Dan Udrea Unde începe și unde se termină frica

• Jurnaliștii HotNews au fost amenințați, după ce redacția a fost nominalizată de George Simion. E o tactică pe care ultrașii galeriilor au avut-o dintotdeauna la adresa jurnaliștilor din redacțiile de sport.
• După ce Simion a publicat dialogul cu ziariștii Digi24, înregistrați fără acordul lor, Cătălin Tolontan a scris să ne păstrăm cumpătul și să nu răspundem cu aceeași monedă.
• Astăzi, sub amenințarea unor anonimi, în comentarii, pe facebook și în alt mediu online, e momentul să ne păstrăm și curajul.

Într-o seară de marți, cu multe știri de breaking news, una s-a aflat și în deschiderea site-ului HotNews: „Amenințări la adresa jurnaliștilor HotNews, după ce redacția a fost nominalizată de George Simion: „Suntem destui care vă vom face o vizită începând de săptămâna viitoare”.

De când presa a început să se mute din ediții tipărite în zona online, amenințările și acest tip de intimidare au trecut și ele în mediul virtual.

N-ai cum să nu te temi

Pentru noi, jurnaliștii de sport, acum 25-30 de ani, mersul pe stadion era deseori acompaniat și cu înjurături, amenințări. Față în față, ceea ce provoca infinit mai mult disconfort și anxietate. Nu a fost niciodată comod.

Apoi, în online, dacă parcurgi zilnic comentariile, mai ales atunci când scrii ceva negativ despre cluburile cu ultrași violenți, n-ai cum să nu te temi. „Știm unde stai”, „Data viitoare când vii pe stadion, nu o să mai pleci viu” sunt doar câteva exemple.

Au fost cazuri în care adresa jurnaliștilor și numărul de telefon au fost publicate pe site-urile celor mai dure facțiuni ale galeriilor.

Normal că nu e normal ce s-a întâmplat, dar presa de sport a continuat să-și facă treaba. Să fie echidistantă, să fie onestă și, cel mai important, să nu se lase intimidată.

Ironia face ca în turul 2 al acestor alegeri, chiar un fost ultras să fie candidat. George Simion a făcut parte din nuclee dure ale galeriilor, iar susținătorii lui, unii dintre ei, nu toți, consideră că amenințările la adresa unor ziariști sunt modul corect de a rezolva lucrurile. E același tipar violent folosit și de suporterii echipelor de fotbal.

Nu e suficient doar cumpătul păstrat. E nevoie și de păstrarea curajului

După ce George Simion a publicat dialogul cu jurnaliștii Digi24, înregistrați fără acordul lor, Cătălin Tolontan a avut o reacție rapidă și a scris pe HotNews:

„Îmi doresc un singur lucru. Sper ca ziariștii care, de-a lungul anilor, au discutat off the record cu George Simion să-și respecte cuvântul dat și să nu publice ceea ce el le-a spus, le-a arătat sau le-a trimis. Să ne păstrăm cumpătul”. Total de acord.

Acum, în fața amenințărilor, nu e suficient doar cumpătul păstrat. E nevoie și de păstrarea curajului. Am spus mereu ceea ce am auzit și învățat de la oamenii cu care am lucrat în această meserie: „Cele mai de preț calități ale unui jurnalist sunt talentul, pasiunea și, mai ales, curajul”.

Machiavelli a spus că „cine controlează frica oamenilor ajunge să le stăpânească sufletele”.

Politicienii, ultrașii, interlopii, cei curajoși doar în spatele tastaturii, toți aceștia și-ar dori, mai devreme sau mai târziu, să controleze frica oamenilor.

Întâmplare reală: Vochin l-a chemat în redacție pe cel care-l înjura

Sintagma „cei curajoși din spatele tastaturii” își are o explicație într-o întâmplare reală, de acum 15-20 de ani, din redacția Gazetei Sporturilor.

Andrei Vochin, care era redactor șef-adjunct, exasperat de înjurăturile și amenințările cu corecția fizică pe care le primea în comentarii din partea aceluiași user, i-a scris și l-a invitat în redacție, pentru o discuție față în față.

S-a prezentat un tânăr, la vreo 1,60 metri, căruia îi era teamă să și pășească în biroul lui Andrei. Vorbea spășit, iar la finalul dialogului era mândru că se alesese, drept cadou, cu o șapcă „Virușii verzi”, pe care Vochin o primise de la o acțiune a echipei Sănătatea Cluj.

„Cine se teme moare în fiecare zi. Cine nu se teme moare o singură dată”

Când cineva îți scrie, chiar și într-un comentariu la un articol pe care l-ai semnat, „Vezi că venim peste tine”, ai două soluții. Să-ți fie teamă și să lași teama să-ți influențeze meseria sau să treci peste acest moment și să continui să ai curaj.

„Cine se teme moare în fiecare zi. Cine nu se teme moare o singură dată”. Citatul îi aparține lui Paolo Borsellino, celebrul judecător anti-mafie din Italia anilor 90.

A fost un simbol al luptei pe care a dus-o împotriva celor din Cosa Nostra și a demnitarilor corupți. A fost asasinat cu o mașină capcană și chiar cu o seară înainte să fie ucis își scosese colegii la masă, cu care a toastat: „Pentru oamenii onești și cinstiți!”.

Povestea acestui judecător e redată de filmul „Acum e rândul meu”, disponibil în platforma Netflix. Merge văzut fie înainte, fie după alegeri. Pentru că și după 18 mai vom rămâne în aceeași societate.