Ana Maria Popescu povesteste drumul de la JO de la Londra la aurul de la Rio - "Stiam ca mai exista o sansa. Chiar putea Londra sa se faca simtita si la Rio?"

​Dupa ce a castigat medalia de aur cu echipa de spada a Romaniei, scrimera Ana-Maria Popescu a postat pe pagina personala de facebook un lung text, in care povesteste drumul de la Jocurile Olimpice de la Londra, cand "tricolorele" au pierdut in sferturi, la aurul de la Rio. "Ceea ce s-a intamplat in competitia pe echipe ramane in istorie. Ca am surclasat echipe precum USA, Rusia sau China conteaza mai putin pentru noi. Un singur lucru m-a impresionat. Galeria!"

Romania, campioana in proba de spada pe echipe, JO 2016Foto: rio2016.com

"Somnul este un lux si inainte, si dupa competitie!

Dupa cate emotii am trait azi, ar fi trebuit sa fiu in al treilea vis la ora acesta... Apropo, buna dimineata celor de acasa!

Zi usoara si frumoasa!

Si acum o sa va spun ceva ce nu ar trebui spus, ceva ce (probabil) ar trebui sa ramana 'inside' si doar sportivii sa stie...

Cum se simte viata inainte de JO, dupa ce ai ratat finala individuala si ce surprize te asteapta dupa!

O sa incep cu inceputul si acesta va fi un post fooooarte lung... (sa nu ziceti ca nu v-am avertizat :) )

Am plecat la drum la final de 2012 cu un sac greu in spate, putem sa-l numim Londra.

M-am trezit intr-o echipa noua, cu un nou antrenor si cu toate 'sigurantele sarite'.

Au fost zile cand mergeam la sala ca sa le ajut pe fete...

Habar nu aveam ce mai caut si care mai e rostul meu.

Cu toate acestea, am avut un an 2013 de exceptie atat individual, cat si in proba pe echipe. Un 'tupeu' fantastic sa credem la fiecare competitie pe echipe ca locul nostru este in primele 4 din clasament. Eram doar eu si Simona Pop, mezina de astazi, in acea echipa.

In 2014, am pornit la fel de hotarate si culmea, ne-a iesit din nou. Primisem, ce-i drept, intariri. Simona Gherman.

2015 a venit parca prea repede si nu stiam cum sa-i facem fata! Campionat European, Jocuri Europene, Campionat Mondial... toate se intamplau in mai putin de 2 luni...

Nu mai fusesem niciodata puse in aceasta postura... nu stiam cum vom trece peste, dar in suflet era speranta aceea pur romaneasca 'o scoatem cumva la capat'. Si am reusit sa indeplinim obiectivele la toate cele trei competitii!

Dar cel mai important a fost locul doi la CM, unde am 'infrant' in finala disputata impotriva Chinei, dar care ne-a asigurat prezenta la Rio.

Calculele erau pe hartie, dar dupa ce o viata intreaga ai fost nevoit sa alergi dupa rezultate si confirmari, mai poti lasa garda jos?!

Chiar si in momentul in care 'jocurile erau facute', noi inca aveam tabele si adunam/scadeam puncte!

Tragem linie si ajungem in 2016.

Azi o clasare pe podium, 'maine' eliminate in primul tur... nici noi nu mai stim unde suntem, dar ne mentinem pozitia in clasamentul mondial.

Vine CE. Torun. Polonia. Finala romaneasca in proba individuala. Deja ne aducem aminte de Londra...

La echipe cucerim bronzul si ne intoarcem acasa cu acea teama 'oare se poate de doua ori la fel?'

Avem un cantonament de trei saptamani in Poiana Brasov. Avem norocul ca mai exista copii (si le spun copii pentru ca varsta ma dezavantajeaza) pasionati! EI sunt parte din aceasta echipa olimpica!

Nu am folosit ultimele metode de antrenament, cu siguranta nici cele mai performante, dar EI au facut cat toate la un loc si pentru asta, le MULTUMESC!

Plecam spre Rio fara promisiuni, dar bagajul era tot plin de speranta.

Cu aproape doua saptamani inainte de proba individuala, ne trezim la Rio, in Satul Olimpic. Parca inchisi si izolati de tot ce inseamna lumea exterioara.

Oriunde intorci privirea, sigur gasesti o fata sobra care-si calculeaza in minte ultimele detalii inainte de concurs. Pe bune, nu e ca-n filme, nu-i chiar cea mai placuta priveliste, emotiile zburda libere pretutindeni...

Noi ne vedem de programul clasic- mic dejun- antrenament- pranz- odihna- antrenament- cina- odihna si reluam. Zici ca nici nu am parasit Poiana Brasov.

Ajungem in 'ziua cea mare'... care nu a fost chiar atat de mare. Speram mai mult, asteptam mai mult, dar destinul avea o surpriza!

Dezamagire, neputina, explicatii si analize. Toate in van. Nimic nu aducea inapoi sansa ratata.

Ca sa fiu sigura ca pun sare pe rana, am rasfoit ziarele online si am citit toate comentariile. Acum, ca a iesit, n-as zice ca a fost chiar o greseala. Multumesc pentru criticile constructive, jignirile... ma abtin!

Dar stiam ca mai exista o sansa. Chiar putea Londra sa se faca simtita si la Rio?

Inca 5 zile de chin. Ce detalii sa mai pui la punct cand picioarele iti sunt de gelatina si mana parca te intreaba 'ce sa fac cu batul asta?'

Serios?! Parca uitasem tot ce am invatat in 20 de ani. Actiuni simple fara a aprinde un bec. Dezastru. Eu asta am simtit la ultimele antrenamente.

Mi-am inghitit cuvintele si bine am facut.

Echipa era pe picioare proprii, era pregatita si hotarata. Avea sa fie, probabil, ultima zi de competitie pentru aceasta echipa... o echipa cu rezultate frumoase, dar fara medalia care conteaza cu adevarat! Cea olimpica!

Ceea ce s-a intamplat in competitia pe echipe ramane in istorie. Ca am surclasat echipe precum USA, Rusia sau China conteaza mai putin pentru noi si mai mult pentru altii!

Un singur lucru m-a impresionat. Galeria! Sa auzi o sala intreaga incurajandu-te?! WAW! Asta nu se intampla des in filmul nostru si este uimitor cand ti se intampla tie. MULTUMIM!

Pentru noi conteaza ca am iesit din scena de pe prima treapta a podiumului si pentru asta, pe toti cei ce se simt 'vinovati' ii rog sa-mi accepte multumirile!

Iar pe voi, cei care ati trait emotiile alaturi de noi, va imbratisez cu drag!

P.S. si vedeti pe unde umbla mos Ene, va rog.

P.S.S ma scuzati, JO nu s-au terminat. Inca mai sunt medalii de castigat! Nu va imaginati cat conteaza energia buna de acasa!

Fiti alaturi de sportivii romani pana la capat!"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro