Îmi doresc doar ca copiii mei să fie sănătoși și să crească într-un mediu ok și să trăim într-un mediu ok. Ți-am mai spus că nu bogăția îți aduce fericire.
„Sunt stelist de mic! Generația lui Dică și Rădoi a fost cea mai mare”
Mă uit că la 36 de ani ai sigla asta pe piept. Ai visat de mic copil să joci aici?
Sunt stelist de mic și sunt și din Buzău, unde toată lumea e stelistă. Doar fratele cel mare e dinamovist. Mi-a scris acum că vine derby-ul și mă mai șicanează. Vorbim.
L-ai cam supărat pe fratele tău în ultima vreme!
Da! Dar se bucură pentru tine. Chiar se bucură. Urmăream toate meciurile Stelei când eram copil.
Care a fost meciul care ți-a rămas în cap?
„Du-te Dică!”. Au fost niște rezultate imense, mai ales în Champions League. Jucam cu Real Madrid, în Cupa UEFA cu Liverpool. Mă uitam când jucam mereu în Ghencea. Îmi plăcea echipa pe care au avut-o cu Rădoi, Petre Marin, Ghionea, Paraschiv, Dică. Mi-a plăcut acea generație și pentru mine a fost cea mai bună.
Ce înseamnă Gigi Becali pentru tine? Te-a lăudat, dar și criticat de multe ori.
Pentru mine Gigi Becali e un om foarte bun. Nu știu cum îl văd cei din exterior, dar la câtă lume a ajutat și cât bine a făcut, e un om care trebuie apreciat. Legat de mine, fie că-mi spunea de bine sau de rău, îmi știam visul. Dacă era Dumnezeu, mă supărăm. Ți-am zis că doar de el mi-e frică. Nici nu mă motivau, dar nici nu mă demotivau. Îmi știam obiectivul de acasă, îl pun sus. Și copiilor le pun obiectivul pe frigider și știu ce trebuie să facă. Când intram acasă știam ce vreau. Și la anii ăștia, am o dorință să ajung la antrenament, să mă pregătesc și să aștept următorul meci. Asta îmi dă viață.
„Am vrut să renunț și să mă fac frizer”
Ai vrut să renunți vreodată la fotbal?
Da! O singură dată s-a întâmplat. Eram la Gloria Buzău și nu mă luau la echipa mare. La 89, grupa mea, eram printre cei mai buni și nu mă luau. Era domnul Ioan Viorel și atunci am vrut să renunț pentru că era ultimul an de juniorat și nu jucasem nici la liga a III-a. Am avut o perioadă… M-am dus singur la stadion și le-am spus că dacă nu mă împrumută undeva, nu mai am nicio șansă. De la liga a IV-a cine să mă ia?! N-au făcut nimic și tot printr-un prieten de-ai mei de la juniori am reușit.
Cum anume?
E de fapt cel mai bun prieten al meu, am fost și colegi de clasă. El a plecat fundaș central la Unirea Urziceni, Banu Ștefăniță îl cheamă. După un timp mi-a spus să vin și eu, că știa că n-am ce să mai fac. La Urziceni am luat și eu probele. Era o echipă de liga a III-a. Îl aveau pe Dan Petrescu la prima echipă, pe Bogdan Stancu. Prietenul meu era la echipa a II-a. A vorbit cu antrenorul de acolo și m-a chemat. Atunci Buzăul nu-mi mai dădea drumul. Totuși, antrenorul de la Urziceni a vorbit cu cel de la Râmnicu Sărat și așa am ajuns eu fotbalist. Antrenorul de la Urziceni a vorbit cu cel de la Râmnicu și i-a spus că sunt un junior talentat și muncitor. Nu știu cum de m-au lăsat la Râmnicu Sărat. Știu doar că am luat probele și am jucat bine într-un amical cu Focșaniul care era în liga a II-a. Înainte eu jucam mijlocaș dreapta, dar ei jucau cu trei fundași și făceam toată banda. Eu pe dreapta și Nicoară făcea stânga. Am rămas fundaș până la urmă și asta a fost.
Ai regrete?
Niciunul!
„Încă visez la echipa națională”
Ai schimba vreun moment din viața ta?
Aș schimba perioada de la Rapid, când trebuia să ascult de domnul Răzvan Lucescu. Ar fi fost mult mai bine și ajungeam mai repede. Până la urmă toți avem defecte și e bine să vezi la un moment dat unde ai greșit și să poți recupera.
Ai fost la echipa națională, te mai vezi acolo?
Da! Dacă mă lăsau puterile spuneam că nu. Sunt foarte realist și îmi place să-mi fac singur autocritica ca să pot învăța și să nu mă mint. La forma pe care o am acum pot să mai fiu la națională. Rațiu e un fotbalist bun, dar măcar să fiu rezerva lui. Cine știe când ai nevoie de ceva? Nu știi niciodată. Poate se accidentează careva și e nevoie de tine. De asta trebuie să crezi, iar eu fac asta.
Până la ce vârstă te vezi pe teren?
Și colegii îmi spun asta… Însă 3-4 ani lejer mă mai văd la nivelul ăsta, nu să mă duc la liga a II-a. Vreau să joc la Liga 1, la un nivel înalt, să nu mai chinui pe alții și apoi să mă las. La Liga 2 nu mă mai duc, vreau să mă ocup de copii.
Ce-ai fi făcut fără fotbal și ce vei face fără fotbal?
Fără fotbal, am o pasiune, mă refer la tuns. Și cred că m-aș fi făcut un stilist destul de bun. De 12 ani mă tund singur. Am mai tuns și alți colegi la Rapid, dar și când eram mai mic. N-aveam nici mașini de tuns, dar acum am tot ce-mi trebuie. După fotbal îmi place tunsul.
Nu te vezi în fotbal după?
Nu zic nu. Vreau să-mi ajut fetița cu tenisul, iar eu să-mi fac un salon. Asta e ce am în cap, dar nu se știe niciodată.
Încă o dată campion al României anul ăsta?
Cred că da. Am ajuns la o maturitate în care mă simt bine pe teren și cred că vom câștiga.
