Al-Nassr pregătește o lovitură uriașă - Agentul jucătorului a fost deja contactat

Al-Nassr pregătește o lovitură uriașă - Agentul jucătorului a fost deja contactat

Kevin De Bruyne mai are contract cu Manchester City până în vara anului 2025, iar formația antrenată de Pep Guardiola are de gând să îi prelungească actuala înțelegere. Al-Nassr vrea să dea o lovitură puternică de imagine și a luat deja legătura cu agentul lui KDB pentru a stabili o întâlnire cu jucătorul.

Kevin De Bruyne si Pep GuardiolaFoto: - / INSTAR Images / Profimedia

Al-Nassr se interesează de posibilitatea de a-l transfera pe Kevin De Bruyne

Kevin De Bruyne se află din vara anului 2015 la Manchester City.

„Cetățenii” au plătit la vremea respectivă către Wolfsburg suma de 76 de milioane de euro, iar în prezent acesta este unul dintre cei mai buni mijlocași din lume.

Ajuns la vârsta de 32 de ani, acesta are contract cu Manchester City până în vara anului 2025, iar oficialii clubului vor să îi prelungească actuala înțelegere, dar după ce acesta va reveni pe gazon, fiind în prezent accidentat.

Potrivit jurnalistului Rudi Galetti, Al-Nassr a devenit tot mai interesată de situația acestuia și este gata să dea o lovitură de proporții pe piața transferurilor, dacă acesta nu va semna prelungirea cu City.

Sursa citată menționează că oficialii lui Al-Nassr au avut deja ceva contacte cu agentul lui Kevin De Bruyne și încearcă să planifice o întâlnire cu mijlocașul belgian.

Cotat la 70 de milioane de euro, De Bruyne are 358 de apariții, 96 de goluri și 153 de pase decisive în tricoul celor de la Manchester City.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:29
„Ce pot să zic?” Jucătorul lăsat acasă de Hagi a rupt tăcerea: „N-am vorbit. Poate mă urmăresc, nu știu”
„Ce pot să zic?”  Jucătorul lăsat acasă de Hagi a rupt tăcerea: „N-am vorbit. Poate mă urmăresc, nu știu”
16:34
„Mi-e foarte dor de bazin” David Popovici revine la antrenamente » Ce a făcut înainte: „E extraordinar! Vă recomand să mergeți acolo”
„Mi-e foarte dor de bazin” David Popovici revine la antrenamente » Ce a făcut înainte: „E extraordinar! Vă recomand să mergeți acolo”
17:03
Pintilii a plecat din Grecia! A demisionat de la Levadiakos! Revine la FCSB: „Dacă Reghecampf îl vrea, îl luăm imediat”
Pintilii a plecat din Grecia! A demisionat de la Levadiakos! Revine la FCSB:  „Dacă Reghecampf îl vrea, îl luăm imediat”
16:50
Ce i-a scris Infantino șefului FRF În plin scandal mondial, președintele FIFA i-a trimis o scrisoare lui Răzvan Burleanu
Ce i-a scris Infantino șefului FRF În plin scandal mondial, președintele FIFA i-a trimis o scrisoare lui Răzvan Burleanu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
10:40
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Serie A, de nerecunoscut!  Campionatul din Italia schimbă regulile jocului,  după 77 de ani!  Recordul data din sezonul 1949-1950!
Campionate
11:21

Boutoutaou, apărat  Mihai Stoica a vorbit despre fotbalistul adus la FCSB pentru  1,3 milioane de euro:  „Asta n-aveam de unde să știu”
Superliga
12:28

FOTO | Marile blocaje de pe uriașul șantier la șinele de tramvai de pe Lotul 1, coridorul strategic dintre estul Bucureștiului și centru. PMB: Realitatea din teren încurcă planurile
B365
22.09