Adversara pe care Simona Halep o va întâlni în primul tur de la WTA Madrid

Adversara pe care Simona Halep o va întâlni în primul tur de la WTA Madrid

Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în primul tur al turneului "1000" de la Madrid, competiție patronată de Ion Țiriac.

Simona HalepFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Locul 3 în ierarhia mondială, Halep va da peste Sara Sorribes Tormo (46 WTA) în primul tur la Madrid Open.

Dacă va trece de Tormo, Simona se va duela cu învingătoarea partidei dintre Magda Linette (Polonia) şi Saisai Zheng (China).

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep de la Madrid.

Sorana Cîrstea, duel cu una dintre cele mai în formă jucătoare

Sorții nu au fost prea blânzi cu Sorana Cîrstea, jucătoarea noastră urmând să debuteze la Madrid contra sportivei Jessica Pegula, locul 33 WTA. Americanca este una dintre cele mai în formă jucătoare din acest an din circuitul mondial.

Mutua Madrid Open are loc în perioada 29 aprilie - 8 mai. Face parte din categoria "WTA 1000" și se dispută pe zgură. Ultima campioană (n.r. din 2019) este Kiki Bertens, ea trecând în finală de Simona Halep (6-4, 6-4). Jucătoarea noastră a câștigat trofeul la Caja Magica în două rânduri: 2016 și 2017. Competiția este patronată de Ion Țiriac.

Tabloul complet al tragerii la sorți:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:38
Probleme la FCSB Roș-albaștrii ar putea pierde un jucător important înaintea derby-ului cu U Craiova: „Are o gaură în picior”
Probleme la FCSB Roș-albaștrii ar putea pierde un jucător important înaintea derby-ului cu U Craiova: „Are o gaură în picior”
20:06
„Ne amendează CNA” Justin Ștefan îi răspunde lui Ciprian Ciucu: „Și noi ne-am dori ca Arena Națională să fie în condiții mai bune”
„Ne amendează CNA” Justin Ștefan îi răspunde  lui Ciprian Ciucu : „Și noi ne-am dori ca Arena Națională să fie în condiții mai bune”
21:14
Discurs vehement L-a pus la zid pe Gigi Becali: „Un clovn! Cu astfel de personaje n-o să ai niciodată fotbal!”
Discurs vehement L-a pus la zid pe Gigi Becali: „Un clovn! Cu astfel de personaje n-o să ai niciodată fotbal!”
21:21
„Nu e pregătit fizic” Ciprian Marica, despre preferatul lui de la FCSB și ce a aflat din Turcia
„Nu e pregătit fizic”  Ciprian Marica, despre preferatul lui de la FCSB și ce a aflat din Turcia
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Top stiri
Tavi Popescu, găsit într-o stare șocantă!  SURSE: a consumat gaz ilariant, a fost  scos cu forța din casă de polițiști și pompieri și dus la Spitalul Obregia
Superliga
17:54
Tavi Popescu, găsit într-o stare șocantă! SURSE: a consumat gaz ilariant, a fost scos cu forța din casă de polițiști și pompieri și dus la Spitalul Obregia
Citește mai mult
Tavi Popescu, găsit într-o stare șocantă! SURSE: a consumat gaz ilariant, a fost scos cu forța din casă de polițiști și pompieri și dus la Spitalul Obregia
Revoluție și la naționale  UEFA modifică  Liga Națiunilor și preliminariile Euro și CM  după modelul Champions League
Liga Națiunilor
11:48

Scene brutale în Olanda  Antrenorul secund, acuzat că  i-a rupt dinții  jucătorului advers » Meciul a fost abandonat
Campionate
19:17

FOTO | O plimbare pe Bulevardul Monumentelor din București. De la efervescența "micului New York" la marile tragedii ale secolului XX
B365
02:00