A cincea favorită, eliminată surprinzător în turul trei la WTA Madrid

Caroline Garcia s-a oprit în turul trei al turneului de la Madrid. Sportiva clasată pe locul 5 în ierarhia WTA a fost eliminată în două seturi de Mayar Sherif, scor 7-6(2), 6-3.

Caroline GarciaFoto: Aaron Favila / AP / Profimedia

Caroline Garcia a fost învinsă de Mayar Sherif

Caroline Garcia, favorită numărul 5 la Madrid, a fost eliminată neașteptat în al treilea tur al turneului.

Sportiva din Hexagon a fost învinsă de Mayar Sherif (59 WTA) în două seturi, la capătul unui duel ce a durat o oră și 42 de minute.

Caroline Garcia a condus inițial în primul act, dar adversara a revenit și la unoment dat a fost întoarsă. La scorul de 5-3, Garcia a jucat mai agresiv și a egalat, dar chiar și așa a pierdut setul întâi la tie break.

În setul secund, franțuzoaica a ținut pasul doar până la scoruo de 3-3, acolo unde adversara acesteia a reușit să se desprindă și să obțină o calificare neașteptată în optimi.

În faza optimilor, jucătoarea din Egipt va da peste Elise Mertens (29 WTA). Belgianca a eliminat-o în turul trei pe Jule Niemeier (67 WTA), scor 6-3, 6-4.

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 25 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $7.652.174, iar campioana en-titre este Ons Jabeur. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!

01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj

00:18
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10