​Wimbledon: Novak Djokovic, campion pentru a patra oară la All England Club

​Novak Djokovic a arătat la Wimbledon că momentele de rătăcire au dispărut, că defensiva a revenit la cote incredibile și că tenisul mondial l-a regăsit pe cel care a dominat sezoane întregi circuitul ATP. Sârbul este "back in business", a câștigat pentru a patra oară competiția de la All England Club (6-2, 6-2, 7-6(3) cu Kevin Anderson) și a ajuns la 13 turnee de Grand Slam cucerite în carieră.

Novak Djokovic, campion la WimbledonFoto: wimbledon.com

După ce a furnizat marea surpriză a turneului și l-a eliminat în sferturi pe Roger Federer, iar apoi a câștigat un meci interminabil cu John Isner, Kevin Anderson nu a mai putut ține ritmul atunci când a fost vorba de finala cu Novak Djokovic.

Revenit la nivelul care l-a ajutat să domine circuitul ATP în urmă cu câteva sezoane, Nole nu i-a permis adversarului "să respire" în primele două seturi: 6-2, 6-2. Lucrurile s-au mai echilibrat în al treilea, unul în care Anderson a servit mai bine, a jucat mai îngrijit și a avut mai multe mingi de set (5). Lucrurile s-au decis însă în tiebreak, acolo unde Nole a avut nervii mai tari (7-3).

După două ore și 19 minute, Nole se încoronează pentru a patra oară rege la Londra, competiție pe care a câștigat-o în 2011 (victorie cu Nadal), 2014, 2015 (ambele împotriva lui Federer) și 2018 (cu Anderson).

În urma victoriei de la Wimbledon, Novak Djokovic a făcut un salt de 11 locuri în clasamentul ATP, sârbul urmând să se afle pe 10 de săptămâna viitoare.

Unde a câștigat Nole titlurile de Grand Slam: 2008, 2011, 2012, 2013, 2015 şi 2016 la Australian Open, în 2016 la Roland Garros, în 2011 şi 2015 la US Open şi în 2011, 2014, 2015 şi 2018 la Wimbledon.

Lista jucătorilor cu cele mai multe titluri la Wimbledon:

Soția și fiul lui Novak Djokovic:

Novak Djokovic ridicând trofeul de la Wimbledon:

Ultimul punct al finalei masculine de la Wimbledon:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:31
Bîrligea, „dublă” în Serie A FOTO. Atacantul naționalei profită de șansă! Dezlănțuit pe final de meci la Frosinone!

20:59
LIVE Gloria Bistrița - FCSB, în etapa #2 din Cupa României. Pas greșit pentru U Craiova în partida anterioară

20:54
N-ar fi fost 50-0! Csikszereda, comunicat după victoria halucinantă cu Dinamo

20:15
Pagubă de 250.000 de euro Un fotbalist important din Superligă ar fi fost victima unei fraude în mediul online

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10