- Protocolul VAR conține o mare lacună, Petrolul a amenințat că se retrage de pe teren, noroc că arbitrul a indicat o soluție salvatoare.
- Lipsă de civilizație e peste tot în lume, nu doar în România, s-a întâmplat și în Germania. Diferența e însă cum ne tratăm de această boală grea.
Mai amuzant, deplasat și chiar revoltător decât scenele de la Dinamo - Petrolul sunt toate încercările unora de a muta discuția spre altceva de la principala cauză a producerii incidentului. Și anume: lipsa de civilizație a suporterului/suporterilor care a/au vandalizat monitorul VAR.
A plutit sâmbătă seara argumentul că era normal să se producă acel incident din moment ce condițiile de desfășurare erau departe de standardele unui stadion decent de Superliga. E cel puțin absurd.
E ca și cum ai spune că e normal ca hoții de buzunare să-și facă de cap în metroul din București din moment ce e aglomerat. Ceva pe principiu: „E vina Metrorex, nu a pungașilor”. Mai bine râdem, deși e de plâns!
Pe de altă parte, să nu trăim cu impresia că lipsă de civilizație e doar aici, în România. Dar doar la noi, actele de vandalism și alte încălcări ale legii sunt tratate cu indulgență dacă au loc pe stadioane.
Am mai spus, dar acum situația o cere din nou: imaginați-vă că cine e responsabil de vandalizarea monitorul VAR ar fi făcut același lucru cu semaforul unei intersecții aglomerate. Nimeni nu se mai amuza, se făcea dosar penal și urmau sancțiuni. Așa ar fi normal și pentru ce a fost la Slobozia.
Dar chiar mai important decât această discuție e ceea ce s-ar fi întâmplat dacă monitorul VAR n-ar mai fi putut fi refăcut. Existau 3 situații:
- Protocolul VAR spune doar, la modul general, că dacă VAR nu funcționează, atunci rămâne decizia din teren. Iar decizia din teren a arbitrului a fost corner pentru Petrolul.
Protocolul VAR, atunci când a fost întocmit, n-a luat în calcul o astfel de situație, că ar fi putea fi scos din funcțiune cu premeditate de suporteri pentru ca echipa lor să nu suporte împotrivă un penalty.
Cel puțin pentru România, un regulament, dacă ar fi să prevadă toate situațiile posibile, ar trebui probabil să aibă un infinit de capitole. Fiindcă în România nu se gândește cum trebuie respectată o regulă sau o lege, ci care sunt modalitățile prin care se poate dribla ce e stipulat. - S-ar fi retras Petrolul de pe teren? Conform reporterilor Prima Sport, post care a transmis meciul, șefii ploieștenilor au dat ordin jucătorilor și staff-ului de a nu continua meciul dacă faza nu e analizată la VAR. A fost o amenințare, dar nu știm dacă ar fi fost dusă până la capăt.
- Arbitrul meciului, Gabriel Mihuleac le-a spus celor de pe teren, textual: „Am făcut semnul de VAR, deci trebuie să văd faza. Fie stăm cât e nevoie până se repară monitorul, fie o văd pe un telefon”.
Arbitrul, deși lipsit de experiență, a rămas, din punctul meu de vedere, cel mai lucid om de pe un întreg stadion care fusese aruncat în haos de unul sau mai mulți huligani.
Evident că în protocolul VAR nu se specifică faptul că arbitrul poate vedea faza pe un telefon, însă în situații excepționale nu se mai aplică regulile normale, ci iei măsuri excepționale.
În această primăvară, în liga a doua din Germania s-a petrecut un incident aproape identic. Un spectator a tăiat cablul care alimenta monitorul VAR fiindcă arbitrul urma să vadă o fază la care se acorda penalty împotriva echipei lui. Deci lipsă de civilizație există și în Germania, nu doar în România.
Ce a făcut acolo arbitrul? A trecut peste protocolul VAR și a dictat penalty, decizia fiind schimbată direct din camera VAR. Exact cum spuneam: în situații excepționale aplici reguli excepționale.
Ceea ce ne desparte însă, în mod abrupt, de cazul din Germania e modul în care au fost tratați cei vinovați. Acolo, clubul a luat atitudine și a anunțat că „regretă incidentul și va face tot ce îi stă în putință pentru a identifica și trage la răspundere făptașul sau făptașii”.
La noi deja „se merge pe burtă” și se acreditează cea mai stupidă scuză posibilă, camuflată într-o întrebare: ce vină au spectatorii din moment ce monitorul VAR a fost pus fix în fața galeriei? Întrebarea e, de fapt, cu totul alta: ne mai facem bine vreodată?