Radu Naum Mirel și morile de vânt

• Mirel Rădoi e plecat într-un soi de cruciadă. Conferințele sale de presă, pline de culori și de umori, virează adesea în patetic.
• Mirel arată ca și cum ar vrea să mute un munte din loc către un nedefinit Mahomed. Se revoltă, plânge, acuză, ironizează.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După meciuri, „repriza Mirel” e ca o priză de adrenalină. Te conectezi și luminezi. De multe ori, ținta lui Mirel e chiar Mirel.

Bucăți alese. „Am văzut câtă minte îmi mai trebuie” (după o amenințare cu aromă letală către cei de la U Cluj care îl înjurau). „Câteodată mă gândesc că parcă sunt prostul proștilor” (după incapacitatea echipei sale de a pune în aplicare ce a antrenat). E greu să fii jurnalist față în față cu Mirel. Îți fură pâinea.

Mirel, mereu gata să-și facă un harakiri profesional

Mirel luptă cu proasta creștere comportamentală și cu proasta creștere fotbalistică, cu moravurile falimentare ale echipelor care trag de timp, dezumflă mingi sau le rătăcesc în scopul de a întârzia jocul, cu mentalitatea jucătorilor săi și cu propria impulsivitate. Vast program.

Te poți război cu toți și cu sine? Da. Mirel e dovada. Poți câștiga? Nu. Chiar și Trump, cu toată mașinăria lui de întors lumea pe dos, a început să piardă bătălii comerciale, geopolitice, educaționale. Câteodată pare un om stins sub un păr aprins. Să ataci mereu e o tactică bună până când începi să obosești. Mirel e deocamdată verde. Dar consumul lui psihic înspăimântă.

Pare un tip mereu gata să-și facă un harakiri profesional, cum s-a întâmplat când a încheiat cu naționala, cu Craiova primului descălecat și cu aventurile din Arabia. Deja a anunțat că dacă nu ia titlul la anul, pleacă. Un hâtru a replicat off the record „să nu plece cumva de-acum, că prea se turează”. Râdeți?

Mirel place. Are o flacără care atrage, care emoționează. E departe de limbile de lemn ale destuilor oficiali care zgârie urechile. Nu se pitește după banalități. Vorbește fără ifose despre tactică, abordări, adversari, situații, greșeli. Mult despre greșeli, inclusiv ale lui.

Fotbalul nu e un sport al purității

Acele autoflagelări nu sunt de „marketing”, un cuvânt care face epocă azi. Chiar așa simte. E foarte copil în multe privințe bune. Ar trebui totuși să mai fie și adult dacă vrea să fie și altceva decât un campion al sincerității.

Asta ar însemna să înceteze să mai fie oripilat de tertipurile altora, FCSB și CFR care „omoară” meciurile atunci când le convine.

Nu sunt singurele echipe de pe planetă care fac asta. Inter-ul lui Mourinho și Chivu a câștigat Champions aducând la disperare Barcelona cu sârmă ghimpată și fotbal urât. Trebuie să știi să joci la mijloacele pe care le ai.

Fotbalul nu e un sport al purității. Fotbalul premiază șmecherii talentați și „hoții” geniali (evident, și muncitori).

În fotbalul milioanelor de cruci executate pe teren și pe lângă se minte gros, a păcăli e o virtute. Trebuie să fii tare naiv să visezi la un turnir cavaleresc. Trebuie să vrei să vânezi mori de vânt.

Mirel trebuie să aterizeze pe pământ

Craiova are acest blestem, nu s-a clasat mai jos de locul 4 și mai sus de locul 3 (cu o excepție) în ultimii 8 ani. E definiția unui blocaj. Au fost multe vorbe despre ambiție, cultură organizațională, suporteri, jucători minunați, care întotdeauna aveau valoare și niciodată kilograme în plus.

Și rezultatul a fost fără greșeală același, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Iar în Europa fazei grupelor Craiova nu a existat. Rădoi oferă această speranță, că plafonul de sticlă, dincolo de care vezi, dar de care nu poți trece, va fi depășit.

Are nebunia omului care vrea să reușească. Trăiește în fotbal ca peștii în apă. Dă senzația, însă, că se conduce adesea după un catalog al bunului fotbal și că resimte disperarea că lucrurile nu se întâmplă ca la carte. E o durere fizică, numai că istoria nu o va consemna.

Mirel trebuie să aterizeze pe pământ, mai ales pe cel al fotbalului nostru, să intre în mințile jucătorilor și să facă acolo acordul fin. E frumos să fii don Quijote, e mai practic să fii Geppetto.