Daniel Dobre, despre Simona Halep: "Nici Federer nu e aşa independent ca ea / Cu Darren Cahill lângă noi, n-ar mai pierde un meci tot anul"

Daniel Dobre, despre Simona Halep: "Nici Federer nu e aşa independent ca ea / Cu Darren Cahill lângă noi, n-ar mai pierde un meci tot anul"

Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep, a vorbit despre performanţa româncei de la Wimbledon, la emisiunea "Marius Tucă Show" . Omul care stă în spatele campioanei a povestit toate trăirile de la Grand Slam, momentul în care a simţit că Simona va câştiga turneul şi rolul antrenorului în pregătirea unui sportiv de nivel superior, potrivit Mediafax.

Daniel DobreFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Nici Federer nu este aşa independent ca Simona

"Simona este cea mai independentă jucătoare, cred că nici Federer nu este aşa independent ca Simona. Am văzut momente la turnee, înainte de meci, când ploua sau în alte momente, dacă îi vezi pe Federer, Nadal şi Djokovic cum se distrează ca nişte copii, râzi. Apoi, când vine coach-ul şi îi zice lui Federer să meargă să vorbească despre meci, pleacă instantaneu şi merge ca un bebeluş.

Simona este o fire foarte independentă, d-asta este acolo sus. Este cu totul altfel şi d-asta cred că este acolo unde este"

Relaţia cu Simona şi cum se împacă temperametul lui cu cel al câştigătoarei turneului de Grand Slam

"Eu sunt calm in aparenţă, în sinea mea sunt vulcanic şi sar destul de repede la beregata cuiva. Nedreptatea, lipsa de respect, minciuna, nu pot să le suport. Ea este vulcanică şi pasională. Ei nu îi plac certurile şi lucrurile agresive, disputele verbale.

Eu pot să accept orice de la un sportiv dacă din punctul de vedere al dăruirii, al pasiunii îşi face treaba. Nu mă deranjează dacă ţipă o dată sau de două ori pentru că ştiu că de 10 ori a tras şi şi-a făcut treaba"

Simonei Halep îi plac liniştea şi echilibrul

"Respectul şi încrederea sunt baza. Pe ultima o câştigi ca antrenor prin sfaturi, dar nu orice fel de sfaturi. Sunt jucători cărora le place să vorbească foarte mult, iar alţii au nevoie de două cuvinte şi fac imediat. Ea (n.red. - Simona Halep) aşa este, face imediat.

Preia imediat şi pentru că la nivelul ei nu poţi da sfaturi care vor fi bune peste cinci luni, în momentul în care cineva vede că sfatul tău duce la un progres rapid, atunci încrederea creşte".

Virginia Ruzici a spus că Simona Halep va câştiga turneul de la Wimbledon

"Am observat asta de la turneul premergător celui de la Wimbledon. Am ajuns la concluzia că poate să arate bine. Ne-am uitat pe tablou, era foarte greu. Ulterior, trecând de la meci la meci, doamna Virginia Ruzici a zis că va câştiga turneul. Părerea mea a fost că are o şansă, dar Simona nu era prea convinsă. Zicea că o spun doar aşa. Trebuie să te duci cu gândul că poţi să câştigi fiecare meci, aşa s-a dus şi aşa s-a întâmplat.

Ne-am simţit bine. Noi din tribună, ea din teren. Simţim starea ei, comunicăm la nivel regulamentar, la turneele WTA cobor lângă ea. La concursurile de Mare Şlem mă uit la ea şi ne înţelegem din priviri. Are momente în care se descurcă mai bine singură, dar sunt momente când are nevoie şi de mai multă energie din lojă"

Simona Halep este sportivul ideal

"Halep e sportivul ideal, aproape perfect. O ştiu de pe timpul junioratului. A fost printre ultimele din generaţia ei care a câştigat un turneu. A jucat bine mereu. Firicel Tomai a antrenat-o, o ştie de mică, a văzut-o toată ziua şi spunea că are stofă de numărul 1. Jucase o finală la junioare, bătuse jucătoare foarte bune şi dădea semne că poate ajunge sus. Alt lucru care a ajutat-o foarte mult este ambiţia.

Raluca Olaru a fost locul 60 WTA înainte ca Simona să iasă în faţă, Dulgheru a câştigat turnee. Se poate să câştigi şi venind din România, dar ea a ştiut să îşi bătătorească drumul; a avut şi calităţi. Din familie a primit valori importante. Sunt lucruri care ţin de tine, cu care te formezi. Ea nu întârzie niciodată la antrenamente de exemplu. Pare un lucru banal, dar într-un astfel de sport, punctualitatea duce la perfecţiunea loviturilor, e vorba de un centimetru la anumite lovituri. A fost mereu motivată din copilărie şi asta contează foarte mult. Dacă îi spui copilului că e prost şi că nu reuşeşte, aşa se întâmplă"

Simona Halep nu citeşte ce se scrie despre ea

"Simona nu citeşte ce se scrie despre ea, dar uneori mai ajung la ea lucruri. Nu neapărat că nu-i fac bine. Kerber a pierdut în turul doi, iar eu citesc presa germană. Nu am găsit un cuvânt urât care să o tragă în jos. A pierdut, a zis că vrea să se odihnească şi au trecut peste. Simona vrea să transmită că s-ar putea lucra şi la noi într-un mod pozitiv, cu înţelegere, răbdare. Sunt mulţi sportivi care din punct vedere tactic performează bine, dar mental nu sunt ok. Cred că lumea trebuie să preia şi mesajele pe care le transmite. Simona transmite mesaje şi pentru cei care vin din urmă. Halep e sportivul ideal, perfect, total, aproape perfect, că nu există perfecţiune. Eu o ştiu de mult timp"

Simona Halep accepta foarte greu înfrângerile. Îi era ruşine

"Simona a jucat tenis bine de mai mulţi ani. S-a schimbat mult din punct de vedere al experienţei, al trăirilor pe care le are, al gestionării momentelor dificile, al acceptării înfrângerii. Accepta greu înfrângerile înainte

Vă spun un lucru şi o spun din trăirile mele. Şi eu am jucat, dar la un nivel mult mai mic. Ruşinea! Ruşinea de a pierde! Joci, ai mingea cum a fost la Madrid când a lovit-o mingea cu Bertens. Râde lumea de tine, în altă parte tu râzi de alţii. Unii zic: 'Haide, mă! Eşti aşa de prost? Ruşinea! Cum să fii eliminat în primul tur?' Pleci cu anumite automatisme de comportament. La Simona nu se pune problema, pentru că nu i s-a întâmplat în familie, dar în jurul tău ajung aceste lucruri. Cred că s-a schimbat mult. Darren reuşit să schimbe, a făcut asta prin felul lui de a fi. El spunea: 'Ai pierdut, care e problema?".

Daniel Dobre s-a şcolit în antrenorat în Germania, între 1994 şi 2000, perioadă pe care a petrecut-o la academia lui Gunther Bosch.

Wimbledon 2019 e al doilea turneu de Grand Slam câştigat de Simona Halep în carieră, după ce a triumfat şi la Roland Garros 2018. În finală, sportiva noastră a trecut în două seturi (6-2; 6-2), de Serena Williams, după mai puţin de o oră de joc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:50
Marca, despre situația lui Ionuț Radu „Problemele medicale nu l-au împiedicat să joace toate meciurile la Celta”
Marca, despre situația lui Ionuț Radu „Problemele medicale nu l-au împiedicat să joace toate meciurile la Celta”
17:34
Sancțiune drastică Suma imensă pe care antrenorul trebuie s-o primească de la clubul finanțat din bani publici. Decizia FRH
Sancțiune drastică Suma imensă pe care antrenorul trebuie s-o primească de la clubul finanțat din bani publici. Decizia FRH
17:31
LIVE Farul - Rapid, în etapa #15 din Superliga » Meci tare la Ovidiu! Giuleștenii caută să profite de eșecul lui Dinamo
LIVE Farul - Rapid, în etapa #15 din Superliga » Meci tare la Ovidiu! Giuleștenii caută să profite de eșecul lui Dinamo
15:55
Petrolul va fi depunctată „Lupii galbenii” au anunțat instanța că nu mai pot evita sancțiunea și trebuie să evite o altă pedeapsă imensă + când decide FRF
Petrolul va fi depunctată „Lupii galbenii” au anunțat instanța că nu mai pot evita sancțiunea și trebuie să evite o altă pedeapsă imensă + când decide FRF
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
A vrut să joace pentru Ungaria   FOTO.  Jucătorul convocat de Hagi pentru Nations League  era curtat și de maghiari  după ce a apărut cu steagul lor pe umeri
Nationala
14:23
A vrut să joace pentru Ungaria FOTO. Jucătorul convocat de Hagi pentru Nations League era curtat și de maghiari după ce a apărut cu steagul lor pe umeri
Citește mai mult
A vrut să joace pentru Ungaria FOTO. Jucătorul convocat de Hagi pentru Nations League  era curtat și de maghiari după ce a apărut cu steagul lor pe umeri
„Nimeni nu vrea să ucidă pe teren”  Jucătorul implicat în accidentul mortal din Spania  se gândește la retragere.  Familia, atacată!
Campionate
12:49

Hagi s-a răzgândit!  Două nume-surpriză apar în  lotul României  pentru duelurile cu Polonia și Bosnia din Liga Națiunilor
Nationala
13:13

FOTO | Weekend cu lucrări pe Loturile 4 și 6 din Capitală. Ce se întâmplă pe Mihalache, Bucureștii Noi și Lacul Tei
B365
11:45