Publicat:
09.08.2008, ora 16:37
Mult inainte de a incepe, Olimpiada Beijing 2008 este deja cea mai disputata din istoria acestor jocuri. Temele sunt variate, de la presupusa implicare a autoritatilor in viitoarea jurizare, pana la chestiuni legate de respectarea drepturilor omului de catre guvernul chinez – disputa a carui apogeu l-a constituit revolta din Tibet si semnul de intrebare asupra prezentei la deschiderea JO ’08 a sefilor de Stat si/sau guvern din tari occidentale.
Guvernul chinez a atentionat de la inceput ca nu doreste politizarea acestui eveniment, si ca “orice incercare de implicare in treburile interne ale Chinei cu aceasta ocazie se va solda cu un esec.” Intr-adevar, ar spune unii, politica nu are ce cauta in sport. Insa oricare aspect al vietii cotidiene este politic, de la mana cu care mancam pana la persoana cu care impartim patul, arhitectura inclusa; iar afisajul arhitectural al JO ’08 este pe cat de impresionant pe atat de relevant. Desfasurarea de resurse a guvernului chinez se reflecta in arhitectura spectaculara a principalelor locatii special construite pentru eveniment: Stadionul National si Centrul Acvatic National.
Supranumite “Cuibul de Pasare” si “Cubul de Apa”, cele doua centre sportive care au fost construite in 5 ani, ocupa o suprafata de 258 000 m2 si respectiv 79 532 m2, si reprezinta varfuri de design si inginerie contemporana. Cubul de Apa este o cladire care, datorita tehnologiei si materialelor folosite in constructie (ETFE – un teflon transparent), asigura mai mult de 30% din necesarul de energie (unii spun 90%) din resurse naturale (energie solara) inmagazinate in peretii cladirii. Apa necesara bazinului provine din ploaia colectata pe acoperis si ulterior purificata si incalzita. Proiectul apartine firmei Australiene PTW, cu birouri in Asia si Orientul Mijlociu. Stadionul National prezinta o structura invelitoare de otel cu forme curbe, feminine, cu efecte de culori calde – contrastanta si complementara cu tonurile albastru-reci ale Cubului, masculin prin design – si a fost proiectat de Herzog et De Meuron, arhitecti elvetieni. Nu departe, si completand un ansamblu compact se afla “Oul” lui Paul Andreu care a durat 6 ani pentru a fi construit. Oul, aka Centru National de Arte Performative, are costuri de mentinere exorbitante; guvernul chinez va subsidia in medie cu 60% anual functionarea acestui monument arhitectural.
Daca privim in ansamblu global, activitatea de constructie si dezvoltare a proiectelor de acest tip vom vedea ca ele sunt localizate in tari cu un statut indoielnic daca sunt judecate dupa criteriul democratiei reprezentative si drepturilor omului. Pe de alta parte, aceste tipuri de proiecte denota o orientare spre viitor a societatilor care le produc – si care sunt (vor fi) la randul lor produse ale acestei arhitecturi… Boom-ul economic al Emiratelor Arabe de la sfarsitul anilor 80 le-au tranformat intr-un rai pentru arhitectii plictisiti din Europa. China este un nou El Dorado al experimentarii cu design-ul, potentat de o organizare socio-economica greu de descifrat cu uneltele retoricii liberale euro-americane.
Miscati si ei de parghia contractelor economice, liderii “lumii libere” au lasat in suspensie retorica drepturilor omului si a democratiei reprezentative si au anuntat ca vor ocupa locurile rezervate in tribuna personalitatilor – notabil si indelung disputat este exemplul lui Nicolas Sarkozy de a carui prezenta depindeau contracte de ordinul miliardelor de Euro.
Oul, Cubul si Cuibul, amplasate in continuarea (si completarea) caii regale din Beijing certifica de fapt potentialul unui alt tip de ordine sociala – deja existenta, insa bagata sub pres pana acum de liderii “lumii libere” – in care “democratia” si “drepturile omului” sunt doar forme retorice folosite atunci cand deservesc scopuri economice. Demografia este de fapt factorul decisiv care determina schimbarea modului de guvernare, inclusiv in tari cu traditie liberal democratica ce se reorganizeaza in forme suprastatale cu demografie dezvoltata cum ar fi Uniunea Europeana. Este o miscare fireasca tinzand spre dezvoltarea guvernarii ca stiinta administrativa a populatiei – cu potential productiv enorm, asa cum o arata China.
Lumea redevenita plata prin reteaua informationala globala va dezvolta forme de guvernare sau organizare care nu au nimic de-a face cu traditia democratica (produsa de societati mici si mijlocii cu structuri relativ simple, ca si arhitectura lor) dar nici cu totalitarianismul asa cum l-am cunoscut pana acum. Noi forme de gandire politico-sociala vor trebui sa se adapteze complexitatii noilor arhitecturi ale puterii.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
